Paleontologii caută de decenii sânge de dinozaur, iar o echipă internațională de cercetători spune că l-a găsit, cel puțin sub forma unor urme, într-un os vechi de 115 milioane de ani. Studiul, publicat pe 2 noiembrie în revista PNAS, descrie structuri microscopice care seamănă cu celulele roșii și, în interiorul lor, resturi chimice ale hemului, molecula cu fier care dă culoarea sângelui.
Un dinozaur „născut din foc”
Osul a aparținut unui Aratasaurus museunacionali, un dinozaur carnivor care a trăit în nord-estul Braziliei, în Cretacicul timpuriu, cu aproape 50 de milioane de ani înainte ca asteroidul de la Chicxulub să încheie era dinozaurilor. Era un teropod, adică făcea parte din grupul dinozaurilor bipezi din care se trag păsările de azi. Exemplarul era tânăr, avea în jur de patru ani când a murit și aproximativ trei metri lungime. Din el s-au păstrat doar câteva oase ale piciorului drept.
Fosila a fost găsită în 2008 într-o carieră de lângă orașul Santana do Cariri, în statul Ceará, și a fost descrisă ca specie nouă abia în 2020. Numele vine dintr-o limbă indigenă, în care „ara” înseamnă „născut”, iar „ata” înseamnă „foc”. Este un omagiu adus Muzeului Național al Braziliei din Rio de Janeiro, distrus în mare parte de un incendiu în septembrie 2018. Fosila se afla atunci în muzeu, într-o zonă la care flăcările nu au ajuns.
Ce au găsit cercetătorii în os
Echipa condusă de Kliti Grice, profesoară la Universitatea Curtin din Australia, nu pornise în căutarea sângelui. Grice voia să afle cât din biologia unui animal poate supraviețui fosilizării. În canalele din interiorul osului, prin care treceau odinioară vasele de sânge, cercetătorii au găsit numeroase structuri ovale, lungi de aproximativ 23 de micrometri. Forma, mărimea și locul în care se aflau i-au dus cu gândul la celule roșii.
Cheia studiului este însă hemul, o moleculă în formă de inel, cu un atom de fier în centru, aflată în interiorul hemoglobinei. Fierul prinde oxigenul în plămâni și îl eliberează în țesuturi, iar hemul este cel care dă sângelui culoarea roșie. Fiecare moleculă de hemoglobină are patru astfel de inele. Când corpul descompune hemul, apar culorile verzi și gălbui ale unei vânătăi care se vindecă.
Analizele chimice au fost făcute direct în os, pentru ca semnalele să poată fi legate de structurile vizibile la microscop. În aceleași structuri, cercetătorii au detectat hem B, cea mai răspândită formă de hem, prezentă și în sângele oamenilor, dar și o variantă a lui modificată chimic de-a lungul timpului. Fosila mai păstra și aminoacizi din colagen, proteina de bază a oaselor.
Nu este vorba de sânge intact și nici de hemoglobină întreagă, ci de molecule care provin din ea. Grice consideră totuși rezultatul o descoperire de referință, pentru că oferă o fereastră directă spre fiziologia unor animale dispărute de mult.
Cum a rezistat 115 milioane de ani
Autorii cred că dinozaurul a fost acoperit repede de sedimente, într-un mediu sărac în oxigen, unde se întindeau covoare de microorganisme. Aceste condiții au încetinit descompunerea. Apoi, un mineral pe bază de mangan, numit hausmannit, a umplut structurile microscopice și le-a fixat forma înainte ca ele să dispară. Situl din care provine fosila face parte din Formațiunea Romualdo, cunoscută în toată lumea pentru fosilele ei foarte bine păstrate.
Nu toți specialiștii sunt convinși
Povestea sângelui de dinozaur nu este nouă și nici lipsită de controverse. Structuri asemănătoare celulelor roșii au mai fost raportate în oase de dinozaur încă din anii ’90. În 2015, o echipă de la Imperial College London le-a descris în exemplare vechi de 75 de milioane de ani. În 2021, însă, un studiu publicat în revista PeerJ a arătat că presupusele globule de sânge dintr-un alt dinozaur, Beipiaosaurus din China, erau de fapt formațiuni de minerale argiloase.
Mary Schweitzer, paleontologă la Universitatea de Stat din Carolina de Nord, cea care a descoperit în 2005 țesuturi moi într-un os de Tyrannosaurus rex, apreciază rigoarea noului studiu, dar nu este convinsă de imagini. Ea a explicat pentru Live Science că, spre deosebire de mamifere, păsările și reptilele au celule roșii cu nucleu, care formează o umflătură caracteristică. Structurile din osul brazilian nu au această umflătură, iar dimensiunile lor nu se potrivesc, spune Schweitzer.
Chiar și scepticii admit că unele molecule originale pot rezista, într-o formă sau alta, zeci de milioane de ani. Dacă interpretarea echipei se confirmă, sângele ar putea dezvălui despre dinozauri ceea ce oasele nu pot spune, precum felul în care le circula oxigenul prin corp sau cât de activi erau.
