Evenimente

Florian Pittiș – Un actor trebuie să ardă în seara respectivă

Actor al Teatrului „L.S.Bulandra”, realizator a numeroase spectacole de poezie și muzică, redactor-șef al postului Radio 3 net și fondator al trupei Pasărea Colibri, Florian Pittiș a fost unul dintre comentatorii emisiunii Teleenciclopedia, difuzată de Televiziunea Română, din 1965. Florian Pittiș s

de Dana Mateescu ·

Florian Pittiș – Un actor trebuie să ardă în seara respectivă
Florian Pittiș – Un actor trebuie să ardă în seara respectivă

Actor al Teatrului „L.S.Bulandra”, realizator a numeroase spectacole de poezie și muzică, redactor-șef al postului Radio 3 net și fondator al trupei Pasărea Colibri, Florian Pittiș a fost unul dintre comentatorii emisiunii Teleenciclopedia, difuzată de Televiziunea Română, din 1965.

Florian Pittiș s-a născut la 4 octombrie 1943 și a decedat la 5 august 2007. A rămas în mintea multor oameni de teatru „Ariel” din “Furtuna”, un spiriduș din piesa scrisă de Shakespeare (care e de fapt testamentul dramaturgului), interpretat prin 1978, așa cum nimeni n-a mai făcut-o de atunci. A jucat mult în spectacole regizate de Andrei Șerban, încă din studenție luând și premii importante. (“Ubu rege” de Alfred Jarry, „Nu sunt Turnul Eiffel”, „Iuliu Cezar” „Șeful sectorului suflete” – spectacolul a primit două premii la Festivalul de la Zagreb).
A semnat cronică muzicală în diverse publicații, iar în 1998 a devenit directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române ducând o contribuție notabilă în popularizarea muzicii pop-rock prin realizarea unor emisiuni radiofonice în cadrul seriei “Pittiș Show”. S-a dedicat traducerii în limba română a cântecelor lui Bob Dylan.

În 2004, primește Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D – “Arta Spectacolului”, „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
Din 2013, numele său figurează pe marele GONG care se află pe Aleea Celebrităților din Piața Timpului din București. A fost căsătorit cu Anda Niculina Pittiș.

Drumul spre teatru
Era elev la Liceul Gh. Lazăr, în capitală, a cântat și a jucat teatru fără să-și propună să urmeze o carieră în domeniul artelor, lucru despre care spunea: „în școală eram mort după matematică, făcusem gimnastică de performanță la Palatul Copiilor, băteam la tobă în orchestra școlii, eram și solist vocal, jucam în cercul de teatru al școlii și toate astea s-au adunat.”
În 1958, când l-a întâlnit pe Petre Gheorghiu, care lucra Teatrul „L.S. Bulandra” și era instructor artistic la liceu, a fost momentul hotărâtor în destinul său în privința carierei. Acesta l-a determinat să dea admitere la Facultatea de Teatru, lucru despre care va povesti peste ani într-un interviu: „A mai existat un moment foarte important în drumul meu, acela când am căzut la exemenul de admitere la Institutul de Teatru, pentru că aveam un defect de dicție – graseiam. Până atunci eram răsfățatul școlii, toate îmi mergeau ca pe roate. A fost momentul când mi s-a arătat că viața nu e chiar atât de simplă și de roză. În acel an am lucrat voluntar, adică fără plată, ca electrician la serviciul de lumini al Teatrului <<Bulandra>>. Asta mi-a dat posibilitatea să stau în teatru de dimineață până după miezul nopții, să văd actorii în repetiții, să văd monștri sacri ai scenei românești din acea perioadă. Am lucrat foarte mult pentru remedierea defectului de dicție, pentru că, nefiind un defect organic, ci o proastă deprindere, a trebuit să înlocuiesc în vorbirea de toate zilele consoana <<r>> cu <<l>>.
Vorbeam de dimineața până seara precum copiii. Apoi, vorbeam cu <<d>> în loc de <<r>>, apoi <<dl>>, asta în discuțiile curente, pe lângă repetițiile pe care le făceam acasă. Și într-una din zile s-a produs saltul, mă corectasem și am putut intra în institut. În anii de studenție, un moment crucial a fost întâlnirea cu Andrei Șerban, cu care am împărțit gânduri de teatru, consolidate mai târziu, când am avut bucuria de a lucra două luni, la Paris, cu Peter Brook. De importanță fantastică a fost întâlnirea de lucru cu extraordinarul om de teatru Liviu Ciulei. Iar momentul important de astăzi este întâlnirea cu mine.”

