Bulgaria şi Romania vor să construiască un al treilea pod peste Dunare, între Silistra şi Călăraşi

Cele mai citite

Articolul Bulgaria şi Romania vor să construiască un al treilea pod peste Dunare, între Silistra şi Călăraşi este preluat de pe SEMNAL – Stiri din Ilfov, Prahova, Dambovita, Buzau, Ialomiţa, Calarasi, Giurgiu, Olt.

şi România vor să construiască un al treilea pod Dunăre, între Silistra şi Călăraşi, au anunţat joi, 13 iunie, preşedinţii român, Traian Băsescu, şi , Rosen Plevneliev.

calafat-vidin

Cele două ţări vor căuta modalităţi variate de finanţare a proiectului, folosindu-se de fondurile structurale ale UE, Programul de cooperare transfrontalieră şi Strategia Dunării, relatează site-ul Novinite.com.

 Plevneliev şi Băsescu s-au întâlnit cu ocazia celui de-al 18-lea summit anual al liderilor din Europa Centrală şi de Est de la Bratislava, cu o zi înainte de inaugurarea oficială a celui de-al doilea pod peste Dunăre, Calafat-Vidin, dintre cele două ţări.

Noul pod rutier şi feroviar Calafat-Vidin va fi inaugurat în 14 iunie  şi va fi exploatat de o societate mixtă româno-bulgară, iar taxa pentru tranzitarea acestuia va fi de 6 euro, a anunţat, pe 28 mai, la Calafat, ministrul român Transporturilor, Relu Fenechiu.

Conform estimărilor, peste 100.000 de vehicule ar urma să traverseze anual podul Calafat-Vidin.

România şi Bulgaria au semnat acordul pentru construirea podului Calafat-Vidin în martie 2000, însă iniţierea proiectului a întârziat din cauza fondurilor insuficiente.

Podul de doi kilometri peste Dunăre este parte a coridorului paneuropean de care leagă oraşul german Dresda de Istanbul (Turcia).

Podul va avea două benzi rutiere pe fiecare sens, o linie de cale ferată, două trotuare şi o pistă pentru biciclişti. Proiectul a beneficiat de împrumuturi şi finanţări gratuite de la Uniunea Europeană, Banca Europeană pentru Investiţii, Agenţia Franceză pentru şi Instituţia Germană de pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare.

MEDIAFAX

Alte articole similare

Articolul Bulgaria şi Romania vor să construiască un al treilea pod peste Dunare, între Silistra şi Călăraşi este preluat de pe SEMNAL – Stiri din Ilfov, Prahova, Dambovita, Buzau, Ialomiţa, Calarasi, Giurgiu, Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!

Ultimele articole

Misterele morții lui Grigori Rasputin

Grigori Rasputin a fost una dintre cele mai intrigante figuri din istoria Rusiei. Călugăr, mistico-vindecător și confident al familiei...

Alte articole din aceasta categorie