Pe 15 octombrie 2026, Șantierul Naval Mangalia SA a publicat caietul de sarcini pentru dezmembrarea a 12 nave militare scoase din uz. Pe ultimul rând al primului lot, după cazărmi plutitoare, șalupe și o țintă de rachete semiscufundată, apare „Nava hidrografică Eugen Stihi, nr. bordaj 112”. Termenul de execuție: 12 luni. Valoarea navei, în logica documentului, se măsoară în tone de oțel, cupru, alamă și bronz.
În spatele acestei linii seci se află cea mai veche navă de război a Marinei Române care s-a păstrat până azi. Iar felul în care a ajuns aici, după aproape douăzeci de ani de promisiuni, spune despre statul român mai mult decât orice discurs festiv de Ziua Marinei.
O navă care a traversat un secol
Canoniera a fost construită în 1916 la Arsenalul din Lorient, în Franța, ca aviso antisubmarin din clasa Friponne, sub numele de „Friponne”. În ianuarie 1920, România a cumpărat patru nave din această clasă, iar „Friponne” a devenit „Locotenent-Comandor Stihi Eugen”, botezată în onoarea unui ofițer de marină căzut în Primul Război Mondial. A fost printre primele nave militare noi intrate în dotarea României Mari.
În perioada interbelică a servit ca navă-școală și la dragajul minelor de pe litoral. Ultimul marș de instrucție în străinătate l-a făcut în 1936, cu escale la Sinope, Istanbul, Rodos și Salonic. În al Doilea Război Mondial a fost folosită la vânătoarea de submarine în Marea Neagră, alături de nava-soră „Sublocotenent Ghiculescu”. În septembrie 1944 a fost capturată de sovietici la Constanța și rebotezată „Ahtuba”, apoi restituită României în octombrie 1945. Doi ani mai târziu participa la deminarea zonei Sulina.
După război a fost transformată în navă hidrografică, cu numărul de bordaj 112, și a rămas în serviciu până în 2004. Patruzeci de ani ca navă de luptă, alți patruzeci ca navă de cercetare. Puține nave din lume au o asemenea longevitate.
Douăzeci de ani de promisiuni
Din 2004, când a fost dezarmată, nava a stat la cheu la Mangalia și a ruginit. Cronologia salvărilor ratate arată ca o listă de bune intenții fără urmare:
- 2009-2010: apare ideea transformării în muzeu. În decembrie 2010 nava este scoasă pe doc, iar corpul este reparat ca să rămână pe linia de plutire.
- 2011-2013: e folosită ca poligon de instrucție marinărească.
- 2015: Primăria Mangalia cere o hotărâre de Guvern prin care nava să treacă gratuit din administrarea Ministerului Apărării în domeniul public al municipiului, urmând ca orașul să caute bani pentru muzeu. Hotărârea nu a fost redactată niciodată.
- Octombrie 2018: Romtehnica, companie din subordinea MApN, urcă în SEAP documentele de vânzare a navei la fier vechi. După protestele publice, ministrul Apărării de atunci dispune oprirea procedurii și cere găsirea unei soluții de păstrare a navei „în vederea punerii în valoare a potențialului ei istoric”.
- Iulie 2026: presa locală o prezintă drept un simbol al istoriei navale românești, care poate fi admirat în Portul Militar Mangalia.
- Octombrie 2026: apare în caietul de sarcini pentru dezmembrare.
Opt ani au trecut de la ordinul ministrului din 2018. În acest timp nu s-a anunțat nicio soluție, niciun buget, niciun proiect de muzeu. Ordinul a avut un singur efect palpabil: a amânat tăierea.
