Știință

Cum mai comunică Voyager 1 de la o zi-lumină de Pământ

Voyager 1 a ajuns la o zi-lumină de Pământ. Cercetătorul Claudiu Tănăseli explică ce înseamnă reperul pentru comunicații și pentru știință.

de Dana Mateescu · · Asistat de AI

Reprezentare artistică a sondei Voyager în spațiul interstelar: o antenă parabolică albă, un braț cu instrumente și un fundal de stele cu nori de plasmă maronii (ilustrație NASA/JPL-Caltech)
Reprezentare artistică a sondei Voyager în spațiul interstelar: o antenă parabolică albă, un braț cu instrumente și un fundal de stele cu nori de plasmă maronii (ilustrație NASA/JPL-Caltech)

Sonda Voyager 1 a ajuns miercuri, 18 noiembrie, la o zi-lumină de Pământ, la ora 12:16, ora României, potrivit NASA. Distanța, de aproximativ 26 de miliarde de kilometri, face din ea primul obiect construit de om aflat atât de departe. Un cercetător explică ce înseamnă reperul pentru comunicațiile cu sonda și pentru știință.

Ce înseamnă o zi-lumină

O zi-lumină este distanța pe care o parcurge lumina în 24 de ore, cu aproximativ 299.792 de kilometri pe secundă. Un semnal radio emis de sondă are nevoie de o zi întreagă ca să ajungă la antenele NASA de pe Pământ. Comenzile trimise de cercetători necesită alte 24 de ore, așa că un schimb complet de mesaje durează cel puțin 48 de ore, a precizat Laboratorul de Propulsie în Reacție (JPL) al NASA.

Semnal a relatat azi că Voyager 1 atinge o zi-lumină, iar semnalul durează 24 de ore. Cu câteva zile înainte, NASA invita lumea să-i facă semn, iar pe 5 noiembrie Semnal scria că sonda ajunge pe 18 noiembrie la o zi-lumină de Pământ.

Momentul exact a fost 10:16:07 în timp universal, potrivit NASA citat de EarthSky. Întârzierea de 24 de ore ridică provocări pentru comunicare și pentru gestionarea instrumentelor, în timp ce sonda continuă să trimită date științifice, notează CNN, care citează JPL.

Trecerea pragului nu produce nicio schimbare fizică la nivelul sondei sau al mediului din jurul ei, notează JPL. Este un reper simbolic al unei călătorii începute la 5 septembrie 1977. Potrivit calculelor EarthSky, bazate pe datele NASA, sonda a avut nevoie de 49 de ani, 2 luni și 11 zile ca să ajungă aici.

Voyager 2, lansată pe 20 august 1977, a urmat o traiectorie mai lungă, care i-a permis să viziteze Uranus și Neptun. Ea va atinge aceeași distanță abia în noiembrie 2035, potrivit NASA. Chiar și cele mai ambițioase estimări sugerează că sonda nu va mai funcționa atunci, notează CNN.

Ce spune cercetătorul Claudiu Tănăseli

Cercetătorul științific Claudiu Tănăseli a explicat la Digi24 că misiunile Voyager au depășit așteptările specialiștilor, atât prin distanțele parcurse, cât și prin faptul că sondele transmit date relevante după aproape cinci decenii. În opinia lui, nimeni nu se aștepta în 1977 ca cele două sonde să comunice încă cu Pământul. El a spus că niciun alt obiect creat de om nu a ajuns atât de departe și nu a transmis date de la o asemenea distanță.

Menținerea comunicațiilor este ea însăși o performanță tehnică, a subliniat cercetătorul. Pe măsură ce distanța crește, semnalul radio ajunge tot mai slab la antenele de pe Pământ. Sistemul de telecomunicații funcționează după 50 de ani, dar la viteze foarte mici. Cu câteva zile înainte, rata de transfer dintre sondă și Pământ era de aproximativ 40 de biți pe secundă, a precizat Tănăseli. Cu o codificare obișnuită, de 8 biți pe caracter, asta înseamnă aproximativ cinci caractere de text pe secundă.

Ce date mai primesc oamenii de știință

Sonda continuă să transmită informații din mediul interstelar. Potrivit lui Tănăseli, specialiștii primesc date de primă mână despre ce se află dincolo de unele granițe ale Sistemului Solar. El a recunoscut că există păreri diferite: unii consideră că sonda a ieșit din Sistemul Solar, alții sunt mai prudenți și spun că nu a ieșit încă. Oricum, a adăugat cercetătorul, datele vin din spațiul dintre stele, ceea ce este o premieră.

Datele despre radiația din mediul interstelar ar putea ajuta, în viitor, la proiectarea unor nave interplanetare care să ajungă pe Marte sau dincolo de Marte, a spus el. Tănăseli a amintit și contribuția sondelor la explorarea planetelor exterioare. Ele au transmis primele imagini de aproape ale lui Jupiter, Saturn, Uranus și Neptun, imagini care ajung astăzi în manuale și atlase, precum și date despre câmpurile magnetice ale planetelor.

Despre misiunile care au deschis drumul spre aceste date, Semnal a scris și în materialul despre programul Voyager, pionier în istoria explorării spațiului interstelar.

Aproape cinci decenii de misiune

Sonda a trecut pe lângă Jupiter la 5 martie 1979, iar imaginile și datele transmise au arătat inelele planetei și activitatea vulcanică de pe satelitul Io, relatează Digi24. Pe 12 noiembrie 1980 a trecut pe lângă Saturn. La 25 august 2012 a devenit prima sondă care a traversat heliopauza, limita exterioară a heliosferei, și a intrat în mediul interstelar. Trecerea nu înseamnă că a părăsit complet Sistemul Solar, a cărui regiune exterioară se întinde mult dincolo de heliosferă.

Camerele sondei au fost oprite în 1990, după fotografia „Pale Blue Dot”, în care Pământul apare ca un punct minuscul. NASA a oprit treptat și o parte dintre instrumentele științifice, pentru a economisi energia disponibilă și a prelungi perioada în care sonda poate transmite informații. Voyager 2 a intrat în spațiul interstelar în 2018.

În prezent, sonda se află la aproximativ 173 de unități astronomice de Pământ, echivalentul a 25,9 miliarde de kilometri. O unitate astronomică reprezintă aproximativ distanța medie dintre Pământ și Soare, deci sonda se află la o distanță de aproape 173 de ori mai mare. Cifrele provin dintr-o infografie bazată pe datele NASA, publicată de Digi24.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.