Este deja de notorietate faptul ca, in procesul de aderare la UE și ulterior, România nu a folosit decât o parte din finantarile europene pe care le-a avut la dispozitie pentru dezvoltare și accelerarea convergentei. Privind la infrastructura pe care Ungaria și Polonia o au de zeci de ani prin maximizarea absorbtiei fondurilor europene, realizam ce oportunitati a pierdut România in toata aceasta perioada. Graitor in acest sens a fost modul in care Polonia a reusit sa treaca prin criza din 2008, cand a fost singura tara din UE care nu a intrat in recesiune, profitand de stimularea economica adusa de absorbtia fondurilor europene.
Insa, in pofida absorbtiei partiale a fondurilor europene, procesul de convergenta economica a României cu restul UE a avansat, chiar daca intr-un ritm mai lent decât cel la care ar fi putut aspira. Explicatia rezida in faptul ca, tot timpul, a existat macar o fereastra de oportunitate pentru finantarea României. Odata ce una se inchidea, prinzandu-ne cu fonduri europene necheltuite, o alta se deschidea, oferindu-ne fie oportunitatea utilizarii in continuare a banilor neutilizati din programul precedent, fie un cu totul alt cadru de finantare multianuala.
In momentul de fata, capacitatea limitata de absorbtie a României pune sub semnul intrebarii doua oportunitati majore. In primul rand, Programul multianual 2021-2027 din care, până in prezent, România are o rata de absorbtie de 0,7%. In al doilea rand, “bonusul" neanticipat reprezentat de programul NextGenEU (din care face parte faimosul PNRR). Demarat ca raspuns la criza Covid, obiectivul lui este promovarea restructurarii economiei europene catre o economie verde și inalt tehnologizata. Incercarea initiala a României de a include in acest program banalele autostrazi care ar fi putut fi executate in programele multianuale precedente este emblematica pentru traditia inlocuirii “trenurilor pierdute" cu “trenurile urmatoare".
Aceasta este insa astazi o iluzie teribil de periculoasa. Pentru că alte “trenuri" nu vor mai veni. Programele actuale de finantare de care se bucura România sunt, cel mai probabil, ultimele de care va beneficia. Explicatiile sunt doua. In primul rand, economia României a ajuns la un nivel de dezvoltare care justifica din ce in ce mai putin finantarile UE. până la urma, faptul ca avem cel mai mic buget din Europa raportat la PIB e optiunea României și UE nu are de ce sa mai achite nota de plata.
In al doilea rand, UE incepe sa se pregateasca pentru primirea de noi membri. Iar in acest tablou, nevoia masiva de finantare a reconstructiei Ucrainei odata cu incetarea razboiului, ca să nu mai vorbim de finantarea potentialei sale aderari la UE, vor schimba total sensurile fluxurilor de finantare. Astfel de evolutii au toate sansele sa transforme tarile beneficiare nete ale finantarii europene in contributoare nete la bugetul european. Inclusiv România.