Actor al Teatrului „L.S.Bulandra”, realizator a numeroase spectacole de poezie și muzică, redactor-șef al postului Radio 3 net și fondator al trupei Pasărea Colibri, Florian Pittiș a fost unul dintre comentatorii emisiunii Teleenciclopedia, difuzată de Televiziunea Română, din 1965.
Florian Pittiș s-a născut la 4 octombrie 1943 și a decedat la 5 august 2007. A rămas în mintea multor oameni de teatru „Ariel” din “Furtuna”, un spiriduș din piesa scrisă de Shakespeare (care e de fapt testamentul dramaturgului), interpretat prin 1978, așa cum nimeni n-a mai făcut-o de atunci. A jucat mult în spectacole regizate de Andrei Șerban, încă din studenție luând și premii importante. (“Ubu rege” de Alfred Jarry, „Nu sunt Turnul Eiffel”, „Iuliu Cezar” „Șeful sectorului suflete” – spectacolul a primit două premii la Festivalul de la Zagreb).
A semnat cronică muzicală în diverse publicații, iar în 1998 a devenit directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române ducând o contribuție notabilă în popularizarea muzicii pop-rock prin realizarea unor emisiuni radiofonice în cadrul seriei “Pittiș Show”. S-a dedicat traducerii în limba română a cântecelor lui Bob Dylan.
În 2004, primește Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – “Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
Din 2013, numele său figurează pe marele GONG care se află pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din București. A fost căsătorit cu Anda Niculina Pittiș.
Drumul spre teatru
Era elev la Liceul Gh. Lazăr, în capitală, a cântat și a jucat teatru fără să-și propună să urmeze o carieră în domeniul artelor, lucru despre care spunea: „în școală eram mort după matematică, făcusem gimnastică de performanță la Palatul Copiilor, băteam la tobă în orchestra școlii, eram și solist vocal, jucam în cercul de teatru al școlii și toate astea s-au adunat.”
În 1958, când l-a întâlnit pe Petre Gheorghiu, care lucra Teatrul „L.S. Bulandra” și era instructor artistic la liceu, a fost momentul hotărâtor în destinul său în privința carierei. Acesta l-a determinat să dea admitere la Facultatea de Teatru, lucru despre care va povesti peste ani într-un interviu: „A mai existat un moment foarte important în drumul meu, acela când am căzut la exemenul de admitere la Institutul de Teatru, pentru că aveam un defect de dicție – graseiam. Până atunci eram răsfățatul școlii, toate îmi mergeau ca pe roate. A fost momentul când mi s-a arătat că viața nu e chiar atât de simplă și de roză. În acel an am lucrat voluntar, adică fără plată, ca electrician la serviciul de lumini al Teatrului <<Bulandra>>. Asta mi-a dat posibilitatea să stau în teatru de dimineață până după miezul nopții, să văd actorii în repetiții, să văd monștri sacri ai scenei românești din acea perioadă. Am lucrat foarte mult pentru remedierea defectului de dicție, pentru că, nefiind un defect organic, ci o proastă deprindere, a trebuit să înlocuiesc în vorbirea de toate zilele consoana <<r>> cu <<l>>.
Vorbeam de dimineața până seara precum copiii. Apoi, vorbeam cu <<d>> în loc de <<r>>, apoi <<dl>>, asta în discuțiile curente, pe lângă repetițiile pe care le făceam acasă. Și într-una din zile s-a produs saltul, mă corectasem și am putut intra în institut. În anii de studenție, un moment crucial a fost întâlnirea cu Andrei Șerban, cu care am împărțit gânduri de teatru, consolidate mai târziu, când am avut bucuria de a lucra două luni, la Paris, cu Peter Brook. De importanță fantastică a fost întâlnirea de lucru cu extraordinarul om de teatru Liviu Ciulei. Iar momentul important de astăzi este întâlnirea cu mine.”
