Haideti sa lamurim un lucru. O tara in care cheltuielile cu salariile, pensiile și asistența socială ajung la 94,3% din veniturile bugetului de stat este o tara captiva, o tara cu sanse minime de dezvoltare, o tara esentialmente slaba, care se sprijina pe picioare lut.
In acest context, presiunile existente asupra bugetului in directia conservarii acestei anomalii grosiere, fara comparatie in lumea civilizata, sunt un atentat la dezvoltarea si puterea Romaniei. Pentru simplu motiv ca un status quo va garanta lipsa fondurilor de dezvoltare a tarii, lipsa fondurile pentru apararea tarii.
Dar bugetul nu are doar o problema majora de structura. El are o problema cel putin la fel de mare legata de marime. Din acest motiv, este tulburator sa vezi ca proiectiile bugetare au „ambitiosul” obiectiv de a pastra veniturile bugetare la 30% din PIB. Astfel, Romania va ramane tara cu cel mai mic buget din UE. Deci uitati de cheltuieli cu sanatatea si educatia comparate ca % din PIB cu alte tari civilizate, cata vreme nu vom produce venituri bugetare raportate la PIB la nivel de macar 40%. Adica cu 50% mai mari decat in prezent. Este elefantul din camera pe care, aparent, nimeni nu-l vede: nici decidentii politici si nici mediul de afaceri.
Necorectarea celor doua anomalii existente pe partea de structura si marime a bugetului va garanta ca Romania va ramane, in pofida achizitiilor militare facute pe banda rulanta, o tara slaba, care intr-un viitor previzibil nici pe acestea nu si le va mai permite. Adica exact ceea ce o tara de frontiera nu ar trebui sa fie in contextul geopolitic actual. Exact ceea ce Polonia, de exemplu, nu este.
Va propun un text scris acum trei ani pe aceasta tema si intitulat „Agresiunea impotriva Romaniei incurajata si de ei si de noi”.
„Recent, asistand la prelegerea pe teme de securitate a unui domn general in rezerva, am invatat un nou termen: agresiune acinetica. Probabil ca nici dumneavoastra nu va este familiar, in conditiile in care am constatat ca o cautare in romana pe Google nu da aproape niciun rezultat. Este un termen care defineste acel tip de agresiune la care poate fi supusa o tara, in opozitie cu atacul clasic, care presupune echipamente militare aflate indeobste in miscare: tancuri, avioane, vapoare, rachete, infanteristi etc. Este un tip de agresiune la care astazi sunt supuse din ce in ce mai multe tari si care este purtata pe canale ne-ortodoxe.
O enumerare care nu isi propune sa fie exhaustiva ar identifica printre astfel de mijloace de agresiune: generarea de stiri false, atacurile cibernetice, finantarea anumitor miscari politice, cultivarea neincrederii in conducatori sau aliante, radicalizarea si polarizarea societatilor in scopul slabirii lor etc. Agresiunea acinetica a prins tarile din NATO nepregatite si de abia acum incep sa fie puse in aplicare strategii coordonate de contracarare. Rezultatele cred ca nu sunt convingatoare inca.
In aceasta actiune de raspuns coordonat s-a inrolat si Romania. Ca este vorba de centre de securitate cibernetica ce acopera, la solicitarea NATO, inclusiv securitatea cibernetica a Ucrainei, sau ca este vorba de infiintarea Laboratorului pentru Razboi Informational si Comunicare Strategica (LARICS), ca sa ma refer doar la doua proiecte, in esenta obiectivul este comun: neutralizarea agresiunilor acinetice. Demersuri similare vedem si in alte state europene, Romania nefiind nici pe departe o exceptie.
Si totusi exista o dimensiune pe care Romania este unica in acest tablou, prin faptul ca ofera o oportunitate unica celor care isi propun sa o agreseze acinetic. Aceasta vulnerabilitate este cu atat mai importanta cu cat, ca tara de frontiera, Romania se afla printre statele cu cea mai mare expunere geopolitica. Deoarece visul oricaror puteri regionale este existenta unor tari de frontiera cat mai slabe, cat mai usor de penetrat. Realitatea ne arata ca si in cazul altor tari de frontiera un astfel de obiectiv este tintit prin cultivarea neincrederii, a dezbinarii si frustrarii generale, prin punerea la indoiala a sistemelor liberale.
Insa in cazul Romaniei toate acestea vin cu un bonus. Bonusul oferit de posibilitatea de a sapa la temelia dezvoltarii economice a tarii prin incurajarea, alimentarea unui sentiment adanc inradacinat in societate. Acel sentiment de neincredere profunda in modul in care este gestionat banul public, sentiment care a dus de ani de zile la o presiune permanenta in directia scaderii bugetului national raportat la PIB (Produsul Intern Brut), adica la marimea economiei.
