Colonelul Dumitru Burlan, om important în anturajul fostului președinte român, s-a născut la data de 11 mai 1939, în comuna Licurici, județul Gorj. În 1972 a intrat în escorta lui Ceaușescu. În 1989 era cel mai vechi ofițeri din Direcția a V a Securității, lucrînd, în cadrul ei, 22 de ani neîntrerupți.
Ochii lui au văzut multe, urechile au auzit grozăvii, pe care însă le ține și acum secrete, „din motive bine întemeiate”, spune el.A cunoscut persoane-cheie din aparatul de stat: Pacepa, Milea, Neagoe, Vlad, Pleșiță și mulți alții. O mare răspundere apăsa pe umerii lui.
În 1973, toamna, Dumitru Burlan a fost sosia președintelui Ceaușescu. În fiecare dimineață, se așeza în mașina prezidențială, pe locul celui mai iubit fiu ai poporului. Ofițerul putea fi ucis oricînd. Dar ordinul era ordin! Avea o escortă de două mașini în față, două în lateral și o mașină a Salvării. Alaiul normal. I s-a spus doar că s-au primit niște informații, conform cărora se pregătește un atentat asupra „Tovarășului”. Iar cum la acea dată ofițerul Burlan semăna foarte bine la figură cu nea Nicu, el a fost Cel Ales.
„Știam că mă așteptau acasă copiii, soția, nu puteam să dau înapoi. Și datoria mea era să-l apăr pe președinte. Eram îmbrăcat asemănător, pieptănat la fel, stăteam pe locul lui. Semănam. Așa că am fost Ceaușescu timp de 10 zile.”
După o jumătate de oră de la plecarea din cartierul Primăverii a alaiului prezidențial, în care era sosia, ieșea și adevăratul președinte. Ceaușescu avea numai un antemergător și o escortă. „Tovarășa” venea separat.
Cum se făcea recrutarea personalului?
În afară de pază și protecție, colonelul Burlan se ocupa și de recrutarea tuturor angajaților casei prezidențiale, începînd de la bucătăreasă, grădinar, asistenta medicală și pînă la femeia de serviciu. Toți aceștia erau aleși după un anumit standard. Femeile trebuiau să aibă o înălțime de 1,60 – 1,65, să fie frumușele, și să nu fie brunete. În afară de acestea, ele erau acceptate dacă proveneau din gospodăria de partid, dacă lucrau la spitalul Elias ori în mediul militar.
„Eu făceam toate aceste treburi, dar tovarășa nu discuta niciodată cu mine. La masă, meniul îl facea săptămînal Ion Mincu, fostul ministru al Sănătății. Uneori, tovarășa tăia ceva din meniu și punea altceva. Nu-l întreba niciodată pe Tovărașu’ ce vrea să mănînce.”
Ceaușescu se scula cu noaptea-n cap și bea o jumătate de litru de lapte crud. Avea patru vaci la Vlăsia, care erau mulse pe la 3-4 dimineața. La ora 6, un subofițer aducea laptele, sigilat, la poarta locuinței prezidențiale.
Ceaușeasca lipea scoci pe cada de baie
Tot Elena Ceaușescu le verifica pe femeile de serviciu să vadă dacă își făceau datoria cum trebuie. Ea punea o frunză sub covor sau lipea o bucățică de scoci pe cada din baie. Și să le ferească Sfîntul să nu fi făcut ordine ca lumea! Jar mîncau!
Lumea vorbea pe la colțuri că Elena Ceaușescu ar avea amanți. În 1972 ofițerii din gardă povesteau, cu fereală, că l-au văzut pe doctorul familiei atingându-i fundul, în timp ce ea urca scările casei. De aici, s-a dedus că medicul ar avea o relație sentimentală cu „Tovarașa”, dar nimeni nu avea curajul să vorbească.
În cele din urmă, amantul „s-a aruncat” de la etajul cinci de pe un bloc din strada Mendeleev. Și s-a făcut praf. S-a spus că „și-a cam depășit atribuțiile” și că serviciile secrete i-ar fi făcut de petrecanie.
Ce mânca Ceaușescu la micul dejun?
Nicolae Ceaușescu primea un salariu lunar de 18.000 de lei, iar Elena 15.000. Se mulțumeau. Colonelul Dumitru Burlan își amintește că în casa Tovarășului produsele alimentare intrau cu factură.
Pentru micul dejun, Ceaușescu avea nevoie doar de 250 gr. de crenvurști, 200 gr. de brînză de vaci, un litru de lapte dulce și puțină șuncă de Praga. La cabinetul lui, din cadrul Comitetului Central, mîncarea era adusă tot pe bază de factură. Ce rămînea, se returna gospodăriei de partid.
Ceaușescu mînca foarte puțin. Bea vin pregătit la Snagov din podgoria de la Vila 10. Se tăia săptămînal o vacă, nu mai mică de 600 de kilograme. „Marele ctitor” era înnebunit după cotlet, care era ales cu mare grijă. Restul se dădea pentru comerț.
Doctorii veterinari, care asistau la tăieri, nu erau angajații gospodăriei de partid, ei fiind plătiți de Sanepid. Îi recruta ofițerul Burlan și pe aceștia. El era răspunzător pentru viața președintelui țării. Bucata de carne se ținea o lună, ca probă, după pregătirea mîncării!
Coloneul Burlan spune că Ceaușescu nu mînca vînat. Dar îi plăcea la nebunie vînătoarea. „Eram la Săvîrșin în escortă, prin 1972. Maurer tragea la prepelițe, iepuri, fazani, iar Ceaușescu la mistreți, căpriori și urși. Avea un instructor de vînătoare, pe care îl selectam tot noi.
Acesat nu trebuia să fie mai înalt decît Ceaușescu, (era obsedat cu asta!) să aibă fizic plăcut, să fie un bun trăgător. Cînd veneau la vînătoare reprezentanții Corpului Diplomatic se servea și vînat. Altfel, nu. Carnea se valorifica în străinătate. Tovarășii nu păstrau pentru ei nimic.”
Atunci cînd veneau șefii de stat în vizită, la noi în țară, lăsau mici atenții, în dolari, ospătarilor, bucătarilor sau cameristelor. Aceștia erau obligați să raporteze totul ofițerilor, altfel o încurcau.
„Eu strîngeam valuta de la ei și făceam un raport. Apoi erau premiați. Dacă unul primea 200 de dolari, lua primă 500 de lei. Nimeni nu a îndrăznit să ascundă ceva. Se raporta tot. Cînd am fost în escorta regelui Norodom Sihanuk, zece zile la Predeal, am primit de la el trei nuci de cocos, sculptate și trei stilouri pentru cei trei copii ai mei.”
În anul 1965, când Nicolae Ceaușescu a fost ales în fruntea PCR; Dumitru Burlan lucra în cadrul Direcției a VII-a (Filaj și Investigații) cu gradul de locotenent major. În anul 1989 avea gradul de locotenent colonel, ofițer specialist I în cadrul Direcției a V-a a DSS. A lucrat 30 ani în cadrul Securității, dintre care 22 ani a activat în cadrul Direcției a V-a.
Dumitru Burlan a scris o carte de memorii cu titlul După 14 ani – Sosia lui Ceaușescu se destăinuie (Editura Ergorom), în care analizează activitatea sa desfășurată în apropierea lui Nicolae Ceaușescu și unde pot fi găsite toate informațiile din acest text, plus încă altele extrem de interesante.
