„Golanii” de ieri, „soroșiștii” de azi. Aceeași ură, aceleași fețe
În urmă cu 36 de ani, o parte dintre românii „patrioți”, cei care urlau că „nu-și vând țara”, ieșeau în stradă și zbierau cât îi țineau bojocii împotriva celor care gândeau altfel. Împotriva celor care îi susțineau pe Regele Mihai, pe Rațiu sau pe Coposu.
Privindu-i astăzi în imaginile de atunci, te apucă scârba. Nu doar pentru cuvintele lor, ci pentru ura crudă care le curgea pe chipuri, pentru balele cu iz de usturoi și putreziciune. Ar fi ucis la cel mai mic semn.
Te întrebi, inevitabil: din ce cotloane ale lumii bolnave au ieșit oamenii ăștia?
Priviți-le mutrele!
Aceleași fețe care îi instigau pe minerii aduși de „papa Iliescu” să vină la București și să-i zdrobească pe „golanii” obraznici din Piața Universității.
Golaniada – 53 de zile pentru o Românie normală
În primăvara lui 1990, mii de oameni au ocupat Piața Universității din București. Protestul a rămas în istorie drept Golaniada.
Nu erau huligani. Nu erau drogați. Nu erau agenți străini.
Erau oameni care cereau ceva absolut elementar: o Românie democratică.
Principalele lor revendicări erau simple și clare:
- Punctul 8 al Proclamației de la Timișoara – interzicerea foștilor activiști comuniști și ofițerilor de Securitate să candideze la funcții publice în primele trei legislaturi.
- Piața Universității – zonă liberă de neocomunism, o ruptură reală de vechiul regim.
- Demascarea neocomunismului – protestatarii considerau că FSN-ul lui Ion Iliescu era doar continuarea PCR.
- Acces real la televiziunea publică, acuzată că manipulează informația în favoarea puterii.
- Reformă profundă a statului – lustrație, justiție independentă, desecretizarea dosarelor Securității.
Protestul a durat 53 de zile.
S-a terminat în sânge.
Între 13 și 15 iunie 1990, minerii au fost aduși la București. Au bătut, au mutilat, au arestat. Au murit oameni.
36 de ani mai târziu
Ai crede că după atâta timp, după libertate, după Europa, după democrație, lucrurile s-au schimbat. Aiurea! Vise, tată!
