„Alexandru Nicolschi. Unul dintre coordonatorii crimei organizate în România bolșevică. A ordonat asasinate și a ucis cu mâna lui. A fost în centrul și în miezul ororii.
În 1991 nimeni nu mai știa dacă mai trăiește. I-am găsit adresa la Oficiul de pensii. Nicolschi și soția lui Iosefina, fostă șefă de cadre la MI, locuiau în Strada Olga Bancic, nr. 7, în casa unui arhitect pe care l-au evacuat din luxosul apartament al vilei și s-au mutat ei, preluând tot avutul fostului locatar.
De dimineață, echipa „Memorialului” a pândit casa lui Nicolschi, așteptând ca acesta, conform obiceiului, să plece la cumpărături. Când l-am văzut ieșind, am sunat. A venit soția lui și i-am cerut permisiunea să-l așteptăm înăuntru pentru un interviu.
Deși era extrem de temătoare, ne-a dat drumul înăuntru, mie și cameramanului Doru Spătaru. Doina Teodoru cu Florin Ioniță au rămas afară.
Am urcat pe scări, într-un living în care trona o galerie de tablouri extrem de valoroase. Grigorescu, Tonitza, Pătrașcu, Aman, toate capturi de la foștii proprietari. Din living se deschidea o ușă spre biroul lui Nicolschi, tapetat cu opere ale marxist-leniniștilor, literatură soviectică, Lenin, Stalin…
Tăceam toți, doar Iosefina extrem de tulburată de prezența noastră s-a oferit să ne servească un pahar cu apă. Noi am cerut voie să filmăm în camera în care ne aflam. Ea a încuviințat. Pe noi, de fapt, ne interesa biroul. Cât timp Iosefina a dispărut la bucătărie, eu și Doru ne-am repezit în birou – ușa era deschisă – și am filmat fotografiile document aflate sub sticla mobilei.
Este celebra poză în care Nicolschi se afla la un exercițiu de tragere, cu pistolul în mână și pe care toate istoriile represiunii o folosesc, dar puțini menționează sursa. Am filmat într-un adevărat frison și am revenit cuminți pe scaunele noastre.
La scurt timp, a intrat Nicolschi cu o plasă în mână. S-a uitat consternat la noi și și-a întrebat soția cine suntem. Era extrem de nemulțumit de prezența noastră. I-am spus că dorim de la el un interviu despre perioada în care a condus destinele „contraspionajului românesc”.
Fusese, din 1945, comisar-șef la anchete, în Corpul Detectivilor și apoi chiar șef al acestui corp, pe atunci, din Direcția Generală a Poliției.
