Sonda Voyager 1 a NASA ajunge miercuri, 18 noiembrie, la o zi-lumină de Pământ, adică la aproximativ 25,9 miliarde de kilometri. Cu o seară înainte, pe 17 noiembrie, agenția spațială americană invită publicul din întreaga lume să îi facă semn sondei cu o lumină, în cod Morse.
Cum poți face semn sondei Voyager 1
Acțiunea se numește „Shine Bright for Voyager’s Light-Day”, iar participarea începe după apusul soarelui, marți, 17 noiembrie. NASA cere oamenilor să îndrepte spre cer o lanternă, o lumină de telefon, un bec de bicicletă sau un lampion solar și să transmită indicativul sondei, V-G-R, în cod Morse.
Literele se formează astfel: V înseamnă trei fulgerări scurte și una lungă, G două lungi și una scurtă, iar R una scurtă, una lungă și încă una scurtă. Fulgerările scurte durează sub o secundă, cele lungi cam o secundă, iar între litere se face o pauză de cel puțin o secundă.
Cine nu vrea să facă singur semnalele poate folosi pagina creată de NASA, care face ca telefonul sau tableta să transmită automat V-G-R, cu ecranul îndreptat spre cer. Participanții sunt încurajați să fotografieze sau să filmeze momentul și să îl distribuie online, cu mențiunea @NASA. Gestul este simbolic: lumina de pe Pământ ar avea nevoie de 24 de ore ca să ajungă la sondă, potrivit anunțului NASA.
Ce se întâmplă miercuri, la 12:16 ora României
Potrivit NASA, Voyager 1 va atinge distanța de o zi-lumină pe 18 noiembrie, la 10:16:07 UTC, adică la 12:16 ora României. O zi-lumină este distanța parcursă de lumină în 24 de ore. Sonda, cel mai îndepărtat obiect construit de oameni, se deplasează cu 61.155 de kilometri pe oră.
Consecința practică ține de comunicare. Un mesaj trimis de pe Pământ ajunge la sondă în 24 de ore, iar răspunsul ei are nevoie de alte 24, deci un schimb complet durează 48 de ore. Suzanne Dodd, managerul proiectului Voyager la Laboratorul de Propulsie în Reacție (JPL), a descris situația simplu: trimiți mesajul, apoi aștepți două zile până primești răspunsul.
La bordul sondei nu se va schimba nimic în momentul trecerii pragului, nici în mediul interstelar prin care zboară. Alan Cummings, cercetător la Caltech, implicat în programul Voyager din 1973, a spus, potrivit Reuters preluat de Agerpres, că privește evenimentul ca pe o bornă inginerească, ce arată longevitatea sondei și reușita tehnică de a păstra legătura la o asemenea distanță. Voyager 2, lansată cu 16 zile înaintea lui Voyager 1, urmează un alt traseu și va ajunge la o zi-lumină de Pământ abia în noiembrie 2035.
Două momente de cumpănă înaintea bornei
Ultimele săptămâni au fost agitate pentru echipa misiunii. La începutul lui septembrie, inginerii au oprit trei dispozitive de pe Voyager 1 și le-au înlocuit cu alternative cu consum mai redus. Operațiunea, poreclită „Big Bang”, a fost făcută la aproximativ șase săptămâni după aceeași schimbare pe Voyager 2.
Cele șase dispozitive contribuie și la menținerea temperaturii sondei, de aceea înlocuirea a trebuit făcută simultan. Ambele sonde pierd aproximativ 4 wați pe an, pentru că plutoniul din generatoarele lor se descompune. Fără „Big Bang”, NASA ar fi fost nevoită să oprească încă un instrument științific de pe Voyager 1 încă din vara lui 2027.



