Editat de Asociația Română pentru Transparență Decizională - organizație nonprofit
Curiozități

Déjà vu: ce spun neuroștiințele despre acest fenomen

Déjà vu nu e o premoniție, ci un fenomen studiat prin mai multe teorii concurente ale memoriei: neuroștiința explică ce se știe sigur și ce rămâne încă ipoteză despre acest efect.

de Anton Dumitru · ·

Doi neurochirurgi în echipament sterил analizează imagini de rezonanță magnetică cerebrală pe monitor profesional BrainLab în sala de operație modernă.
Doi neurochirurgi în echipament sterил analizează imagini de rezonanță magnetică cerebrală pe monitor profesional BrainLab în sala de operație modernă.

Aproape două treimi dintre oameni au trăit cel puțin o dată senzația stranie că un moment prezent s-a mai petrecut identic în trecut. Neuroștiința a renunțat de mult la explicațiile paranormale, dar mecanismul exact rămâne un subiect deschis, cu mai multe teorii concurente testate prin electroencefalografie și, mai recent, prin stimulare electrică directă a creierului la pacienți cu epilepsie.

Termenul vine din franceză și înseamnă simplu „deja văzut”. Fenomenul nu ține de premoniție sau de vieți anterioare, ci de mecanisme de procesare a memoriei și de activitate neuronală care pot fi studiate direct, chiar dacă niciun model nu explică deocamdată totul.

Teoria procesării duale a memoriei

Una dintre explicațiile cele mai discutate în psihologia cognitivă e „procesarea duală”. Ipoteza propune că un loc sau o situație pot fi recunoscute prin două căi diferite: una care identifică familiaritatea generală a scenei și alta care recuperează amintirea concretă, cu detalii despre unde și când a fost trăită prima dată.

Conform acestui model, când calea familiarității se activează fără ca amintirea concretă să fie găsită, apare un semnal contradictoriu: senzația că momentul s-a mai petrecut, fără nicio amintire reală care să o justifice. Cercetătorii au reprodus un efect asemănător în laborator, folosind scene similare, dar nu identice, cu unele văzute anterior de subiecți, fără ca aceștia să-și amintească scena originală.

Modelul nu e singurul acceptat în literatură. Alte explicații pun accentul pe „familiaritatea fără rememorare”, adică activarea unui sentiment de cunoaștere fără nicio recuperare de amintire asociată, sau pe potrivirea structurală de tip gestalt dintre o scenă nouă și configurația generală a unor scene văzute anterior, chiar dacă detaliile diferă complet. Cercetătorii tratează aceste modele mai degrabă ca perspective complementare decât ca teorii care se exclud reciproc.

Ce arată studiile pe pacienți cu epilepsie

O a doua linie de cercetare vine din neurologie și din studiul epilepsiei de lob temporal. Lobul temporal medial, care include hipocampul și structurile din jurul lui, e implicat în formarea și recunoașterea amintirilor. La unii pacienți cu epilepsie, crizele care pornesc din această regiune sunt precedate frecvent de episoade de déjà vu.

Stimularea electrică directă a acestor zone, efectuată în cadrul unor intervenții chirurgicale pentru epilepsie, a reușit să declanșeze senzații descrise de pacienți drept déjà vu, fără nicio criză asociată. Rezultatul arată că structurile temporale mediale sunt implicate în experiențele de familiaritate și în déjà vu la această populație de pacienți, dar nu demonstrează că fiecare episod obișnuit de déjà vu, la persoane fără epilepsie, are aceeași cauză electrică. Extrapolarea directă de la pacienți cu epilepsie la populația generală rămâne, potrivit cercetătorilor în domeniu, o ipoteză, nu un fapt confirmat.

Pentru persoanele fără epilepsie, unii cercetători au propus ideea unor mici întârzieri sau desincronizări în transmiterea semnalelor între ariile care procesează informația senzorială și cele care o compară cu memoria stocată. Aceasta rămâne una dintre ipotezele posibile, alături de modelele de familiaritate și de potrivire structurală descrise mai sus, nu o explicație unanim acceptată sau demonstrată clar la nivel de mecanism.

Ce nu este déjà vu, potrivit dovezilor actuale

Ideea că fenomenul ar dovedi existența unor vieți anterioare, a unor capacități precognitive sau a unor „glitch-uri” în realitate nu are susținere în literatura științifică. Aceste interpretări au circulat mai ales cultural, alimentate de filme și de anecdote, nu de cercetare verificabilă.

De asemenea, déjà vu frecvent și izolat, la persoane sănătoase, nu e considerat un semn de boală. Studiile arată că apare mai des la tineri, la persoane obosite sau stresate și la cei care călătoresc mult și întâlnesc constant medii noi cu elemente structural similare celor cunoscute deja. Frecvența episoadelor scade odată cu vârsta, ceea ce contrazice ideea unei legături cu deteriorarea cognitivă.

Situația devine relevantă clinic doar atunci când episoadele sunt foarte frecvente, prelungite sau însoțite de alte simptome neurologice, precum senzații de stranietate persistente, pierderi de conștiență scurte sau confuzie. În aceste cazuri, un consult neurologic poate stabili dacă există o legătură cu activitate electrică anormală în creier, fără ca asta să însemne automat un diagnostic de epilepsie.

Ce arată, de fapt, cercetarea de până acum

Niciuna dintre teoriile discutate - procesarea duală, familiaritatea fără rememorare, potrivirea gestaltică sau desincronizarea neuronală - nu e considerată singura explicație corectă. Cercetătorii tratează déjà vu ca pe un fenomen probabil multifactorial, în care diferite mecanisme pot contribui, în grade diferite, la aceeași experiență subiectivă.

Ceea ce distinge aceste explicații de miturile despre premoniție e tocmai posibilitatea de a fi testate: similaritatea scenelor poate fi manipulată experimental, iar activitatea electrică din lobul temporal poate fi înregistrată și, în anumite condiții medicale, chiar declanșată direct. Un episod izolat de déjà vu rămâne, pe baza acestor date, un moft trecător al modului în care creierul compară prezentul cu trecutul, nu un semnal de alarmă.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.