Dacă ajungi în Pampaneira fără să știi nimic despre ea, primul lucru pe care îl observi este că satul pare să fi fost construit de cineva care avea o relație destul de complicată cu liniile drepte.
Străzile urcă, coboară, se îngustează, se strecoară pe sub case și apar din nou câțiva metri mai încolo. Casele albe sunt așezate pe versantul Barranco de Poqueira, iar printre ele apar balcoane cu flori, uși colorate, țesături și mici magazine în care intri pentru un magnet și ieși cu ciocolată, o bucată de jamón și, eventual, o dilemă existențială: cum poate exista o caramea cu gust de jamón?
Pampaneira este unul dintre cele trei sate care domină Barranco de Poqueira, alături de Bubión și Capileira, și face parte din rețeaua „Los Pueblos más Bonitos de España”. Se află la aproximativ 1.060 de metri altitudine, în Alpujarra Granadină.
Eu am ajuns aici într-o zi de septembrie și, după ce am văzut primele străduțe, mi-am dat seama că cele câteva ore pe care le rezervasem pentru Pampaneira nu aveau nicio șansă să rămână „câteva ore”.
Casele care urcă odată cu muntele
Arhitectura este, probabil, lucrul care îți rămâne cel mai repede în minte.
Pampaneira păstrează foarte bine arhitectura tradițională alpujarrană, cu case albe, terase plate și celebrele tinaos - pasaje acoperite care leagă străzile și casele între ele. Influența perioadei musulmane se vede încă în felul în care au fost construite satele și în modul în care apa a fost adusă și distribuită pe versanți.
Și aici trebuie spus un lucru: dacă ai probleme cu urcatul, Pampaneira nu este locul în care vei descoperi brusc că îți place sportul.
Eu am descoperit însă că merită să urci fără o destinație precisă.
Pentru că după fiecare colț apare câte ceva.
O fereastră.
Un balcon.
O fântână.
O bucată de țesătură.
Sau o pisică ce pare să considere că turiștii sunt o problemă administrativă a primăriei.
Unde tradiția încă se lucrează la război
Pampaneira este cunoscută și pentru jarapas, țesăturile tradiționale ale Alpujarrei, iar meșteșugul textil este încă prezent în sat.
Un loc care mi-a atras atenția este El Telar de Mercedes, atelier aflat într-o casă de peste 300 de ani. Aici se lucrează cu războaie de țesut și tehnici care datează de la sfârșitul secolului al XVIII-lea. Sunt folosite materiale naturale precum lâna, bumbacul, inul, mătasea sau lâna de alpaca, iar fiecare piesă este lucrată manual.
Și asta se vede.
Nu trebuie să fii specialist în textile ca să înțelegi diferența dintre o țesătură făcută într-o fabrică și una la care cineva a stat efectiv în fața unui război de țesut.
Eu am stat mai mult decât intenționam. Se întâmplă destul de des în Pampaneira.
Acum vine partea serioasă: caramelele
Nu știu cine a decis că Pampaneira are nevoie de caramele cu gust de jamón ibérico, dar omul acela merită măcar o diplomă pentru curaj.
La La Fábrica de Caramelos, producția este artizanală, iar printre aromele neobișnuite se găsesc caramele cu jamón ibérico, brânză maturată, miere și cimbru. Fabrica funcționează din 2016 și produce, pe lângă caramele, și ciocolată și alte dulciuri.
Eu am găsit acolo o mulțime de combinații despre care, dacă mi le-ar fi spus cineva înainte, aș fi întrebat dacă sunt reale. Sunt.
Și sunt suficient de ciudate încât să devină, imediat, subiect de fotografie.
Carameaua cu jamón a depășit de mult stadiul de glumă pentru turiști: a fost una dintre invențiile care au făcut fabrica cunoscută, iar produsul a ajuns să fie vândut și în magazine gourmet din alte orașe.
Nu-ți spun dacă mi-a plăcut. Trebuie să las și câteva mistere în viață.
