Antropologul Kalervo Oberg a introdus în 1960 termenul de „șoc cultural” pentru starea de dezorientare a celor care ajung într-un mediu cu reguli sociale necunoscute. Descrierea lui rămâne baza modelului predat și azi: o succesiune de faze, de la entuziasmul sosirii la adaptarea propriu-zisă, cu o criză la mijloc.
Patru faze descrise de cercetători, pornind de la o curbă în U
Înaintea lui Oberg, sociologul norvegian Sverre Lysgaard studiase bursieri norvegieni în Statele Unite și observase că adaptarea urmează o curbă în U. Începutul e bun, urmează o scădere, apoi o revenire. Oberg a împărțit traseul în patru etape.
- Luna de miere: totul e nou și interesant, iar diferențele par pitorești.
- Criza: diferențele devin obstacole, iar nerăbdarea și iritarea cresc.
- Recuperarea: persoana învață limba, regulile nescrise și își face un cerc de cunoscuți.
- Adaptarea: viața de zi cu zi funcționează, iar diferențele nu mai consumă energie.
În 1963, soții Gullahorn au adăugat o a doua curbă, cea a întoarcerii acasă, și au numit modelul curba în W. Cei care se reîntorc după ani descoperă că și țara de origine s-a schimbat.
Cercetările ulterioare au nuanțat tabloul. Etapele nu vin în ordine fixă, durata diferă de la om la om, iar unii nu trec deloc printr-o criză vizibilă. Modelul rămâne o hartă orientativă, nu un calendar.
Entuziasmul primelor săptămâni: ce observă mulți dintre cei care ajung
Un român care ajunge la muncă în Germania, Italia sau Olanda poate nota mai întâi lucrurile care funcționează: transportul în comun la oră fixă, un salariu plătit la data din contract. Studenții din programele Erasmus povestesc adesea despre campusuri, biblioteci și profesori accesibili. Orice mică problemă se tratează ca o întâmplare amuzantă.
Frustrarea apare la ghișeu, la telefon și la prima ședință
Criza începe de obicei când treburile practice se aglomerează. Înregistrarea la primărie, obținerea unui cod fiscal, deschiderea unui cont sau, în afara UE, un permis de ședere cer formulare într-o limbă pe care omul n-o stăpânește încă. Un termen ratat sau un document lipsă se plătesc imediat, în timp ce soluția nu e evidentă.
Limba creează o frustrare aparte. Un român care vorbește bine engleza poate descoperi că la ghișeu, în farmacie sau la medic se folosește mai ales limba locală. Cineva care avea o funcție de răspundere acasă ajunge să explice cu gesturi o problemă la bancă. Pierderea statutului de om competent apasă mai mult decât dificultatea în sine.
Relațiile sociale și locul de muncă au reguli nescrise
Obiceiurile de socializare diferă de la o țară la alta, dar și de la un oraș, o generație sau un mediu social la altul. Unii români plecați spun că au simțit reținere acolo unde se așteptau la invitații spontane sau la mese lungi, iar alții au găsit exact contrariul. Neînțelegerea apare când un gest obișnuit într-un loc e citit după regulile altuia.
La locul de muncă, diferențele țin de ierarhie și de felul de a vorbi. Geert Hofstede, cercetătorul olandez al culturilor organizaționale, a descris distanța față de putere, adică măsura în care membrii unei societăți acceptă că puterea e distribuită inegal. În firmele cu ierarhie mai plată, șeful poate aștepta obiecții în ședință, iar tăcerea poate fi citită ca lipsă de implicare. Un angajat venit dintr-un mediu mai ierarhic poate tăcea din respect și să fie judecat greșit. Invers, o critică directă poate părea agresivă unui om obișnuit cu reproșurile spuse indirect.
Mai apar și ritmurile: durata pauzei de prânz, orele după program, vacanțele luate în bloc. Unele companii le explică la angajare, altele lasă noul venit să le descopere singur din comportamentul colegilor.
Cum se iese din criză: rutină, limbă și oameni
Recuperarea se sprijină, în descrierile uzuale ale modelului, pe trei lucruri concrete. Primul e o rutină stabilă: aceleași trasee, aceleași magazine, un program previzibil. Al doilea e limba, învățată în cursuri sau prin contact zilnic. Al treilea e un cerc social mixt, cu colegi, vecini și alți străini, nu doar cu compatrioți.
La început, comunitățile de români din străinătate ajută prin sfaturi despre acte, chirii sau medici. Rolul lor în adaptarea pe termen lung diferă în cercetări, în funcție de țară, de limba locală și de statutul migrantului.
Odată cu adaptarea, mulți descriu o stare dublă. Nu mai sunt nici complet de acolo, nici complet de acasă, iar întoarcerea în România, chiar și pentru o vacanță, scoate la iveală obiceiuri noi pe care ceilalți le observă.
Când starea depășește un șoc obișnuit
Oberg și continuatorii lui au descris șocul cultural ca pe o reacție normală la schimbare, nu ca pe o boală. Manifestările uzuale sunt oboseala, iritabilitatea, dorul de casă și somnul prost. Dacă izolarea, apatia sau tulburările de somn persistă mai multe luni și afectează munca ori studiul, un consult la medic sau la un psiholog e pasul indicat. Unele universități și unii angajatori oferă consiliere studenților și angajaților străini, dar disponibilitatea, costul și condițiile diferă de la o instituție la alta.
