Diferența dintre un avion și-un Fiat 500
Andrei era mic. Avea vreo cinci ani. Trebuia să mergem la o vrăjitoare din Otopeni, ca să scriem un text despre o baltă a farmecelor, despre blesteme și legături de moarte făcute în miez de noapte, leacuri de amor din inimă de țap, lapte de cuc schizofrenic și buze de coropijniță blondă. D-ale meseriei de…reporter special. Bref: femeia angajase un student la Informatică, să o ajute la computer, ea habar n-avea să-l folosească.
Ca de obicei, n-aveam cu cine-l lăsa pe copil, așa că l-am luat cu noi. I-am zis să fie cuminte, să zică bună ziua, să…
-Muchinuțo, dar vrăjitoarea asta zboară pe mătură?
-Nuuuu! Să nu cumva să zici așa acolo!
-Da` baghetă magică are?
-Are!- sare și Răzvan care era vârât cu totul în dulap. Își căuta pantalonii.
-Și schimbă lucrurile?, zice Andrei.
-Cum să le schimbe?
-Adică, dacă-i duc mașinuța asta distrusă, mi-o face la loc?
-NU!
-Păi atunci ce fel de vrăjitoare-i asta?
-Una specială.
Dezamăgit, puștiul s-a urcat în mașină și a așteptat să plecăm. Am observat că-și luase un Fiețel 500, cu ochii scoși, făcut zob, dăduse cu ciocanul în el, ca să-i testeze rezistența la accidente. (așa mi-a spus!).
Ajungem, eu cu inima puțin strânsă. Vilă cu trei etaje, ca un palat, te puteai da cu bicicleta prin sufragerie, marmură roz pe jos, brizbrizuri, scări ca la IML., plus ecou. Andrei a rămas cu gurița căscată:
-Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa!
Și ecoul: aaaaaaa.
-Uuuuuuuuu, făcea băiatul.
-Uuuuuuu, zicea și ecoul.
-Șșșș! Mai taci, mă, din gură! Unde te crezi? i-am șoptit încruntându-mă nițel.
-Păi tu nu vezi că e ecou?
-Ba văd! Și ce? Vrei să chirăim ca tâmpiții? Am venit aici cu un scop, am mai discutat asta, da?
Vrăjitoarea, o țigancă tinerică și cu flori în păr, ne-a invitat înăuntru, ne-a adus cafele și suc. Andrei s-a potolit cinci minute, atât cât a pus tac-su camera video în funcțiune. Dar când să răspundă la întrebări și să se lase filmată în toată splendoarea aurului ei, regina farmecelor a fost oprită de fiul meu:
