Amintiri din Epoca de Aur

„Am fost Ceaușescu pentru 10 zile”

„Am fost Ceaușescu pentru 10 zile” Lt. col. (r) Dumitru Burlan a fost, timp de 10 zile, în anul 1973, sosia lui Nicolae Ceaușescu, pentru că serviciile de informații intraseră în posesia unor date conform cărora s-ar fi pus la cale un atentat împotriva președintelui. La acțiune urmau să participe of

de Dana Mateescu ·

„Am fost Ceaușescu pentru 10 zile”
„Am fost Ceaușescu pentru 10 zile”

„Am fost Ceaușescu pentru 10 zile”

Lt. col. (r) Dumitru Burlan a fost, timp de 10 zile, în anul 1973, sosia lui Nicolae Ceaușescu, pentru că serviciile de informații intraseră în posesia unor date conform cărora s-ar fi pus la cale un atentat împotriva președintelui. La acțiune urmau să participe ofițeri specializați, școliți în „prietenoasele” state sovietice.

„Am fost Ceaușescu pentru 10 zile”

Pozele în care colonelul Burlan apare alături de Ceaușescu, pe post de sosie a acestuia, au fost arse de copiii ofițerului, în 1989, cînd cei considerați “teroriși și trădători de neam” erau arestați și torturați. A mai rămas doar un ziar Scînteia, din 21 august 1977, cu imaginea fostului președinte și a ofițerului, aflați la o vizită de lucru. Cam atât.

Dumitru Burlan, om important în anturajul fostului președinte român, s-a născut la data de 11 mai 1939, în comuna Licurici, județul Gorj. În 1972 a intrat în escorta lui Ceaușescu. În 1989 era cel mai vechi ofițeri din Direcția a V a Securității, lucrînd, în cadrul ei, 22 de ani neîntrerupți.

Ochii lui au văzut multe, urechile au auzit grozăvii, pe care însă le ține și acum secrete, „din motive bine întemeiate”, spune el.

Din 1960 pînă în ‘68 a fost ofițer la filaj. A cunoscut persoane-cheie din aparatul de stat: Pacepa, Milea, Neagoe, Vlad, Pleșiță și mulți alții. O mare răspundere apăsa pe umerii lui.

În 1973, toamna, Dumitru Burlan a fost sosia președintelui Ceaușescu. În fiecare dimineață, se așeza în mașina prezidențială, pe locul celui mai iubit fiu ai poporului. Ofițerul putea fi ucis oricînd. Dar ordinul era ordin! Avea o escortă de două mașini în față, două în lateral și o mașină a Salvării. Alaiul normal. I s-a spus doar că s-au primit niște informații, conform cărora se pregătește un atentat asupra „Tovarășului”. Iar cum la acea dată ofițerul Burlan semăna foarte bine la figură cu nea Nicu, el a fost Cel Ales.

“Știam că mă așteptau acasă copiii, soția, nu puteam să dau înapoi. Și datoria mea era să-l apăr pe președinte. Eram îmbrăcat asemănător, pieptănat la fel, stăteam pe locul lui. Semănam. Așa că am fost Ceaușescu timp de 10 zile.” După o jumătate de oră de la plecarea din cartierul Primăverii a alaiului prezidențial, în care era sosia, ieșea și adevăratul președinte. Ceaușescu avea numai un antemergător și o escortă. „Tovarășa” venea separat. Lt.col. (r) Burlan spune că de atunci nu s-a mai folosit niciodată vreo sosie și că toate poveștile pe această temă sînt nedevărate.

“Alo, Mitică, vezi că te ascultăm!”

Pe vremea aceea, existau informatori și colaboratori peste tot. Pînă și în școli sau în grădinițe. Dacă se întîmpla vreun eveniment trebuia să se știe mai sus. Direcția a V-a se ocupa, însă, și de Casa Poporului, o uzină cu 12.000 de oameni. Colonelul Burlan făcea adesea verificări personalului. Tovarășii aveau nevoie să știe dacă respectivul a fost recrutat de Securitate, dacă părinții lui au fost sau nu liberali, țăraniști, legionari. „Foloseam colaboratori, la care, apoi, renunțam. După un timp, puteam să-i refolosesc, eu sau altcineva din securitate. Îi recompensam cu două- trei sute de lei, dacă dădeau informații bune. Le luam un cadou de ziua lor sau a soțiilor. Și oamenii se bucurau. Dacă reușeau să ofere informații bune, le puteam da cel mult o mie de lei. Colaboratorul primea 500 de lei.”

Dar aceasta nu înseamnă că toți cetățenii erau urmăriți. Chiar și apartamentul colonelului Burlan era „ascultat”. Direcția a IV-a îi știa toate mișcările. „Mă aveam foarte bine cu ofițerul de contrainformații, care răspundea de noi și ne asculta. Ajungeam acasă frînt de oboseală, pe la miezul nopții. De fiecare dată eram prevenit: Mitică, vezi că trei luni telefonul tău e ascultat! Aveam grijă ce vorbeam. N-am spus niciodată soției sau copiilor. De ce să-i necăjesc?!”

La rîndul lui, ofițerul Dumitru Burlan îi urmărea pe alții. „Eu și cu echipa supravegheam telefoanele. Cele mai multe informații de aici se obțineau: omul discuta acasă, cu prietenii, cu persoane care ne interesau. Se urmăreau starea de spirit, relațiile, comentariile. Supravegherea telefonului dura 15-20 de zile, dar aveam posturi unde ascultam tot timpul.”

„Ofițerii s-au înfierbîntat și au tras”

Referitor la Revoluția din decembrie 1989 lt. col. (r) Dumitru Burlan crede că totul a fost provocat din interiorul serviciilor secrete romane. A scris și o carte intitulată „După 14 ani sosia lui Ceaușescu se destăinuie” în care povestește ce și cum s-a întîmplat atunci.

„S-a știut totul dinainte, altfel nu se explică măsurile pe care le-au luat din timp. Pe 21 decembrie, în timpul mitingului, eram la intrarea B, aceea cu brazi. Ascultam discursul, cînd a început bruiajul. Atunci am auzit și urletul ca de sirenă, apoi țipete dinspre Cina. Venea lumea ca un val spre Comitetul Central. Eu am urcat pe trepte. Se precipitau lucrurile. M-am mirat, pentru că știam că Ceaușescu urma să cadă pe 29 decembrie. Trădătorii însă n-au mai avut răbdare. Vreau să vă spun că cei 1000 de oameni au murit degeaba atunci. Nu trebuia să curgă sînge! Ofițerii s-au înfierbîntat și au tras. După miting, am adunat camioane de căciuli, pantofi, ghete, cizme.”

Ofițerul mai spune că s-a știut dinainte că se va trage în Muzeul de Artă și toate operele de arta au fost coborîte la subsol pe 21-22 decembrie. Numai lucrările care aveau dimensiuni foarte mari nu au putut fi puse la adăpost. „Nici o pictură nu a ars, povestește Dumitru Burlan. Dar au dispărut valori inestimabile ale țării din muzeu și de la BCU. Cine le-a luat? Lumea trebuia să știe că Securitatea e de vină, că sîntem niște criminali și că am împușcat demonstranții. Ba cineva a tras chiar în fruntea unui portret de la muzeu ca să se zică: uite, domnule, Securitatea ce face, ce trăgători de elită au! Dar vă spun eu că, în toata Direcția a V-a existau numai două puști cu lunetă! Una se instala la mitinguri pe blocul Romarta și alta pe blocul de lîngă Direcție. Mai veneau cei de la USLA, care stăteau pe blocul turn și pe cladirea Comitetului Central. Atît! Cu ce să-l eliberăm pe Ceaușescu? Cu pistoale Makarov? Eu nu aveam pentru oamenii mei nici măcar un AKM. O fi fost revolta maselor, dar lovitura a venit din interior. Eu aveam un jurămînt, trebuia să-l apăr pe președinte, nu am făcut-o, dar, în schimb, am fost catalogat ca terorist.”

„Dacă vin tancurile, eu scot căciula, îmi trec mîna prin păr și voi fugiți!”

La început, populația a crezut că e ceva spontan. În Piața Universității s-a ridicat o baricadă. Imediat s-a format un cordon cu soldați- elevi de la Școala de Securitate. Oamenii nu mai aveau voie treacă de la Sala Dalles și nici spre Comitetul Central. „De la Piața Rosetti au venit o basculantă și un vehicul lung (șa) către Teatrul Național. Cînd au ajuns aproape de intersecția cu Batiștei, șoferii au băgat viteză și au sărit. Basculanta a cotit și a intrat într-un ulm de vizavi de Restaurantul „Pescarul”. Se vede semnul și acum. Alta a intrat în plin în ostași și în mulțimea care urla. Asta a fost scînteia. Nu se vrea adevărul, că s-ar afla tot…!”

După 21 decembrie, ofițerilor de la Direcția V li s-a ordonat să meargă pe stadionul Ghencea ca să depună jurămîntul de credință pentru revoluție. Dar ei au refuzat să se ducă, cerîndu-le generalilor Vlad, Bucurescu, Neagoe să vină și ei acolo. „Bănuiam că vom fi uciși. N-am plecat. Ne-am dus, însă, la garajul Leonida, care avea ieșiri în străzile Paris și Aleea Alexandru. Garajul deservea conducerea de partid și de stat, se îngrijea de mașinile președintelui. Erau acolo 80-90 de ofițeri, cărora le-am spus să intre în Sala de sport și să aștepte ordinele mele. Eu rămăsesem la intrarea din Aleea Alexandru. Pe alt ofițer l-am trimis la intrarea din Bdul. Aviatorilor. Dacă vin tancurile, eu scot căciula, îmi trec mîna prin păr și voi fugiți prin strada Paris, le-am spus colegilor mei. Credeam că, dacă nu le-a mers chestia cu stadionul Ghencea, poate vor să ne omoare aici. Cineva mi-a zis că s-a pus în discuție la CFSN să fim omorîți toți. Ion Iliescu însă nu a fost de acord.”

