A interpretat într-un mod cu totul original personaje aflate la granița dintre tragic și comic. Era un mare încăpățănat al refuzului drumurilor ușoare, un constructor generos al propriilor sale obstacole și un perfecționist înrăit. Vulnerabil, pentru că trăia într-o sublimă ceartă cu el însuși, și, de aici, și-a extras puterea, se bucura de o zi de muncă cu soare, de o carte bună, de un chip frumos, de succesul unui coleg, de reușitele studenților. Dăruia cu generozitate și își ajuta toți cunoscuții. Reușea să contopească într-o proporție unică bonomia cu ironia, blândețea cea mai pură cu observația cea mai caustică, toleranța nesfârșită cu fermitatea punctului de vedere. Mânuia bisturiul sarcasmului și realiza o vivisecție a nocivității.
Talentul l-a adus din Dorohoi la București, la jumătatea veacului trecut, pe scena Teatrului “L.S.Bulandra”, din București, alături de actori ca: Toma Caragiu, Ștefan Bănică Senior, Gina Patrichi, Victor Rebengiuc, Petre Gheorghiu (coleg de promoție), Rodica Tapalagă, Ion Besoiu, Ileana Predescu, Dan Nuțu sau Florian Pittiș.
A rămas în memoria cinefililor prin rolurile jucate în cele peste 50 de filme și a fost, de asemenea, un excepțional pedagog, printre studenții săi numărându-se Horațiu Mălăele, Mariana Mihuț, Valeria Seciu (cea care avea să-i devină soție), Dan Condurache și Maria Ploae.
Era un profesor extraordinar. Știa să-i dea senzația oricărui student, fie critic, actor sau regizor, că un mare artist adevărat te urmărește atent și te cunoaște bine, că exiști și contezi pentru el, că în apropierea lui te afli în siguranță, că ai toată libertatea de a fi și de a rămâne tu însuți. Când interpreta un rol, decupa spații scenice proprii în ambianță, umplând scena, văzându-se stăpânul absolut al lumii de acolo. Transmitea o liniște aparte, crea o atmosferă relaxantă, curată, și parcă răspândea lumină. Arăta de parcă trăise toată viața acelei lumi și păstrase din ea tot ce era mai bun și frumos și pentru că utiliza costumul într-un fel propriu.
A fost cel mai bun interpret al pieselor scrise de către dramaturgul Teodor Mazilu. Reușea să creeze acei proști din galeria proștilor, în care ingenuitatea se îmbina cu șmecheria, rostind truismele atât de convingător încât păreau „rupte din adevăr”. Avea un simț al rostirii poantei. Te fura, te duce în lumea poeziei cu totul, ca un vrăjitor. Ca să construiască personajul, își găsise un râs. Pornea de la un amănunt, găsea un tic și de la el trasa întreaga linie. Comenta personajul într-o manieră unică în timp ce juca.
A fost căsătorit cu actrița Valeria Seciu și au avut împreună un fiu, Alexandru, azi monah la Muntele Athos.
Octavian Cotescu despre…dramaturgul Teodor Mazilu
“M-a învățat ce înseamnă a fi generos și modest până la umilință în fața vieții și a artei. Îi rămân recunoscător, pentru că nu și-a conceput arta decât în relația dură cu viața, într-un superb echilibru între coordonare și necruțare, care l-a proiectat definitiv în istoria literaturii noastre. Îi voi fi recunoscător pentru că mi-a arătat că arta nu poate trăi fără neliniște și îngândurare. Și-i voi mulțumi întotdeauna pentru puterea cu care a susținut condiția de creator a actorului, la care s-a uitat întotdeauna curios și mirat, îngăduitor și fascinat, luându-l alături și trasmițându-i acea atât de profundă și atât de caracteristică stare a lui, stare de iubire.”
Teatru
„În teatru se lucrează în echipă. Așa ajungem de la echipă, la spiritul de echipă, la noțiunea de animator de teatru, pentru că marile spectacole s-au realizat acolo unde a existat un spirit de echipă, un crez unic, o solidaritate, în sensul unui scop artistic. În arta noastră trebuie să știi să fii umil, nu tu alegi, tu ești cel ales”.
Vocație
