Amintiri din Epoca de Aur

„Dumnezeul nostru e tovarășul Nicolae Ceaușescu!”

Am să vă povestesc ceva, o întâmplare dureroasă, care m-a urmărit până în ziua de azi. Eram în clasa a patra, în plin comunism. Când intra învățătoarea în clasă, tremuram ca varga toti. Parca simteam deja liniarul pe buricele degetelor, sau ciupitul urechilor cu unghiile! Aauuuu! Durea îngrozitor si

de Dana Mateescu ·

„Dumnezeul nostru e tovarășul Nicolae Ceaușescu!”
„Dumnezeul nostru e tovarășul Nicolae Ceaușescu!”

Am să vă povestesc ceva, o întâmplare dureroasă, care m-a urmărit până în ziua de azi. Eram în clasa a patra, în plin comunism. Când intra învățătoarea în clasă, tremuram ca varga toti. Parca simteam deja liniarul pe buricele degetelor, sau ciupitul urechilor cu unghiile! Aauuuu! Durea îngrozitor și mica fiinta, învățătoarea adică, care parea o aratare firava. De fapt, era o bestie care ne tortura cu un sadism aparte.

Într- zi, observă ceva la gâtul unei colege. Se apropie usor de ea. Când a văzut mai bine ce e, a început să urle ca o apucată, din toti rărunchii:
-Hiiiiiiiiiii, ce e asta, nemernico ce esti?! O cruciuliță?

In momentul următor i-a rupt lănțucul de la gât, fiind cuprinsă de o furie nemaivăzută de noi până atunci. Se reincarnase în toate fiarele pământului. Era isterică, roșie foc, scotea fum pe nari și-i curgeau balele, parca era un balaur dezlantuit la vederea cruciulitei de la gatul fetei. Dar nu s-a oprit aici! A început s-o lovească pe colega noastră, ca-n filmele cu Jackie Chan.

Nu exagerez! La un moment dat, îi căra bietei fete, pumni, coate, picioare și tot tacâmul. Noi eram împietriți. Nu știam ce să facem. Și eram mici… Fata cu sarafanul rupt se tinea de nas, cu ce i-a mai rămas dintr-o mâneca, și era plină de sânge.  Învățătoarea sufla greu și, gâfâind după atâta efort, i-a spus fetei arătând cu degetul ei stramb către persoana din tabloul de deasupra tablei:

-Îl vezi? El e Dumnezeul nostru! Tovarasul Nicolae Ceausescu, și nimeni altul, ai înteles, proasto ce esti tu?! Mâine sa vină părinții la școală!

Și au venit, săracii! Au venit degeaba, au vrut să depună o reclamatie, dar fără succes, avea ea pe cineva, acolo, undeva, și mai erau cativa ca ea. Câțiva cam prea mulți!
Mă mai întâlnesc și acum cu fosta colegă. Poartă o cruciuliță la gât, semn că mizeria aia de învățătoare nu i-a murdărit sufletul. Nu-i amintesc niciodată de povestea asta traumatizantă… Mi-e milă de ea. Și mi-e silă de toți cei care plâng după comunism.

Autor- Septimiu Florescu

Foto- preluare internet

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Comentariile sunt în modul citire pe versiunea de test.

Nu există comentarii la acest articol.