Marcel. Ieri am ieșit cu mașina. Am avut o treabă prin meleag.
Răzvan scoate mașina din curte, când, la trei pași de roți, văd ceva sclipind. Un Cetonia aurata sau gândacul-de-trandafir (Ileana). Era să-l calce, așa că i-am zis să se oprească și am luat minunea în palmă.
Dar… a murit, sau cel puțin așa mi s-a părut mie. Nu mai mișca deloc, deloc. Era un exemplar splendid, cu o culoare verde metalic. Știu că se hrănește cu semințe și polen. Se găsește și în România, cu precădere în zonele sudice.
M-am întristat. Mi-am zis: „O fi murit de frică, săracul.” Și l-am botezat pe loc Marcel, evident! Sau Marcela, în caz că e fetiță. 😉
L-am lăsat pe masa udă din curte (Răzvan udase peste tot înainte de a pleca) și m-am urcat în mașină cu speranța că prietenul meu va bea nițică apă și își va reveni.
