Suplimentul alimentar nu este medicament, iar eticheta lui nu spune nimic despre eficiență dovedită. Ambalajul trebuie să indice substanțele caracteristice, cantitățile lor și câteva avertismente obligatorii, iar cine știe unde să caute află mai mult decât scrie pe față.
Supliment sau medicament: diferența începe la autorizare
Medicamentul trece prin evaluarea unei autorități, care verifică eficiența, siguranța și calitatea înainte de punerea pe piață. Are o indicație terapeutică precisă, prevăzută în prospect. Suplimentul alimentar este încadrat ca aliment și are rolul de a completa dieta cu vitamine, minerale sau alte substanțe.
În România, un supliment se notifică la autoritatea sanitară înainte de a fi comercializat. Notificarea înseamnă că produsul este înregistrat, nu că i s-a dovedit un efect asupra bolilor. Din acest motiv, eticheta nu are voie să atribuie suplimentului proprietăți de prevenire, tratare sau vindecare a unei boli.
Enunțurile permise sunt cele din lista europeană a declarațiilor de sănătate, de tipul „vitamina C contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar”. Dacă pe ambalaj apar promisiuni de genul „scade tensiunea” sau „curăță ficatul”, formularea depășește ce permite legea.
Doza: porția zilnică recomandată și unitățile de măsură
Normele europene cer ca cantitățile de nutrienți sau de alte substanțe să fie raportate la porția zilnică recomandată de producător. Aceasta nu coincide mereu cu o porție obișnuită de consum: poate însemna o capsulă, două capsule sau o lingură de pulbere. Verificați câte unități formează doza zilnică și comparați produsele doar pe aceeași bază.
Unitățile diferă de la o substanță la alta. Vitamina D apare în micrograme (µg) sau în unități internaționale (UI), iar 1 µg de vitamina D echivalează cu 40 UI. Vitamina A se exprimă în echivalenți de retinol, vitamina E în echivalenți de alfa-tocoferol. O confuzie între unități poate face ca o doză să pară de zece sau de o sută de ori mai mică sau mai mare decât este.
Coloana „% VNR” indică procentul din valoarea nutrițională de referință, pentru substanțele care au o asemenea valoare. Un procent de 1.000% nu înseamnă automat un pericol, dar pentru unele substanțe există limite superioare de siguranță stabilite de autoritățile europene. Vitaminele liposolubile (A, D, E, K) se acumulează în organism, deci excesul lor ridică mai multe riscuri decât excesul de vitamina C.
Forma chimică contează: ce se ascunde după paranteză
Lista ingredientelor numește de obicei substanța, apoi forma ei între paranteze. Magneziul, de pildă, apare ca oxid, citrat, bisglicinat sau malat. Forma compusului rezultă de regulă din lista de ingrediente, iar cantitatea de magneziu elementar diferă mult de greutatea compusului: 500 mg de citrat de magneziu nu înseamnă 500 mg de magneziu. Unii producători trec în tabel valoarea pentru elementul pur, alții greutatea compusului, așa că merită citită nota de lângă tabel.
Formele se deosebesc prin absorbție și toleranță digestivă. Oxidul de magneziu se absoarbe mai slab și poate produce diaree, în timp ce citratul și bisglicinatul sunt considerate mai bine tolerate. Zincul sub formă de gluconat, citrat sau bisglicinat urmează aceeași logică.
