Multe femei au fost fermecate de glasul lui unic și de zâmbetul cuceritor. Maxenciuc Iurie Darie s-a născut în 14 martie 1929 într-un sat mic din județul Soroca, undeva în Basarabia, și a decedat la București, în noaptea de 9 spre 10 noiembrie 2012.
Părinții săi, învățători, erau doi oameni de o rară sensibilitate. Tatăl său a murit după opt ani de la căsătorie, de tuberculoză. După ce mama s-a recăsătorit, viitorul actor a purtat și numele „Darie”, al tatălui vitreg. Despre originea sănătoasă și ceea ce a moștenit de la părinții săi, declara prin interviuri: „Fizic, semăn cu mama. Restul am de la tata. Fiecare cred că mi-a dat ce-a avut mai bun. A ieșit un «amestec» care m-a făcut fericit toată viața. Tata era înzestrat pentru limbi străine, scria și desena foarte frumos. Am descoperit, târziu, traducerile lui din Lermontov și Pușkin, precum și niște schițe pentru o casă mult visată. M-am străduit să-i îndeplinesc visul, când am făcut eu casa de la Tărtășești. După schițele lui…”
Copilăria și-o petrece în satul natal, apoi urmează liceul la Chișinău, unde învață latina, germana și româna. În 1944 familia se refugiază la Timișoara. Patru profesori îi marchează copilăria și adolescența. La Chișinău, domnul Niculescu, profesorul de desen, și domnul Sălceanu, profesorul de limba română. La Timișoara, profesorul de desen, Tarnavschi și profesorul de limba română, Rusatiuc.
Prima întâlnire cu teatrul
Prima întâlnire cu teatrul o are în orașul de pe Bega. “La Timișoara am fost elev la liceul «Loga», unde era obiceiul ca absolvenții să pună în scenă câte o piesă. Piesa noastră se chema «Iepuroii». În spectacolul ăsta m-am produs prima oară ca june-prim. Cântam și la chitară.”
Atunci nu bănuia cineva că va urma Teatrul și că va deveni un mare actor.
Iurie Darie a crezut tot timpul că ar fi fost un bun învățător la țară, pentru că lua în serios copiii.
“Îi iau în serios și când îi desenez, și când desenez pentru ei, și când fac emisiuni de televiziune pentru ei. Adică atunci când povestesc în timp ce desenez. Într-o vreme, făceam turnee prin țară cu spectacole pentru copii. Am și avut un fel de «show», în care istoriseam și desenam o poveste simplă, dar plină de haz și de învățăminte. Ea se chema «Povestea celor două găini». A avut un succes nebun – semn că ei, copiii din zilele noastre, nu sunt amatori doar de desene animate cu roboți înfricoșători și cu extratereștri…”
Soarta hotărăște că trebuie să urmeze Facultatea de Teatru. În 1948 se mută în București, unde urmează cursurile de pregătire pentru Conservator, cu Savel Stiopul la regie și Toma Caragiu la actorie. Dă examen la Conservator și la Belle Arte. O mică diferență de medie îi hotărăște destinul. Este admis la Conservator la clasa Mihai Popescu și din primul an de studenție face figurație la Operă și prin teatre. În 1950, când se înființează Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, intră la clasa de actorie a Mariettei Sadova (Ana Barcan era asistentă). În 1952, când absolvă Facultatea de Teatru, este angajat la Studioul Actorului de Film unde debutează cu rolul Leonaș din “Iașii în carnaval”. Urmează alte spectacole: “Mătrăguna”, “Zboară cocorii”, “Nota zero” la purtare etc.
Junele-prim, comic în film
În scurt timp devine junele prim al cimematografiei românești și este distribuit în filmele care poartă semnătura regizorilor: Dinu Negreanu, Gheorghe Vitanidis, Gopo, Jean Georgescu. Aparițiile la televizor, în filme, pe scenă, sunt tot mai dese; tânărul Iurie Darie devine cunoscut și admirat, mai ales de către sexul frumos. Când trecea pe stradă prin București, apariția lui, prin mers, ținuta elegantă, pălăria cu borurile în sus și aerul jovial stârneau admirație. Fete, băieți, doamne în etate sau bărbați cu părul ca neaua îl opreau și-i cereau autograf. Regizorul de film Jean Georgescu îi pune eticheta: “Tu ești singurul june-prim comic din Europa”.
Erau roluri în teatru sau film, pe care le primea și despre care gândea că nu le poate interpreta. “De câte ori m-am împotrivit… surâzând… îl auzeam pe marele actor care a fost Ionescu-Gion, mârâindu-mi la ureche: «Stai, rabdă și fă-l!»”
Teatrul de Comedie, spectacole antologice și un crez
În 1960 este angajat la Teatrul de Comedie unde a “furat” meserie de la marii actori venerați de public și a jucat roluri de dramă și comedie, în spectacole ca: “Bughezul gentilom”, “Trolius și Cresida”, “Umbra”, “Don Juan”, “Amfitrionul”.
“Un moment important din cariera mea a fost perioada de la Teatrul de Comedie. Îi datorez acest dar lui Radu Beligan, care a avut flerul să adune câțiva actori ce aveau să facă faima acelui teatru. Tot în acel timp a venit regizorul Lucian Giurchescu, apoi magicianul David Esrig, care i-a adus în teatru pe cei ce urmau să alcătuiască «artileria grea»: Gheorghe Dinică, Marin Moraru, Mircea Albulescu, Dem Rădulescu-Bibanu, Sanda Toma, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Silviu Stănculescu. Esrig a introdus disciplina în teatru. Și un crez. A adus și un fel de universitate-școală. Îi datorez faptul că m-a distribuit în spectacolele antologice. Tot Esrig a adus în teatru un profesor pentru voce, pe nume Weintraub. Și pe doamna Sybill care avea 90 de ani și stăpânea o hoardă de actori tineri. În fiecare zi, timp de o oră, urma o gimnastică chinuitoare. Noi, toți cei care am absolvit «școala» ei, a lui Esrig și a lui Weintraub, le vom fi pe veci datori!”
