De câte ori am trecut prin zona Málaga – Fuengirola, am văzut Mijas de sus, cocoțat pe munte, și mi-am spus că trebuie să ajung și acolo. Cumva, n-a fost niciodată momentul potrivit. Până acum.
Așa că astăzi am pus Mijas pe listă și am plecat.
Și bine am făcut.
Mijas Pueblo este exact imaginea pe care o ai în minte când cineva spune „sat alb andaluz”: case văruite în alb, străduțe înguste, flori la ferestre, mici piețe, terase și priveliști spectaculoase spre Costa del Sol. Diferența este că, atunci când ești acolo, imaginea nu mai este una dintr-o fotografie de pe internet. Trebuie să te descurci printre străduțele în pantă, să cauți un loc de parcare și, în august, să-ți amintești că soarele din Andaluzia nu face reduceri pentru turiști.
Dar Mijas are și o poveste interesantă în spatele fațadelor albe.
O istorie care începe cu mult înaintea turiștilor
Zona Mijasului este locuită încă din antichitate. Au trecut pe aici fenicienii și romanii, iar în secolul al VIII-lea localitatea a intrat sub dominație musulmană.
Influența perioadei musulmane s-a păstrat în structura vechiului sat, în modul în care au fost construite străduțele și în felul în care casele urcă pe versant. Dacă te plimbi prin centrul vechi, înțelegi destul de repede că Mijas nu a fost construit pentru autocare turistice și fotografii de Instagram. A fost construit pentru oameni care trebuiau să trăiască aici, pe un deal, și să profite de fiecare bucată de teren disponibilă.
După cucerirea creștină, Mijas a continuat să se dezvolte, iar în secolele următoare economia locală s-a bazat în principal pe agricultură, morărit, fabricarea hârtiei și alte activități tradiționale.
Turismul a schimbat radical localitatea în secolul XX.
În anii 1950, Mijas avea în jur de 7.000 de locuitori. Astăzi, municipiul a depășit 95.000 de locuitori și are o comunitate internațională foarte numeroasă.
Și aici apare una dintre particularitățile Mijasului de astăzi: în timp ce jos, în Las Lagunas și La Cala de Mijas, orașul s-a dezvoltat rapid, Mijas Pueblo și-a păstrat în mare parte aspectul tradițional.
Plaza Virgen de la Peña și capela săpată în stâncă
Unul dintre primele locuri în care ajungi când începi să explorezi satul este Plaza Virgen de la Peña.
Aici se află Santuario de la Virgen de la Peña, una dintre cele mai cunoscute construcții religioase din Mijas.
Capela a fost săpată direct în stâncă în a doua jumătate a secolului al XVII-lea de un călugăr carmelit. În interior se află imaginea Fecioarei de la Peña, considerată patroana localității.
Povestea descoperirii imaginii este, evident, una dintre acele povești pe care Andaluzia le păstrează foarte bine. Legenda spune că, în 1586, doi copii care pășteau oile au fost conduși de un porumbel către locul unde se afla ascunsă statuia Fecioarei.
Dacă vă întrebați cât de convingătoare este povestea unui porumbel care conduce doi copii spre o statuie ascunsă într-o stâncă, răspunsul este simplu: este o legendă. Dar face parte din istoria și din identitatea locului.
Iar capela merită văzută oricum.
Paseo de la Muralla și priveliștea asupra Costa del Sol
Mijas a avut și propriile fortificații, iar ceea ce a rămas din vechile ziduri face astăzi parte dintr-o zonă de promenadă și grădini.
Paseo de la Muralla este unul dintre locurile în care merită să te oprești ceva mai mult.
De aici vezi casele albe ale satului, versantul și, în depărtare, Mediterana. În zilele senine, priveliștea se întinde mult peste Costa del Sol.
Și este unul dintre locurile în care îți dai seama cât de bine a fost ales locul pentru așezarea vechiului Mijas.
Sigur, probabil că oamenii care au construit satul aici nu s-au gândit: „Ce panoramă minunată vom avea peste câteva sute de ani pentru turiști.”
S-au gândit mai degrabă să vadă cine vine spre ei.
Astăzi avem avantajul că putem aprecia ambele lucruri.
Biserici, capele și câteva surprize
În centrul vechi sunt mai multe clădiri care merită văzute.
Biserica Inmaculada Concepción a fost construită între sfârșitul secolului al XVI-lea și începutul secolului al XVII-lea, pe locul unei foste moschei și în apropierea vechii Torre de la Vela.
Turnul făcea parte din sistemul defensiv al localității, iar biserica a fost terminată în 1631.
În timpul lucrărilor de restaurare din 1992 au fost descoperite pe coloanele bisericii picturi reprezentând opt apostoli, datate în 1632. Este unul dintre acele detalii pe care le poți rata foarte ușor dacă intri, faci o fotografie și pleci.
O altă clădire interesantă este Capela San Sebastián, ridicată la sfârșitul secolului al XVII-lea. Ceasul de pe fațadă datează din 1902.
Iar dacă te plimbi fără o listă strictă de obiective, sunt șanse mari să descoperi și alte colțuri care nu apar neapărat în primele rezultate de pe Google.
De fapt, aici am petrecut cel mai mult timp: pe străzi.
Unele sunt atât de înguste, încât ai impresia că două persoane cu sacoșe mari ar trebui să-și stabilească dinainte cine trece primul.
Casele sunt impecabil de albe, iar florile și plantele de la ferestre aduc exact petele de culoare de care ai nevoie într-un loc în care predomină albul.
Și, bineînțeles, fiecare colț pare să spună: „Hai, mai fă o poză.”
