Ieri am fost într-o scurtă călătorie prin Bulgaria. Câteva ore. Destinația: stațiunea Sf. Constantin și Elena, o perlă veche a litoralului bulgăresc, cu plaje discrete, parcuri verzi și un aer de calm postcomunist cu tentă balneară.
Totul părea desprins dintr-o broșură turistică de bun gust — până când, la un chioșc cu sucuri și înghețată, m-a lovit frontal o realitate grotescă: un panou plin cu… dictatori. Între o bere rece și un espresso bun de tot, puteai admira și cumpăra magneti de frigider cu chipurile lui Hitler, Stalin, Putin, Ceaușescu și Todor Jivkov.
Cumva, într-o lume în care nu mai avem voie să punem mâna pe un plastic fără să plătim taxa de mediu, poți cumpăra nestingherit fețele unor criminali în masă, redate în culori vesele, plastifiate și numai bune de lipit lângă lista de cumpărături sau desenele copilului.
O familie de români – părinți tineri, vreo 35-40 de ani, cu doi băieți până în 12 ani – se oprește în fața panoului cu mutre care dau fiori celor ce le cunosc, cât de cât, biografia și știu ce atrocități au făcut.
Băiatul, entuziasmat, urlă:
„Tataaa, vreau un magnet cu Putin! Și cu Hitler! Și cu Ceaușescu! P-astea nu le am!”
Nu a cerut înghețată. Nu a cerut un magnet cu plaja, cu numele stațiunii sau vreo scoică simpatică. Voia colecția completă de… dictatori. Un fel de pokemoni istorici. Trist? Simbolic? Probabil toate la un loc.
Tatăl mândru de un asemenea copil strălucit, cumpără două beri bulgărești, o înghețată asortată și patru magneți: cu Ceaușescu, evident, cu Hitler, cu Stalin și cu Putin. Se răzgândește și mai ia unul cu Hitler. Să nu se certe băieții pe ele!
