Lt. col. (r) Dumitru Burlan a fost, timp de 10 zile, în anul 1973, sosia lui Nicolae Ceaușescu, pentru că serviciile de informaţii intraseră în posesia unor date conform cărora s-ar fi pus la cale un atentat împotriva președintelui. La acţiune urmau să participe ofiţeri specializaţi, școliți în „prietenoasele” state sovietice.
„Am fost Ceauşescu pentru 10 zile”
Fotografiile în care colonelul Burlan apare alături de Ceauşescu, pe post de sosie a acestuia, au fost arse de copiii ofițerului, în 1989, cînd cei consideraţi “terorişi şi trădători de neam” erau arestaţi. A mai rămas doar un ziar Scînteia, din 21 august 1977, cu imaginea fostului preşedinte şi a ofiţerului, aflați la o vizită de lucru. Cam atât.
Dumitru Burlan, om important în anturajul fostului preşedinte român, s-a născut la data de 11 mai 1939, în comuna Licurici, judeţul Gorj. În 1972 a intrat în escorta lui Ceauşescu. În 1989 era cel mai vechi ofiţeri din Direcţia a V a Securităţii, lucrînd, în cadrul ei, 22 de ani neîntrerupţi.
Ochii lui au văzut multe, urechile au auzit grozăvii, pe care însă le ţine şi acum secrete, „din motive bine întemeiate”, spune el .
Din 1960 pînă în ‘68 a fost ofiţer la filaj. A cunoscut persoane-cheie din aparatul de stat: Pacepa, Milea, Neagoe, Vlad, Pleşiţă şi mulţi alţii. O mare răspundere apăsa pe umerii lui.
În 1973, toamna, Dumitru Burlan a fost sosia președintelui Ceaușescu. În fiecare dimineaţă, se aşeza în maşina prezidenţială, pe locul celui mai iubit fiu ai poporului. Ofiţerul putea fi ucis oricînd. Dar ordinul era ordin! Avea o escortă de două maşini în faţă, două în lateral şi o maşină a Salvării. Alaiul normal. I s-a spus doar că s-au primit nişte informaţii, conform cărora se pregăteşte un atentat asupra „Tovarăşului”. Iar cum la acea dată ofiţerul Burlan semăna foarte bine la figură cu nea Nicu, el a fost Cel Ales.
“Ştiam că mă aşteptau acasă copiii, soţia, nu puteam să dau înapoi. Şi datoria mea era să-l apăr pe preşedinte. Eram îmbrăcat asemănător, pieptănat la fel, stăteam pe locul lui. Semănam. Aşa că am fost Ceauşescu timp de 10 zile.”
După o jumătate de oră de la plecarea din cartierul Primăverii a alaiului prezidenţial, în care era sosia, ieşea şi adevăratul preşedinte. Ceauşescu avea numai un antemergător şi o escortă. „Tovarăşa” venea separat. Lt.col. (r) Burlan spune că de atunci nu s-a mai folosit niciodată vreo sosie şi că toate poveştile pe această temă sînt nedevărate.
„Alo, Mitică, vezi că te ascultăm!”
Pe vremea aceea, existau informatori şi colaboratori peste tot. Pînă şi în şcoli sau în grădiniţe. Dacă se întîmpla vreun eveniment trebuia să se ştie mai sus. Direcţia a V-a se ocupa, însă, şi de Casa Poporului, o uzină cu 12.000 de oameni. Colonelul Burlan făcea adesea verificări personalului. Tovarăşii aveau nevoie să ştie dacă respectivul a fost recrutat de Securitate, dacă părinţii lui au fost sau nu liberali, ţăranişti, legionari. „Foloseam colaboratori, la care, apoi, renunţam. După un timp, puteam să-i refolosesc, eu sau altcineva din securitate. Îi recompensam cu două-trei sute de lei, dacă dădeau informaţii bune. Le luam un cadou de ziua lor sau a soţiilor. Şi oamenii se bucurau. Dacă reuşeau să ofere informaţii bune, le puteam da cel mult o mie de lei. Colaboratorul primea 500 de lei.”
