În 1990, un inventator amator britanic, frizer de meserie, a prezentat la televiziunea BBC un ou acoperit cu o pastă albă. Oul a fost ținut câteva minute în flacăra unui arzător, dar a rămas crud și destul de rece cât să poată fi luat în mână. Materialul se numește Starlite, a fost inventat de Maurice Ward, iar formula lui nu a fost publicată niciodată.
Un amator cu o idee fixă
Maurice Ward (1933-2011) era frizer în Hartlepool și inventa lucruri în timpul liber. Potrivit Institute of Physics, a încercat inițial să facă un material pentru capotele mașinilor, iar rezultatele l-au dezamăgit. După un dezastru aviatic la Aeroportul Manchester, a recuperat probele aruncate, le-a amestecat cu solvenți într-un blender și le-a trecut printr-un extruder. Foile obținute au rezistat la flacăra unui arzător. Numele Starlite i-a fost dat de nepoata lui, Kimberly.
Demonstrația de la emisiunea Tomorrow’s World a atras atenția oamenilor de știință. Se spune că, în teste, materialul a rezistat la un efect termic echivalent cu 10.000 °C. Fostul consilier științific șef al Ministerului Apărării, Sir Ronald Mason, a spus în 1993 că nu înțelege încă cum funcționează, dar că funcționează.
În 1994, compania Boeing s-a arătat interesată de material, pentru a elimina piesele inflamabile din avioane. Inginerul NASA Rosendo Naranjo a vorbit despre potențialul lui într-un reportaj Dateline NBC. Niciunul dintre aceste contacte nu s-a transformat într-un produs.
Ce se știe despre compoziție
Ward spunea că amestecul conține peste 20 de ingrediente, în mare parte pe bază de carbon, plus un material ceramic. Alte surse vorbesc despre până la 21 de polimeri și copolimeri, cu aditivi precum boratul, și despre un material organic în proporție de până la 90%. Aceste informații vin din declarații și relatări din presă, nu din analize publicate.
Mecanismul este mai bine înțeles. Sub flacără, materialul se carbonizează și formează o spumă de carbon cu densitate mică, care izolează termic. Specialistul în materiale Mark Miodownik l-a descris ca pe un tip de vopsea intumescentă. Un fost ofițer al Ministerului Apărării, Keith Lewis, a precizat că Starlite protejează doar împotriva căldurii, nu și împotriva unei explozii care poate distruge stratul izolator.
De ce nu a ajuns pe piață
Ward nu a patentat invenția, pentru ca brevetul să nu-i descrie modul de fabricare. Potrivit relatărilor, a lăsat unele organizații să facă teste, dar nu le-a permis să păstreze probe, de teamă că materialul va fi copiat. Cerea 51% din proprietatea oricărui acord și credea că invenția valorează miliarde.
Până la moartea lui, în 2011, Starlite nu fusese comercializat, iar formula nu fusese făcută publică. Scepticii, între care podcastul Skeptoid, consideră că materialul putea fi unul bun, dar nu revoluționar. Fiica lui, Nicola McDermott, a spus că este un produs natural și comestibil.
Cine deține acum formula
Compania americană Thermashield, din California, spune că a cumpărat în 2013, de la familia lui Ward, drepturile, notele, echipamentele și probele. Firma afirmă că a reprodus materialul și că acesta nu conține adeziv PVA sau bicarbonat. Tot ea invocă teste cu laser cu femtosecunde la Georgia Tech și testul standard ASTM D635-15.
Articole de popularizare a științei notează că firma nu a scos până acum un produs pe piață. Nu există o versiune comercială verificată independent.
În 2018, un pasionat de experimente de pe YouTube, Ben Cusick, a făcut un amestec asemănător din amidon, bicarbonat și adeziv PVA. Acesta rezistă la torțe și lasere, dar nu există dovezi că ar fi rețeta lui Ward, iar într-un test cu cuptor cu inducție a cedat.
Foto: Risilvaa / Wikimedia Commons, CC BY-SA 4.0
