În iulie, pe 5, s-au împlinit 12 ani de când mama mea nu mai e. În tot acest timp, am visat-o de maximum trei ori. Epifanii luminoase, un alb material, ca de lapte, o înconjura de fiecare dată.
Azi-noapte, însă, mi-a apărut din întuneric. Traversam o trecere de pietoni. Singură. Pustiu în jurul meu. În mijloc, m-am oprit, era ud pe carosabil și cineva, din spate, m-a strigat: „Dani!”
De la Dana
Îți plac textele mele? Adaugă Semnal ca sursă preferată de știri.
Mă ajuți și pe mine și pe Semnal. Mulțumesc! →
Am privit peste umăr și… ce să vezi? Era mama! Reală. Cu obrajii ei, ca o lună plină, cu ochii ei, cu zâmbetul ei incredibil de frumos și de trist. M-am întors și am alergat spre ea. Mamaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
