Zi frumoasă? Vineri, am plecat pentru câteva ore la Brașov, împreună cu fratele și fiul meu. Îmi era dor să mă plimb pe la poalele Tâmpei, dar și să mă întâlnesc cu o prietenă dragă.
Comandă frate-miu un Bolt (evident, numai plata cu cash, altfel nu vine!) și ne înghesuim trei persoane în spate, pentru că domnul (un tovarăș, de fapt) nu a fost de acord ca unul dintre noi să stăm pe scaunul din față. De altfel, n-a schițat niciun gest să-și mute lucrurile care erau puse în mod expres acolo.
Treaba asta m-a iritat din prima, dar am tăcut, pentru că nu îl chemasem eu.
Mbun!
Ajungem pe DN1, unde, pe la Decathlon, se știe că mașinile stau bară la bară. Principala cauză, lucrările de la metrou.
Îl privesc în oglinda retrovizoare pe șoferul care spumega de nervi și aștepta ca unul dintre noi să zicem ceva. Dar tăceam ca peștii. Nimic! Niciun sunet.
Omul își mușca buzele, pufăia, se uita în oglindă la noi, apăsa frâna, accelera, iar oprea.
Avea în jur de 65 de ani, cu o față inexpresivă. Niciun zâmbet. Niciun semn de bunăvoință.
În cele din urmă, frate-miu se trezește din visare: „Ce bine va fi când vor da drumul ăștia la metrou! Mergem direct la gară!”
Atâta i-a trebuit șoferului! Gata! Parcă l-a apăsat pe buton. Simțea teribila nevoie să vorbească, să ne explice el nouă, fără să fie întrebat.
„N-o să fie metrou aicia niciodată, vă spui io, că știu! Păi ce, credeți că mai e ca pe vremea lui Ceaușescu, cum dădea un ordin, a doua zi era executat? Ăștia e mâncători dă bani! Ceaușescu a fost un erou, a construit România, a ridicat-o dîn noroi, că ierea distrusă.”
Hopaaa! Odată mi s-a ridicat părul de pe cap! Am tras aer în plămâni și eram gata de atac.
Dar, frate-miu mi-a făcut semn să tac, să-l las dracului în pace. Așa că, pe moment, am fost cuminte. N-am zis nimic.
Văzând că îl ignorăm, ca niște nesimțiți ce suntem și trădători de patrie, și ne jucăm la telefoane (acum, când scriu, regret că nu l-am filmat!), iar începe:
