Cel mai probabil, Gideon Rachman, Comentatorul sef de politica externa al Financial Times, are dreptate: niciuna dintre puterile din Orientul Mijlociu sau SUA nu isi doreste un razboi generalizat in regiune. Problemele pe care le-ar aduce și resursele pe care le-ar consuma ar fi mult prea mari intr-un moment in care razboiul din Ucraina deja consuma visteria SUA, economia Iran-ului sufera din cauza sanctiunilor economice, iar economia Israelului e deja lovita de moblizarea masiva a angajatilor și costurile campaniilor militare.
Și totusi, posibilitatea unui razboi generalizat in Orientul Mijlociu nu poate fi exclusa cu desavarsire. Pentru că, așa cum afirma un insider de la Washington citat de domnul Rachman: “Toate tarile implicate au o cate o line rosie care, odata depasita, ii va face sa creada ca trebuie sa intervina. Dar nimeni nu știe care este linia rosie a celuilalt". In acest conditii, riscul declansarii unor operatiuni pe scara larga nu este de neglijat. Mai ales ca, așa cum remarca editorialistul FT, nici primul razboi mondial nu a fost dorit de mai nimeni dar, in final, lucrurile au scapat de sub control. Din acest motiv, cred ca merita sa facem un exercitiu de imaginatie și sa ne intrebam: ce impact ar avea asupra României un razboi in Orientul Mijlociu?
O reactie imediata ar avea-o pretul petrolului, care a suferit majorari semnificative de-a lungul zbuciumatei istorii a regiunii, atunci cand conflicte importante au izbucnit. Majorarile au atins 20% cu ocazia razboiului dintre Iran și Irak, 50% cu ocazia revolutiei din Iran sau 100% in contextul invaziei Kuwait-ului. In egala masura, și pretul gazului ar putea avea de suferit avand in vedere GPL-ul exportat din regiune. Punctul culminant al unui astfel de conflict ar fi incercarea Iranului de a bloca stramtoarea Hormuz, impiedicand astfel transportul a o cincime din productia mondiala de petrol. In paranteza fie spus, intr-o astfel de situatie, importanta Rusiei ca furnizor de gaze și petrol ar creste exponential și, ca urmare, și puterea ei de negociere la masa geopolitca.
Fara doar și poate, o explozie a pretului petrolului și gazului s-ar propaga in economia României pe mai multe directii. Pe de o parte, ar avea un impact inflationist, avand in vedere multitudinea de produse și servicii pentru care pretul hidrocarburilor are o importanta majora, incepand cu incalzirea locuintelor și terminand cu costurile de transport. Traditional, BNR nu a fost tentat sa reactioneze imediat la puseurile inflationiste pe parte de oferta (de ex. crestere de TVA sau cresterea pretului gazelor) preferand sa astepte sa vada in ce masura inflatia are tendinta de a ramane chiar și dupa consumarea cauzei. Pe de alta parte, orice plan de scadere a dobanzii de referinta in 2024 ar fi cu siguranta amanat până cand contextul inflationist va disparea.
Un puseu inflationist va avea insa in mod inevitabil un impact negativ asupra consumului și investitiilor in economie, ceea ce ar putea incetini cresterea până la limita stagnarii economice și chiar a recesiunii. O astfel de tendinta ar putea fi amplificata de intrarea in recesiune a principalilor parteneri comerciali ai României din Europa, mai ales ca, chiar și astazi, acestia se afla la limita inferioara a cresterii economice.
Paradoxal, reaprinderea inflatiei ar avea un impact pozitiv asupra veniturilor bugetare așa cum anul 2022 a aratat. Asta insa nu va fi suficient pentru a compensa impactul negativ al evolutiilor economice și, mai ales, al cresterii costurilor de finantare. Pentru că, pe langa socul venit pe canalele comerciale, un soc cel putin la fel de puternic va veni prin canalele pietelor financiare.
O astfel de criza, de data aceasta geopolitica, ar suprinde România, din nou, intr-o situatie de vulnerabilitate financiara cauzata de deficitul bugetar excesiv. Un déjà vu in anul 2008. Un razboi in Orientul Mijlociu ar speria investitorii peste tot in lume, facandu-i sa se retraga in active sigure. Iar activele romanesti, din pacate, nu se afla printre acestea. Daca privim la dobanzile relativ ridicate pe care investitorii le cer astazi pentru a finanta statul roman, ele par sa reflecte deja anumite temeri. Un conflict regional nu ar face decât sa le exacerbeze și sa faca finantarea deficitului bugetar prohibitiva.
Mai merita amintit aici și faptul ca rating-ul României este o bomba cu ceas. El este deja la limita inferioara a categoriei recomandate pentru investitii (investment grade), iar cresterea costurilor de finantare a bugetului împreună cu deficitul ridicat ar putea duce România in categoria nerecomandata investitiilor (junk) in lipsa unor masuri ferme de corectie.
Tentatia activelor sigure va face ca o buna parte din investitorii institutionali straini sa se retraga din România, vanzand titluri de stat sau actiuni, ceea ce va duce la scaderea preturilor acestora. In acelasi timp, iesirile nete de valuta vor pune presiune pe cursul de schimb, obligand BNR ca, dupa reteta deja testata in trecut, prin politica de lichiditate a pietei monetare sa stimuleze o crestere a dobanzilor pe piata interbancara.
Asta inseamna ca, chiar daca dobanda oficiala a BNR va ramane neschimbata, dobanzile pe termen scurt practicate de facto pe piata interbancara vor fi semnificativ mai mari, total decuplate de cea care ar trebui sa fie “dobanda de referinta". O astfel de situatie ar putea duce la cresterea dobanzilor la depozite, dar, mai ales la cresterea dobanzilor variabile la credite, chiar daca doar pentru o perioada limitata.
In aceste conditii, nu este exclus sa ne vedem obligati, iarasi dupa un scenariu copy-paste 2008, sa ne intoarcem la finantatori de urgenta precum FMI și UE. bineînțeles insa ca “pranzul" nu va fi gratis, el venind la pachet cu masuri de austeritate menite sa aduca sub control deficitul bugetar excesiv. Masurile ar include cresteri de taxe și impozite pentru majorarea veniturilor și inghetari sau reduceri ale anumitor cheltuieli publice. Și nu doar ale exceselor deja cunoscute. Astfel de masuri nu vor face decât sa duca in recesiune economia deja confruntata cu un context international dificil.
Pentru decidenti, tentatia apelarii la institutii terte va fi cu atat mai mare cu cat responsabilitatea unor masuri nepopulare ar putea fi astfel pasata intr-un an electoral catre institutiile internationale. Chiar și așa insa, consecintele politice nu sunt de neglijat, existand riscul ca masurile de austeritate sa dea apa la moara curentelor populiste și extremiste din România, care vor alimentate de valul tensiunilor sociale.
Concluzia nu este decât una singura. Din pacate, România nu este pregatita pentru a absorbi socul economic produs de un conflict generalizat in Orientul Mjlociu, accesul la finantarile externe ale UE și, in extremis, FMI fiind esentiale. Insa acestea nu vor putea evita intrarea in recesiune și puseul inflationist.
