Primăria orașului Pantelimon a anunțat recent că au început înscrierile la cea de a doua ediție a evenimentului RunOn Pustnicu. A doua ediție a competiției sportive dedicate cicliștilor și alergătorilor, va avea loc pe data de 18 Mai. Locuitorii orașului Pantelimon, pasionați de alergări sau ciclism, pot participa gratuit. Detalii despre acest eveniment am obținut de la primarul orașului Pantelimon, Marian Ivan: “Sunt un mare susținător al sportului și niciodată nu voi refuza un parteneriat sportiv care să aducă beneficii pentru noi toți, cei care numim Pantelimonul ”acasă”. De aceea, vă invit la RunOn Pustnicu, a doua ediție a competiției sportive dedicate cicliștilor și alergătorilor, copii și adulți, care vor să își petreacă o zi de weekend făcând mișcare în aer liber! La fel ca la prima ediție, vă anunț că locuitorii orașului nostru beneficiază de ÎNSCRIERE GRATUITĂ, datorită parteneriatului dintre Direcția pentru Sport a Municipiului București și Primăria orașului Pantelimon!”
Evenimentul RunOn Pustnicu va avea o varietate de curse adaptate tuturor celor care iubesc mișcarea în aer curat:
– Curse de alergare pentru copii;
– Curse de alergare pe distanțele de 5km și 10km;
– Curse de MTB pe distanțele de 10km și 25km.
Cum se poate obține codul gratuit de înscriere?
Pentru a beneficia de acces gratuit la acest eveniment, locuitorii orașului Pantelimon trebuie să solicite, prin intermediul unui mesaj privat, un cod de înscriere pe pagina de Facebook a Primăriei Pantelimon (www.facebook.com/primariapantelimon).
Echipa care organizează evenimentul i-a mulțumit azi Roxanei Ciuhulescu pentru implicare: “În echipa noastră de organizatori la RunOn Pustnicu avem privilegiul să lucrăm alături de o adevărată vedetă a sportului și a televiziunii – Roxana Ciuhulescu. Pasionați și dăruiți în egală măsură, suntem recunoscători pentru implicarea ta deplină și pentru energia pe care o aduci în fiecare detaliu al evenimentului nostru.
Succesul RunOn Pustnicu este și meritul tău, Roxana!
Mulțumim pentru dedicația ta față de sportul românesc și pentru inspirația pe care o oferi fiecărui participant și iubitor de sport!”