Puțini cumpărători se așteaptă să scoată buletinul pentru un tub de superglue, un produs care costă câțiva lei. Totuși, în unele magazine, mai ales în străinătate, casierii cer actul și pentru adezivul instant. În România, legea nu îl trece pe lista produselor pentru care vânzătorul este obligat să ceară actul de identitate, așa că o asemenea cerere ține de regulile interne ale magazinului.
Explicația are trei straturi. Unul e legal și pornește de la aurolac, altul e comercial și vine din practica magazinelor din alte țări. Al treilea se vede în cabinetele de oftalmologie.
Pentru ce produse e obligatoriu buletinul la casă
Lista stabilită prin lege este scurtă. Din 25 iulie 2024, vânzătorii și personalul localurilor trebuie să ceară actul de identitate al clienților care cumpără sau comandă alcool, băuturi energizante sau produse din tutun. În aceeași categorie intră produsele conexe, cum sunt țigările electronice. Obligația a fost introdusă prin Legea 233/2024, care a completat Legea 61/1991 privind normele de conviețuire socială și ordinea publică.
Vânzătorii care nu respectă regula riscă amenzi între 10.000 și 30.000 de lei. Legea îi cere vânzătorului să consulte actul, adică să verifice vârsta, nu să copieze sau să păstreze datele clientului.
Pentru alte produse, legea fixează doar o vârstă minimă, fără să pomenească explicit buletinul. Artificiile din categoria F1, cele cu risc foarte scăzut, se vând numai celor care au împlinit 16 ani. Vânzătorul care ignoră acest prag riscă închisoare de la trei luni la un an sau amendă. Artificiile mari, din categoriile F2, F3 și F4, nu se vând deloc publicului larg. Comerțul ilegal ajunge totuși în atenția polițiștilor, ca în cazul femeii prinse la Cluj încercând să vândă 1.700 de kilograme de articole pirotehnice. Tot Legea 61/1991 sancționează vânzarea armelor cu aer comprimat, a arbaletelor și a arcurilor către persoane sub 18 ani.
Aurolacul, motivul pentru care unii adezivi au intrat în lege
Regula românească despre adezivii cu solvenți a apărut ca răspuns la consumul de aurolac printre copiii străzii, fenomen devenit vizibil după 1989. Hotărârea de Guvern 767/2001 interzice vânzarea către persoanele sub 18 ani a produselor care conțin substanțe cu efect „ebrionarcotic”, adică solvenți ai căror vapori pot fi inhalați pentru o stare asemănătoare beției.
Hotărârea vizează eterii, cetonele și acetații, plus metanolul și toluenul, substanțe prezente în unii adezivi de contact, diluanți și lacuri. Aceste produse se vând numai prin magazine specializate pentru produse nealimentare, nu în piețe, târguri sau stații de transport. Pe ambalaj trebuie să apară mesajul „ESTE INTERZISĂ COMERCIALIZAREA CĂTRE PERSOANELE SUB 18 ANI”, scris cu litere la fel de mari ca numele produsului.
Adezivul instant funcționează pe alt principiu. Substanța lui de bază este cianoacrilatul, care se întărește în câteva secunde la contactul cu umezeala din aer și nu face parte din grupele enumerate. Prin urmare, tubul mic de pe raft nu intră sub incidența hotărârii despre aurolac.
De ce verifică unele magazine vârsta și la lipici
Răspunsul trebuie căutat mai ales în afara țării. În Marea Britanie, de exemplu, Legea substanțelor psihoactive din 2016 a înlocuit vechile reguli despre solvenții inhalabili și nu stabilește o vârstă minimă pentru cumpărarea adezivilor. Asociația britanică a magazinelor de proximitate le recomandă însă membrilor să impună din proprie inițiativă limita de 18 ani pentru aceste produse. Le sugerează și politica „Challenge 25”, prin care orice client care pare mai tânăr de 25 de ani este rugat să-și arate actul.
Multe magazine britanice își programează sistemul de casă să afișeze automat o alertă la scanarea produselor cu restricție de vârstă. Astfel, verificarea nu mai depinde doar de intuiția casierului.
Prudența are o bază statistică. Studiul european ESPAD din 2024 a chestionat peste 113.000 de elevi de 15 și 16 ani din 37 de țări, inclusiv România. În medie, 6,4% dintre ei au încercat cel puțin o dată inhalanți, iar 2,2% au făcut-o la 13 ani sau mai devreme. La finalul lui 2025, șeful agenției române antidrog avertiza că substanțele psihoactive au devenit tot mai ușor de procurat.
Riscul real se vede în cabinetele de oftalmologie
În cazul adezivului instant, problema cea mai documentată nu este inhalarea, ci accidentele. Într-un articol publicat în 2010 în BMJ Case Reports, doi medici britanici au trecut în revistă cazurile descrise în literatura medicală. Au găsit trei categorii de pacienți cu ochii lipiți de cianoacrilat. Primii sunt oamenii cu vedere slabă, care confundă flaconul cu picăturile de ochi prescrise. Urmează adulții care, din neatenție, îl iau drept picăturile cumpărate fără rețetă și, în fine, copiii care se joacă nesupravegheați cu tubul.
Flacoanele mici, cu vârf subțire, seamănă izbitor cu cele de picături oftalmice, iar cazurile au devenit frecvente după ce adezivul a început să fie ambalat astfel, la începutul anilor ’80. La copiii sub 8 ani, pleoapele lipite și netratate pot bloca vederea atât de mult încât să ducă la ambliopie, așa-numitul „ochi leneș”, arată un raport de caz publicat în 2018. Specialiștii recomandă consult de urgență, pentru că intervenția rapidă previne de cele mai multe ori complicațiile.
Ironia este că substanța a fost la început pusă deoparte tocmai pentru că lipea prea bine. În 1942, chimistul american Harry Coover căuta un plastic transparent pentru dispozitivele de ochire ale armelor, iar cianoacrilatul i s-a părut imposibil de lucrat. L-a regăsit în 1951, la Eastman Kodak, și de data aceasta i-a înțeles potențialul. Produsul a ajuns în magazine în 1958, sub numele Eastman 910, și a fost rebotezat ulterior Super Glue. Aproape șapte decenii mai târziu, lipiciul care se prindea de orice ajunge, în unele magazine, pe banda de la casă abia după ce clientul își arată buletinul.