Nea Nicu se scula cu noaptea-n cap și bea o jumătate de litru de lapte crud

În afară de pază și protecție, colonelul Burlan se ocupa și de recrutarea tuturor angajaților casei prezidențiale, începînd de la bucătăreasă, grădinar, asistenta medicală și pînă la femeia de serviciu. Toți aceștia erau aleși după un anumit standard. Femeile trebuiau să aibă o înălțime de 1,60 – 1,65, să fie frumușele, și să nu fie brunete. În afară de acestea, ele erau acceptate dacă proveneau din gospodăria de partid, dacă lucrau la spitalul Elias ori în mediul militar. „Eu făceam toate aceste treburi, dar tovarășa nu discuta niciodată cu mine. La masă, meniul îl facea săptămînal Ion Mincu, fostul ministru al Sănătății. Uneori, tovarășa tăia ceva din meniu și punea altceva. Nu-l întreba niciodată pe Tovărașu’ ce vrea să mănînce.” Ceaușescu se scula cu noaptea-n cap și bea o jumătate de litru de lapte crud. Avea patru vaci la Vlăsia, care erau mulse pe la 3-4 dimineața. La ora 6, un subofițer aducea laptele, sigilat, la poarta locuinței prezidențiale. Tot Elena Ceaușescu le verifica pe femeile de serviciu să vadă dacă își făceau datoria cum trebuie. Ea punea o frunză sub covor sau lipea o bucățică de scotch pe cada din baie. Și să le ferească Sfîntul să nu fi făcut ordine ca lumea. Jar mîncau!

Adesea, lumea vorbea pe la colțuri că Elena Ceaușescu avea amanți. În 1972 ofițerii din gardă povesteau, cu fereală, că l-au văzut pe doctorul familiei atingându-i fundul, în timp ce ea urca scările casei. De aici, s-a dedus că medicul ar avea o relație sentimentală cu Tovarașa. În cele din urmă, amantul „s-a aruncat” de la etajul cinci de pe un bloc din strada Mendeleev. Și s-a făcut praf. S-a spus că „și-a cam depășit atribuțiunile” și că serviciile secrete i-ar fi făcut de petrecanie.

Salariul lui Ceaușescu: 18.000 de lei pe lună

Nicolae Ceaușescu primea un salariu lunar de 18.000 de lei, iar Elena 15.000. Se mulțumeau. Colonelul Dumitru Burlan își amintește că în casa Tovarășului intrau produsele alimentare pe factură. Pentru micul dejun, Ceaușescu avea nevoie doar de 250 gr. de crenvurști, 200 gr. de brînză de vaci, un litru de lapte dulce și puțină șuncă de Praga. La cabinetul lui, din cadrul Comitetului Central, mîncarea era adusă tot pe bază de factură. Ce rămînea, se returna gospodăriei de partid.

Ceaușescu mînca foarte puțin. Bea vin pregătit la Snagov din podgoria de la Vila 10. Se tăia săptămînal o vacă, nu mai mică de 600 de kilograme. „Marele ctitor”era înnebunit după cotlet, care era ales cu mare grijă. Restul se dădea pentru comerț. Doctorii veterinari, care asistau la tăieri, nu erau angajații gospodăriei de partid, ei fiind plătiți de Sanepid. Îi recruta ofițerul Burlan și pe aceștia. El era răspunzător pentru viața președintelui țării. Bucata de carne se ținea o lună, ca probă, după pregătirea mîncării!

Fosta sosie a lui Ceaușescu povestește că acesta nu mînca vînat niciodată. Dar îi plăcea vînătoarea. „Eram la Săvîrșin în escortă, prin 1972. Maurer tragea la prepelițe, iepuri, fazani, iar Ceaușescu la mistreți, căpriori și urși. Avea un instructor de vînătoare, pe care îl selectam tot noi. Trebuia să nu fie mai înalt decît Ceaușescu, să aibă fizic plăcut, să fie un bun trăgător. Cînd veneau la vînătoare reprezentanții Corpului Diplomatic se servea și vînat. Altfel, nu. Carnea se valorifica în străinătate. Tovarășii nu păstrau pentru ei nimic.”

Atunci cînd veneau șefii de stat în vizită, la noi în țară, lăsau mici atenții, în dolari, ospătarilor, bucătarilor sau cameristelor. Aceștia erau obligați să raporteze totul ofițerilor, altfel o încurcau. „Eu strîngeam valuta de la ei și făceam un raport. Apoi erau premiați. Dacă unul primea 200 de dolari, lua primă 500 de lei. Nimeni nu a îndrăznit să ascundă ceva. Se raporta tot. Cînd am fost în escorta regelui Norodom Sihanuk, zece zile la Predeal, am primit de la el trei nuci de cocos, sculptate și trei stilouri, pentru cei trei copii ai mei.

Dana Fodor și Răzvan Mateescu -text din 2002, publicat în ziarul Național

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.