Prima dată când am ajuns în Almería, nu am simțit nimic din ce simți de obicei într-un oraș nou din Spania. Nu m-a cucerit din prima. Nu arăta ca o vedere de Instagram. Și cred că exact asta m-a făcut să rămân mai mult decât plănuisem.
Știam deja ce spun cei mai mulți despre ea: că e orașul acela pe care-l vezi din avion ca pe o întindere nesfârșită de sere albe, „plastic sea"-ul care lucește sub soarele Andaluziei atât de intens, încât se zice că se observă chiar și din spațiu. Am crezut și eu, la început, că atât e: agricultură, arșiță, nimic care să merite un ocol.
M-am înșelat.
Ce am înțeles abia după ce am urcat dealul
Almería nu este un oraș pe care să-l privești. Am aflat asta abia când am urcat spre Alcazaba, cu picioarele obosite și fără să știu prea bine la ce să mă aștept. Sub lumina aceea aproape ireală se ascundea o istorie pe care n-o bănuisem: aici a trăit una dintre cele mai importante civilizații ale Epocii Bronzului din Europa, aici a fost port strategic al Califatului de Córdoba, punct în care lumea arabă, europeană și mediteraneană se întâlneau firesc.
În anul 955, Abd ar-Rahman III, primul calif al al-Andalusului, i-a dat Almeríei statut de oraș și a ordonat construcția cetății, a Marii Moschei și a fortificațiilor dintre fortăreață și țărm. Am stat câteva minute bune doar privind zidurile, încercând să-mi imaginez cum arăta portul atunci, plin de corăbii venite din Egipt și Siria.
Alcazaba se întinde pe 43.500 de metri pătrați, cu un zid de incintă de 1.430 de metri, a doua fortăreață musulmană ca mărime din toată Spania, după Alhambra din Granada. A rezistat, chiar dacă serios avariată, marelui cutremur din 1522, care a distrus mare parte din oraș. Iar când Regii Catolici au cucerit Almería, n-au demolat-o. Au extins-o, adăugând o a treia incintă peste cele două arabe. M-am gândit atunci, stând acolo: uneori chiar și istoria știe să respecte valoarea unui lucru, în loc să-l șteargă.
Un decor găsit, nu construit
Ce m-a surprins cel mai tare a fost să aflu, deja de acolo, de pe zid, că locul pe care-l vedeam nu era doar istorie, era și platou de filmare. Chiar Alcazaba a fost decorul capitalei Dorne în sezonul șase din Game of Thrones, a apărut și în Indiana Jones și Ultima Cruciadă. Într-o scenă din Conan Barbarul, aceleași ziduri recreează un bazar arab.
Nu m-a mirat deloc. Locul are ceva cinematografic chiar și atunci când nu filmează nimeni, am simțit-o fizic, nu doar ca pe o poveste de ghid turistic.
