Toti cei care vorbesc zilele acestea despre chinurile ajustarilor bugetare, impuse de un deficit care nu da semne de scadere, invoca mai ales elemente legate de calitatea managementului finantelor publice. In consecinta, solicita masuri care sa fie luate urgent in vederea cresterii veniturilor bugetare și/sau scaderii cheltuielilor. Ceea ce cred insa ca se pierde din vedere este un element de context, de traditie, care ar trebui sa fie extrem de preocupant pentru toti, pentru că da masura provocarii cu care se confrunta dezvoltarea sustenabila a tarii. Este vorba de traditia profund inradacinata in politicile fiscale ale tuturor guvernelor post-decembriste, care au avut politici fiscale ce au dus la deficite majore, de alocare de cheltuieli bugetare in crestere cu ignorarea veniturilor insuficiente.
Cu alte cuvinte, inexistenta banilor necesari nu a reprezentat un impediment, cata vreme deficitele astfel create au fost finantate prin datorie de pietele de capital, pentru că, in situatii de criza, sa se apeleze la banii FMI și UE. Este extrem de important sa observam ca deficitele bugetare mari și volatile nu au descurajat politicile fiscale prociclice. Oglinda acestei situatii o aveti in dobanzile permanent ridicate la care s-a imprumutat și se imprumuta România pe pietele financiare internationale in comparatie cu o tara precum Polonia. Coincidenta sau nu, “diferențialul de randament dintre titlurile suverane pe 10 ani în lei şi cele similare în zloți polonezi a crescut cu 11 puncte de bază în ultima săptămână şi a ajuns la 118 puncte de bază pe fondul unei creșteri mai ample a randamentelor obligațiunilor românești" așa cum remarca un raport recent al BCR.
Deficitele bugetare mari in perioade de crestere și disperarea ajustarilor in perioade de recesiune, obiectivele fiscale neonorate, cu alte cuvinte riscurile asociate unor politici fiscale nefundamentate nu sunt pe placul finantatorilor datoriei României și, ca urmare, sunt penalizate prin dobanzi ridicate.
Sa fim insa intelesi, nu deficitele in sine sunt problema. până la urma, foarte mult tari din lume au deficite bugetare pe care le finanteaza prin imprumuturi. Problemele sunt de alta natura și se incadreaza in doua categorii. In primul rand, deficitele au fost acumulate in perioade faste economic, necesitand apoi ajustari de tip soc in perioadele de recesiune sau criza. A doua categorie este data de structura cheltuielilor bugetare, dedicate intr-o masura mult prea mica investitiilor publice cu efect mare de angrenare in economie, de natura sa justifice dobanda platita pentru imprumuturi. Cu alte cuvinte, dezvoltarea României s-a facut și inca se mai face intr-o proportie covarsitoare cu banii Uniunii Europene și mult prea putin cu bani publici. Pentru că nu prea au mai ramas și pentru investitii…
Existenta acestui precedent, a acestei “culturi nationale" de a avea politici fiscale excesiv de relaxate și slab fundamentate, in pofida lipsei veniturilor necesare, ar trebui sa fie extrem de preocupanta in perspectiva demararii exploatarii gazelor din Marea Neagra. Pentru că daca suntem cheltuitori cand nu avem destui bani, cat de realist este sa ne asteptam sa fim cumpatati cand vom avea mult mai multi bani?
Conform unor studii citate de presa, impactul bugetar al exploatarii gazului din Marea Neagra ar fi de 22 de miliarde de euro pe durata proiectului, suma in care intra redeventele, impozitul pe profit și contributiile provenite din locurile de munca nou create. Suma ar reprezenta aproximativ 9% din PIB-ul annual al României.