Economia României este in pragul stagnarii. O astfel de situatie nu ar trebui sa surprinda. O crestere economica bazata pe deficite mari – bugetar și extern – nu era sustenabila și nu avea cum sa continue in ritmul ultimului deceniu. Pentru reluarea cresterii sale economice, România are nevoie de o resetare. Excesele economice trebuie oprite cu obiectivul obligatoriu al iesirii din spirala indatorarii paguboase, care nu poate duce in final decât spre intrarea in incapacitate de plata sau, intr-un scenariu ceva mai optimist, spre o restructurare rapida și dureroasa marca FMI.
Din pacate, amenintarea stagnarii economice și neintelegerea nevoii de resetare economica incurajeaza lideri politici sau de opinie sa vorbeasca din ce in ce mai mult despre necesitatea unor masuri imediate de relansare economica. Marele risc al acestor apeluri este neintelegerea faptului ca, in urmatorii 25 de ani, România nu se va mai putea dezvolta economic dupa modelul ultimilor 25 de ani.
Desigur, crestere economica va exista in continuare, dar, odata cu accelerarea dezvoltarii adusa de tehnologie, o rata joasa de crestere economica nu va mai fi suficienta pentru a tine pasul cu tarile care se vor afla in plutonul fruntas al revolutiei tehnologice. Va rog sa remarcati ca nu am folosit mai sus termenul de “tari dezvoltate„. Pentru că, poate paradoxal, angrenate in cursa dezvoltarii tehnologice nu se afla doar tari dezvoltate, ci și tari care au economii mai degraba emergente.
Dar prioritizarea este și dilema Europei, nu-i așa? Fostul Cancelar german, Angela Merkel, remarca la un moment dat ca UE are 7% din populatia mondiala, 25% din PIB-ul mondial și 50% din cheltuielile sociale. Demografia insa nu mai face acest lucru sustenabil. Zona economica cu cea mai generoasa protectie sociala din lume incepe sa ramana in urma altor tari cu sisteme mai putin generoase. Și in aceasta ultima categorie putem include SUA, dar și China sau India, tari in care polarizarea sociala ramane semnificativa.
the Economist remarca doua evolutii extrem de graitoare. Pe de o parte, faptul ca Germania a parasit top 10, și ca, pe de alta parte, prin prezenta in top 10, China isi depaseste cu mult conditia de tara emergenta. Tarile cu un PIB/capita similar Chinei se gasesc mai degraba in top 50-60 al clasamentului tarilor inovatoare și nicidecum in top 10.
Sumele alocate de tari emergente pentru dezvoltarea tehnologica, in pofida lipsei de resurse pentru asistenta sociala de calitate, sugereaza ca alegerile pe care aceste tari le-au facut pentru finantarea salturilor tehnologice nu au fost deloc usoare, dar ca au fost considerate extrem de importante și urgente pe termen lung. Deoarece prosperitatea viitoare a unei tari și, in consecinta, capacitatea ei de a asigura bunastarea cetatenilor pe termen lung, provine doar din consolidarea competitivitatii sale economice. Iar in secolul 21, aceasta nu se poate intampla decât prin investitii masive in inovatie și tehnologie.
un articol din Financial Times, “Draghi a înțeles ceva foarte important: ca economia SUA nu a inflorit pentru că America a construit mai multe case, ci pentru că, spre deosebire de Marea Britanie și UE, a avut un sector tehnologic exploziv. Acesta a asigurat un mediu stimulator pentru idei noi și tehnologii, care ne-a lasat mult in urma. O strategie de crestere care s-ar baza pe aceleasi principii ar fi foarte diferita de ceea ce am facut până acum, pentru că ar face ca intrebarea cum putem avea mai multa crestere sa fie echivalenta cu intrebarea cum putem genera mai multe idei."
Problema este ca daca economia Europei va continua sa fie divergenta in raport cu marile puteri tehnologice, ea nu va mai fi capabila sa asigure standardele de protectie sociala pe care le are astazi. Ele inevitabil se vor deteriora in anii care vor urma, pentru că sistemul de protectie sociala european nu a fost proiectat sa reziste bombei demografice adusa de imbatranirea rapida a populatiei. Iar in România, cu atat mai putin…
Calitatea investitiilor și favorizarea domeniilor de inalta tehnologie, cu valoare adaugata mare, ar trebui sa duca la un important moment de resetare și a politicii economice romanesti. Degeaba se lauda România cu valoarea investitiilor publice la un nivel record in UE de 8% din PIB. Efectul lor de angrenare, valoarea adaugata pe care o genereaza, este total nesatisfacator. Economistul Ionut Dumitru mentiona in acest sens ca fiecare 1 leu investit a generat mai putin de 1 leu. Deci multe proiecte de investitii au fost doar de fatada, fara impact economic. Iar asta inseamna resurse irosite și inapoiere economica in raport cu statele care isi dirijeaza investitiile spre domenii de varf.
Și multi ar putea intreba ce legatura ar putea avea statul roman cu accelerarea inovarii tehnologice. O legatura foarte importanta, pentru că, dupa cum bine stim, multe proiecte care au revolutionat lumea, dintre care internetul este doar un exemplu, au demarat ca proiecte civile sau militare finantate de stat.
