Semnal Magazin

Globurile de sticlă din Lauscha: cum au ajuns pe brad

Globurile de sticlă s-au născut în atelierele din Lauscha, unde sticlarii suflau bule la flacără pentru a înlocui fructele și nucile din brad.

de Redacția Semnal · · Asistat de AI

Glob de sticlă transparent cu o figurină de ren din sticlă, ținut într-o mână, lângă un alt glob cu un brăduț auriu și lumini de Crăciun. (Foto: Laura James / Pexels)
Glob de sticlă transparent cu o figurină de ren din sticlă, ținut într-o mână, lângă un alt glob cu un brăduț auriu și lumini de Crăciun. (Foto: Laura James / Pexels)

Primele globuri de sticlă pentru brad au apărut într-un sat de munte din Turingia, Lauscha, unde sticlarii le făceau din tuburi încălzite la flacără și suflate cu gura. Meșteșugul a pornit de acolo spre restul Europei și al lumii.

Un sat de sticlari în pădurile Turingiei

Lauscha stă în Pădurea Turingiei, într-o zonă cu lemn din belșug și nisip de bună calitate. Cele două ingrediente cereau fabrica de sticlă. Prima a fost întemeiată aici în 1597, iar de atunci satul a trăit din sticlă. Familiile de sticlari au păstrat secretele meseriei din tată în fiu.

Timp de generații, atelierele au produs pahare, sticle și mărgele. Iernile lungi și comenzile rare i-au împins pe meșteri să caute produse noi, care se pot face în casă, la o lampă cu flacără.

De la mere și nuci la sticlă: ce s-a schimbat în secolul al XIX-lea

Brazii împodobiți din Germania purtau la început fructe, nuci, turte dulci, hârtie colorată și lumânări. Fructele se stricau, iar nucile se aurea cu greu. Sticla ținea de la un an la altul și prindea lumina.

Tradiția locală atribuie primele globuri de sticlă lui Hans Greiner, un sticlar din Lauscha, în jurul anului 1847. Se spune că le făcea în formă de fructe și de nuci, pentru că familiile sărace nu își permiteau podoabe adevărate. Data exactă rămâne nesigură, dar centrul de la Lauscha nu e pus la îndoială.

Cererea a crescut după 1850. Sticlarii au început să lucreze în serie, cu forme din lut și, mai târziu, din ghips. Se spune că un negustor american, Frank Woolworth, a cumpărat în 1880 un lot de asemenea podoabe și că vânzarea lor în magazinele lui a deschis piața din Statele Unite.

Cum se face un glob suflat manual

Meșterul pornește de la tuburi de sticlă lungi cât antebrațul. Le încălzește la o flacără, la lampă, până când capătul se înmoaie. Apoi suflă prin tub, iar sticla se umflă într-o bulă cu pereți subțiri.

Pentru formele complicate, bula intră într-o matriță din două jumătăți. Meșterul suflă din nou și sticla se lipește de pereții matriței. După răcire, globul iese gol pe dinăuntru, cu un gât îngust, la care se fixează capacul metalic.

Interiorul se argintează cu o soluție chimică. Soluția formează pe pereți un strat lucios, ca de oglindă. Procedeul a înlocuit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea tehnicile mai vechi și mai costisitoare. Exteriorul se vopsește cu lac colorat, apoi se decorează cu pictură, sclipici sau modele fine.

  • Încălzirea tubului la flacără;
  • suflarea bulei și modelarea în matriță;
  • argintarea interiorului;
  • vopsirea și decorarea exterioară;
  • montarea capacului și a agățătorii.

Când a intrat mașina în atelier

Munca manuală dădea produse unice, dar lente și scumpe. În secolul al XX-lea, cererea a depășit puterea atelierelor de familie. Fabricile au adoptat mașini care suflă sticla topită în serie, la viteze pe care un meșter nu le atinge.

În Statele Unite, compania Corning a adaptat la sfârșitul anilor 1930 o mașină folosită pentru becuri, iar aceasta a scos globuri în număr mare. Prețul a scăzut, iar globurile au ajuns în aproape orice casă. Producția manuală a rămas pentru colecționari și pentru cei care caută piese pictate individual.

După al Doilea Război Mondial, ateliere din Lauscha au intrat într-un sistem de producție organizat de stat, în Germania de Est. Meșteșugul a supraviețuit, iar după 1990 familiile de sticlari au revenit la comenzi proprii și la piața turistică.

Cum se recunoaște un glob făcut de mână

Un glob suflat manual are pereți foarte subțiri, uneori cu mici neregularități în grosime. Pictura se vede cu pensula, iar liniile nu sunt perfect uniforme. La produsele din matriță rămâne adesea o linie fină, în locul unde se închid cele două jumătăți.

Preț și origine merg împreună, dar nu garantează autenticitatea. Eticheta producătorului și locul de fabricație trebuie verificate la vânzător. Globurile din sticlă subțire se păstrează în cutii cu separatoare și se ridică cu mâna întreagă, nu de capac.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.