După lichidarea bandelor care terorizaseră Bucureștiul postbelic, comisarul își fotografia capturile alături de un carton pe care scria „Bandiți uciși în lupta cu Brigada Alimănescu". Fotografiile apăreau a doua zi în ziarele Capitalei și făceau reclamă metodelor lui expeditive. Modul de operare a stârnit proteste din partea unor avocați, polițiști și magistrați, imediat bănuiți că aveau legături cu lumea interlopă.
Cum scopul scuza mijloacele, comisarul Eugen Alimănescu avea să stârpească infracționalitatea Capitalei după aproape doi ani de lupte stradale cu bandele care îngroziseră orașul. Legenda lui a dăinuit, iar peste decenii Sergiu Nicolaescu a dat naștere personajului „Comisarul Moldovan/Miclovan", eroul din seria sa de filme polițiste, inspirat și de temerarul polițist.
Eugen Alimănescu, fotografie de tinerețe — arhiva presei interbelice.
Un contabil din Slatina ajuns „Comisarul de Fier"
Eugen Alimănescu s-a născut la 26 iulie 1916, la Slatina, în județul Olt. A absolvit școala normală din oraș și apoi un curs de contabilitate la Orșova. Între 1936 și 1937 a lucrat ca funcționar la Institutul de Cooperație din București, după care a fost încorporat în Regimentul 1 Transmisiuni. A făcut Războiul de Răsărit ca telegrafist și a fost decorat cu „Virtutea Militară" pentru menținerea legăturii telefonice între două unități combatante.
În 1945, comuniștii încep epurarea masivă a Poliției și recrutează personal nou. Printre cei chemați se află și Alimănescu, care devine membru al Partidului Comunist Român și intră în Poliție inițial ca informator. Avansează rapid și ajunge comisar-șef la Brigada 4 a Prefecturii Poliției Capitalei, care se ocupa de combaterea bandelor înarmate.
Bucureștiul anilor '40, un Chicago al estului
Capitala României de după Al Doilea Război Mondial era un oraș dominat de frică și criminalitate. Trecerea Armatei Roșii spre Berlin lăsase în urmă jafuri sistematice. În haosul vremii, bandele autohtone se înarmaseră și ele, iar magazinele de bijuterii, depozitele și locuințele înstăriților erau ținte zilnice. Cartiere ca Rahova și Ferentari deveniseră bastioane ale crimei organizate.
Convins că nu poate conta pe colegii compromiși din sistem, Alimănescu și-a ales personal 22 de tineri polițiști și a pus bazele celebrei Brigăzi Fulger. Scopul declarat: „stârpirea bandiților și borfașilor din Capitală și provincie". Brigada era dotată cu mașini de intervenție rapidă și pistoale automate, folosite fără ezitare în confruntările directe cu infractorii.
Metoda Alimănescu: provocarea și execuția în „legitimă apărare"
Comisarul descoperise repede că rețeaua de corupție nu era limitată la poliție — judecătorii, procurorii, avocații și medicii făceau parte din același mecanism prin care infractorii prinși erau eliberați rapid. Soluția lui a fost una radicală.
Alimănescu nu lua „ostatici" — îi provoca pe bandiți să scoată pistolul, ca să îi poată lichida în legitimă apărare. Conform unor declarații date după arestarea sa, comisarul folosea și o altă metodă: scotea oameni din Penitenciarul Văcărești și îi împușca, motivând ulterior că au încercat să fugă de sub escortă.
După fiecare astfel de acțiune, un reporter al presei era de față. Alături de cadavre, comisarul așeza un carton inscripționat „Bandiți uciși în lupta cu Brigada Alimănescu". Fotografiile apăreau apoi în rubrici dedicate — „Brigada lui Alimănescu în acțiune" sau „Întâmplări din Capitală" — și transformau acțiunile sale în spectacol public.
Capturile care l-au făcut celebru
Cea mai răsunătoare acțiune a lui Alimănescu a fost prinderea autorilor jafului de la Banca Națională din Brașov. Spărgătorii Voinescu și Cairo dăduseră cea mai mare lovitură din istoria recentă a țării — un milion de dolari și 300 de cocoșei de aur. Comisarul a organizat o ambuscadă, iar cei doi infractori s-au împușcat reciproc în timpul intervenției, înainte să poată fi încătușați.
În 1947, Alimănescu l-a capturat pe Iancu Berilă, unul dintre cei mai odioși criminali în serie din România — responsabil pentru moartea a 20 de brutari pe care îi atacase succesiv pentru bani. L-a prins în somn, în apropierea Slatinei, având asupra lui cuțitul pregătit pentru următoarea victimă. În mâinile Brigăzii Fulger au mai căzut Gică Cioc, zis Balaurul, lider al unei bande din Ferentari, și „Argintarul", șeful unei grupări de tâlhari.
În vara lui 1949, la o ședință a Ministerului de Interne s-a luat decizia ca toți cei care făcuseră parte din grupurile de rezistență anticomunistă și fuseseră condamnați la peste 15 ani să fie executați extrajudiciar. Alimănescu, devenit între timp maior de Miliție, a fost desemnat să ducă la îndeplinire aceste lichidări.
De-a lungul anului 1950, fostul comisar a coordonat asasinarea unor deținuți politici: 6 membri ai grupului Spiru Blănaru, 13 din grupul maiorului Nicolae Dabija și peste 30 de membri ai rezistenței dobrogene, închiși la Gherla, Aiud și Pitești. A participat și la acțiunile împotriva grupului Arnăuțoiu din munți, unde a folosit tortura — inclusiv asupra Matildei Jubleanu, pentru a afla unde se ascund părinții și fratele ei.
Filajul comisarului începuse încă din 1948, după prinderea unor membri ai rezistenței de la Nucșoara. Apăruseră informații că ar avea „legături strânse" cu adversarii regimului, dar și acuzații de contrabandă cu obiecte confiscate de la infractori și aranjamente contra cost pentru cei arestați. În 1947 fusese deja dat afară din Poliție pentru corupție.
În noiembrie 1951, Alimănescu a fost trimis în colonia de muncă de la Canalul Dunăre–Marea Neagră, unde trebuia să ispășească doi ani. Pentru că nu putea fi pus în grupele de muncă alături de infractori obișnuiți, a primit o identitate falsă, „Panait", și a lucrat la birouri.
După întoarcerea de la Canal, fostul „Comisar de Fier" nu și-a mai găsit locul. A murit în 1958, în condiții niciodată elucidate. Versiunea oficială a fost încercare de evadare din tren și cădere mortală. Foști colegi din Brigada Fulger au susținut, însă, că Alimănescu cunoștea perfect tehnica de a sări din tren și că a fost împins exact când treceau două garnituri în paralel.
Comisarul Moldovan, eroul de pe ecran
În anii '70, regizorul Sergiu Nicolaescu a creat personajul comisarului Moldovan/Miclovan din seria sa de filme polițiste de epocă, inspirat din figurile lui Alimănescu și a comisarului-șef Gheorghe Cambrea — unchiul regizorului, care lucrase alături de „Comisarul de Fier" la cele mai răsunătoare cazuri ale vremii. Eroul de pe ecran, justițiar imun la corupție și mereu cu pistolul în mână, a rămas în memoria publicului mult mai durabil decât realitatea istorică pe care s-a clădit.
Eugen Alimănescu rămâne una dintre cele mai controversate figuri din istoria poliției române — justițiar pentru o parte a publicului, instrument al represiunii comuniste pentru cealaltă. Povestea lui este și a unui timp în care granița dintre ordine și abuz se confunda complet, iar un comisar putea executa în plină stradă, cu acoperirea presei și a partidului.
Surse principale: Wikipedia, Adevărul, Jurnalul Național, Aktual24, Contributors. Fotografii din arhiva presei interbelice. Articol asistat de AI.