Debutul în Teatrul „L.S. Bulandra” a avut loc când lucra ca electrician, în 1962. A fost un moment norocos, când Petre Gheorghiu l-a propus lui Liviu Ciulei pentru înlocuirea unui actor care juca un rol secundar în spectacolul cu piesa “Cum vă place” de W. Shakespeare.
“M-au chemat de acasă – era într-o duminică – și în cabină, înainte de spectacol, Liviu Ciulei a lucrat cu mine 20 de minute rolișorul acela.”
De atunci, drumul în teatru s-a conturat. A interpretat roluri mari și grele. A fost un actor unic care prețuia simpatia publicului. „Pe actor nu-l cauți nici în rafturile bibliotecilor, nici în muzee sau în alte depozite de bunuri culturale. El există numai în conștiința spectatorilor. Dacă la Sartre <<infernul sunt ceilalți>>, pentru mine ceilalți sunt paradisul. Pun mare preț pe <<simpatia>> publicului, fără să fac din asta un scop în sine.”

Pregătirea pentru rol
Florian Pittiș a fost actorul cu o voință de fier, care avea o excelentă pregătire muzicală. A muncit enorm în toată cariera sa. „Este o muncă foarte grea, aceea de a-ți întreține condiția fizică și psihică de concurs. Noi suntem ca niște sportivi care, în fiecare seară, participă la Olimpiadă și trebuie să câștige. Dar cel mai mare efort este acela de a-ți ascunde efortul. Oricât ai fi de obosit, spectatorul să n-o simtă. Pentru că, altfel, bucuria lui de a te urmări dispare, se transformă într-o senzație ușor penibilă, de compătimire. Ca și la balet, Lebăda trebuie să zboare plină de grație și ușoară ca un fulg în brațele Prințului.”

Florian Pittiș, despre actor și rolurile jucate
Actorul total „Starea fericită a actorului este aceea de a relua, cu fiecare rol, totul de la început. Să redescopere mereu, nu să aibă bagajul lui de trucuri, pe care să-l scoată la fiecare montare.”
Despre rolurile jucate „Dacă pe umerii mei ar sta soarta unei țări, a unui popor, cum ar arăta viața mea? Cu această întrebare în gând am lucrat rolul lui «Ludovic al XIV-lea» din «Cabala bigoților», de exemplu. Ludovic vine și vede spectacolele lui Molière, dar el știe în permanență că pe umerii lui atârnă destinul Franței. Și în toate celorlalte personaje, caut să aflu, să mă înțeleg pe mine și să-i înțeleg pe ceilalți, să văd care sunt oscilațiile de gândire datorate funcției lor, rolului lor social, caracterului lor ș.a.m.d”.
Consumul fizic „Când jucam «Elisabeta I», consumul fizic era imens, m-am cântărit de câteva ori, înainte și după spectacol: slăbeam 3, 200 kg la o singură reprezentație. În «Lungul drum al zilei către noapte» eram aproape de gândurile lui Stanislavski despre teatru. De data asta, consumul nervos era mai mare; după acest spectacol cu greu reușeam să adorm până la 3 noaptea.”
Actorul trăiește clipa. „Un actor trebuie să adere la dictonul «Carpe diem», la această fascinantă idee: Trăiește-ți clipa. Un actor trebuie să ardă în seara respectivă, pentru că știm bine că un spectacol odată terminat a murit, numeni nu poate transpune în alte zone această comunicare fantastică dintre actor și publicul său. Ce înțeleg prin a-ți trăi clipa? A trăi cu bucuria primei clipe pe pământ și cu disperarea ultimei, în același timp. Acest principiu te obligă să duci o viață de excepție, în așa fel încât să-i poți pune punct în fiecare clipă. Dar poți oare să pui punct acum vieții tale, cu conștiința împăcată că ai făcut totul, că ai trăit totul, din plin, așa încât să spui: m-am realizat, chiar dacă în secunda următoare voi înceta să exist? La această intensitate a trăirii trebuie să se desfășoare un spectacol de teatru.”
(Sursa: Doina Dragnea, Andrei Băleanu – „Actorul între adevăr și ficțiune”;
Foto: Cinemagia)
Autor articol: Monica ANDREI, critic de teatru

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.