Dar aceasta nu înseamnă că toţi cetăţenii erau urmăriţi. Chiar şi apartamentul colonelului Burlan era „ascultat”. Direcţia a IV-a îi ştia toate mişcările. „Mă aveam foarte bine cu ofiţerul de contrainformaţii, care răspundea de noi şi ne asculta. Ajungeam acasă frînt de oboseală, pe la miezul nopţii. De fiecare dată eram prevenit: Mitică, vezi că trei luni telefonul tău e ascultat! Aveam grijă ce vorbeam. N-am spus niciodată soţiei sau copiilor. De ce să-i necăjesc?!”
La rîndul lui, ofiţerul Dumitru Burlan îi urmărea pe alţii. „Eu şi cu echipa supravegheam telefoanele. Cele mai multe informaţii de aici se obţineau: omul discuta acasă, cu prietenii, cu persoane care ne interesau. Se urmăreau starea de spirit, relaţiile, comentariile. Supravegherea telefonului dura 15-20 de zile, dar aveam posturi unde ascultam tot timpul.”
„Ofiţerii s-au înfierbîntat şi au tras”
Referitor la Revoluția din decembrie 1989 lt. col. (r) Dumitru Burlan crede că totul a fost provocat din interiorul serviciilor secrete romane. A scris şi o carte intitulată „După 14 ani sosia lui Ceauşescu se destăinuie” în care povesteşte ce şi cum s-a întîmplat atunci.
„S-a ştiut totul dinainte, altfel nu se explică măsurile pe care le-au luat din timp. Pe 21 decembrie, în timpul mitingului, eram la intrarea B, aceea cu brazi. Ascultam discursul, cînd a început bruiajul. Atunci am auzit şi urletul ca de sirenă, apoi ţipete dinspre Cina. Venea lumea ca un val spre Comitetul Central. Eu am urcat pe trepte. Se precipitau lucrurile. M-am mirat, pentru că știam că Ceauşescu urma să cadă pe 29 decembrie. Trădătorii însă n-au mai avut răbdare. Vreau să vă spun că cei 1000 de oameni au murit degeaba atunci. Nu trebuia să curgă sînge! Ofiţerii s-au înfierbîntat şi au tras. După miting, am adunat camioane de căciuli, pantofi, ghete, cizme.”
Ofiţerul mai spune că s-a ştiut dinainte că se va trage în Muzeul de Artă şi toate operele de arta au fost coborîte la subsol pe 21-22 decembrie. Numai lucrările care aveau dimensiuni foarte mari nu au putut fi puse la adăpost. „Nici o pictură nu a ars, povesteşte Dumitru Burlan. Dar au dispărut valori inestimabile ale ţării din muzeu şi de la BCU. Cine le-a luat? Lumea trebuia să ştie că Securitatea e de vină, că sîntem nişte criminali şi că am împuşcat demonstranţii. Ba cineva a tras chiar în fruntea unui portret de la muzeu ca să se zică: uite, domnule, Securitatea ce face, ce trăgători de elită au! Dar vă spun eu că, în toata Direcţia a V-a existau numai două puşti cu lunetă! Una se instala la mitinguri pe blocul Romarta şi alta pe blocul de lîngă Direcţie. Mai veneau cei de la USLA, care stăteau pe blocul turn şi pe cladirea Comitetului Central. Atît! Cu ce să-l eliberăm pe Ceauşescu? Cu pistoale Makarov? Eu nu aveam pentru oamenii mei nici măcar un AKM. O fi fost revolta maselor, dar lovitura a venit din interior. Eu aveam un jurămînt, trebuia să-l apăr pe preşedinte, nu am făcut-o, dar, în schimb, am fost catalogat ca terorist.”
