Telescopul spațial Hubble a surprins în lumină vizibilă „Coada de pisică”, o structură de praf cosmic din jurul stelei Beta Pictoris, aflată la 63 de ani-lumină de Pământ. Observațiile, publicate în The Astrophysical Journal Letters și prezentate pe 28 octombrie de Universitatea din Arizona, sugerează că formațiunea este urma unei ciocniri între corpuri de dimensiunea lui Pluto.
Studiul este condus de Arin Avsar, doctorand la Laboratorul de Științe Lunare și Planetare al Universității din Arizona. Structura fusese descoperită în 2024 cu telescopul spațial James Webb, dar nu apăruse până acum la lungimi de undă mai scurte, iar acest lucru nedumerise comunitatea astronomică.
Un nor de praf cât 1.000 de distanțe Pământ-Soare
Beta Pictoris se află în constelația Pictor și este înconjurată de un disc de resturi, văzut din profil dinspre Pământ. Din acest disc se desprinde norul curbat de praf, poreclit „coadă de pisică” după formă. Potrivit cercetătorilor, el ar putea măsura până la 1.000 de unități astronomice.
O unitate astronomică reprezintă distanța medie dintre Pământ și Soare, adică aproximativ 150 de milioane de kilometri. Comunicatul universității oferă și o comparație mai ușor de imaginat: lungimea structurii ar echivala cu aproximativ 200.000 de miliarde de pisici domestice puse cap la cap.
De ce a rămas invizibilă în lumina vizibilă
Explicația ține de compoziția norului. Potrivit echipei, el este alcătuit aproape în întregime din material organic refractar, bogat în carbon. Lanțurile lungi de atomi de carbon absorb lumina vizibilă, astfel că structura este aproape neagră și reflectă puțin.
Webb observă în infraroșu, deci detectează căldura emisă de praf. Hubble înregistrează lumina reflectată de granule. Tocmai de aceea coada apare mai scurtă în imaginile Hubble: cu cât granulele sunt mai departe de stea, cu atât reflectă mai puțină lumină.
Observațiile arată și că granulele au dimensiuni de ordinul micronilor și sunt foarte poroase, adică „pufoase”. Cum se pot forma granule atât de mici și atât de poroase nu se știe încă, spune Avsar. Kevin Wagner, coautor al studiului la Observatorul Steward, propune o ipoteză: vitezele din ciocnire ar fi fost atât de mari încât carbonul s-a vaporizat și s-a recondensat la răcire.
Ce spun cercetătorii despre origine
Echipa consideră că norul este rezultatul unei coliziuni între corpuri mari, „ceva de genul lui Pluto”, în cuvintele lui Avsar. Comunicatul universității vorbește despre două sau mai multe astfel de corpuri, spulberate în granule microscopice.
