Am fost recent la Eforie-Nord. Un loc care, pentru mine, nu e doar o stațiune la Marea Neagră, ci o bucată de suflet păstrată în sare, soare și nostalgie. Plaja Belona, singura pe care stau — ritualic, aproape sacru — mi se pare încă frumoasă. Îmi place totul în general: marea care mă adoarme, soarele, briza care-mi șoptește un cântec.
Dar anul ăsta… anul ăsta parcă m-a durut. Din mai multe motive.
Pe lângă clasica invazie de grătare umane întinse pe prosoape și creme cu SPF 1.000, am fost izbită de un alt fenomen: colecționarii de sticle. O armată de copii, unii de 7-8 ani, umblau printre șezlonguri strângând PET-uri și doze, fără papuci, fără copilărie, cu o maturitate amară în priviri. Nu știu dacă strângeau pentru ei sau pentru „cineva”. Știu doar că nu erau la joacă. Și că le era cumplit de sete. Și foame… Priveau cu jind la turiștii care se îndopau la doi pași de ei.
Oamenii mâncau. Mâncau. Mâncau. Continuu, aproape. Porumb, hamsii, kurtos, sugiuc, acadele, înghețată, cartofi prăjiți, alune, șaorma, gogoși, bere, ceai cu gheață. Toate deodată. Pe stradă, pe plajă, pe bancă, pe prosop. Copii, adulți, bunici. Mestecau. Mestecau. Mestecau. Mâncarea ca sens al vacanței. Mâncarea ca ocupație națională.
La tarabe se vând suveniruri cu Fecioara Maria și cu Iisus, icoane de plastic cu chipul lipit, „handmade-uri” made in China, alături de pește cu usturoi, merdenele, ștrudele, plăcinte dobrogene, coliere din scoici fake, poșete cu imprimeuri, rochițe din bumbac îndoielnic, costume populare cusute la mașină, tricouri cu Iisus și Darth Vader, toate la grămadă, toate într-o poluare vizuală absurdă.
Printre ele, hop „măicuța” cu mănăstirea-fantomă, prezentă peste tot pe litoral și în marile orașe. Știe că nimeni n-o va construi niciodată, dar cerșește pentru idee. Oamenii dau bani, că doar… sunt credincioși. Darnici. Cu Dumnezeu în suflet și kitsch-ul pe noptieră.
Pe plajă, însă, surprinzător, era curat. Turistul român s-a mai civilizat, parcă. Dar șezlongurile – oh, șezlongurile – stăteau pustii ca niște ruine scumpe ale unei civilizații în derivă. 50 de lei pentru două, obligatoriu. Oamenii preferă nisipul — și pe bună dreptate.
O bere? 5-10 lei. La 44o ml. Hamsii? 13 lei, cu mămăliga bonus. Caféaua de automat – între 5 și 8 lei. Dacă-i vacanță, să fie!
Vânzătorul de porumb fiert (10 lei bucata) are un repertoriu „poetic”:
„Ia porumbu’, porumbelu’, să vă crească cocoșelu’! Vitamina A și B, să vă crească țâțele!”
Se uită copilul la sânii mamei. Uluit! Nu înțelege. Mama râde și dă pe gât un suc. Tata râde și el, apoi dă pe gât o bere. E vacanță, ce până lor!