Centrele de excelenta tehnologica necesita de multe ori finantarea statului, mai ales in tari in care sectorul privat nu este suficient de potent sau ambitios. Intrebarea este: de ce statul roman nu și-ar propune așa ceva? Mai ales in contextul in care revolutia tehnologica creeaza oportunitati fara precedent. Iar Ucraina sta marturie in acest sens.
O tara mult mai saraca decât orice tara din UE a fost capabila sa isi valorifice la maxim resursa umana de calitate de care dispune pentru a concura și chiar depasi tehnologia militara a unor tari mult mai avansate economic. Astazi, Ucraina este un exportator de know-how pe pietele vestice, inclusiv România, in ce priveste tehnologia dronelor.
Pentru a fi performant pe campul de lupta nu mai e nevoie sa stii sa construiesti avioane F-35 de 100 de milioane de dolari. Productia in masa de drone, care costa doar cateva sute de dolari bucata, este cheia succesului. Iar realitatea ne arata ca un astfel de produs este la indemana unor tari mult mai putin dezvoltate (Iran, Turcia) decât traditionalele puteri aeronautice. Ce impiedica România sa isi dezvolte o solida productie autohtona de drone, in condtiile in care exportam ingineri de aviatie valorosi, dar importam pe bani multi tehnologie de constructie a dronelor?
Un exemplu similar este oferit de Bulgaria, prin compania sa vedeta Endurosat, un start-up care proiecteaza, construieste și opereaza sateliti pentru companii private, guverne sau pentru cercetare stiintifica. Endurosat este una dintre companiile europene cu cresterea cea mai rapida in domeniul productiei de sateliti. Are birouri in Bulgaria, Franta, Germania și SUA, prin care deserveste peste 350 de clienti in lume. Povestea sa de succes a atras investitori institutionali celebri, printre care faimosul Founders Fund, care a investit 43 de miloane de euro in companie.
Faptul ca nu este o tara suficient de mare, sau cu o economie suficient dezvoltata, nu mai poate fi o scuza pentru lipsa de interes pentru inovatia tehnologica din România. Intr-un raport al Comisiei Europene care ierarhizeaza tarile UE in functie de capacitatea lor de inovare, România se afla pe locul 27, ultimul, cu o valoare a indicelui inovarii de doar 37.7% din media UE, in timp ce Bulgaria, aflata imediat deasupra, dar cu 45,8% din medie.
Deci intrebarea fundamentala la care România trebuie sa raspunda este cum se va asigura ca nu va ramane in urma, prin resetarea motoarelor cresterii economice intr-un secol al revolutiilor tehnologice. Caci România este un mare importator de tehnologie, atat din vest cat și din est, și, in acelas timp, un mare exportator de inteligenta și educatie romaneasca.
Aceasta este o mare anomalie, care trebuie rapid corectata.
SI aici nu trebuie sa ne lasam inselati. Faptul ca exista inteligenta locala, care este folosita de companii straine, tot export de inteligenta se cheama. Scalarea ideilor este facuta de companiile straine, care detin și proprietatea intelectuala a solutiilor tehnologice.
In conditiile in care sectorul privat din România inca se dovedeste timid in stimularea cercetarii sau in scalarea unor idei tehnologice remarcabile, trebuie identificate resurse bugetare și solutii institutionale care sa permita avansul rapid al României in sectoare tehnologice de varf.
Iar zona militara, in care astazi exista fonduri substantiale europene, dar și nationale, ar putea fi un punct de plecare. Este cel putin curios faptul ca suntem dispusi sa platim miliarde și miliarde de euro pentru importuri de tehnica militara, dar nu alocam suficient de multi bani pentru a ne pastra expertii in aeronautica sau IT in tara. Ce impiedica România sa creeze un centru national de tehnologii avansate, care sa reuneasca cei mai buni experti in tehnologiile viitorului? De ce nu avem o strategie de atragere a mintilor luminate din regiune sau alte tari emergente, dar aparent avem una de a atrage in numar mare doar forta de munca necalificata?
Desigur, nu vom putea fi experti in toate sectoarele. Dar prioritizarea a 3-4 sectoare ar presupune mai intai o viziune a avantajelor tehnologice pe care România doreste sa le construiasca in secolul 21, plecand eventual de la traditia pe care deja o are in anumite domenii, și alocarea resurselor financiare necesare.
Asta ma obliga sa revin la ceea ce am spus și cu alt prilej cand i-am socat pe multi. Obiectivul scaderii cheltuielilor bugetare este o mare utopie. De fapt, totalul cheltuielilor bugetare trebuie sa creasca și, in paralel, acestea sa fie restructurate, redistribuite, in functie de prioritati. Din acest motiv, veniturile bugetare trebuie aduse la standarde europene, iar ineficienta bugetara sa fie penalizata financiar pentru că alte sectoare, in lipsa cronica de bani, sa poate primi mult mai mult.
In secolul 21, cercetarea și dezvoltarea tehnologica ar trebui sa fie in capul listei.
Un weekend placut!
