Un incident grav a avut loc marți într-o clădire de pe bulevardul Eroilor de la Tisa din Timișoara, unde un lift în care se aflau patru persoane – trei adulți și un copil – s-a prăbușit de la etajul al doilea în subsolul clădirii.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Timiș a fost alertat prin SNUAU 112 pentru a interveni la fața locului. La sosirea echipajelor, s-a constatat că liftul căzuse în gol, iar cele patru persoane rămăseseră blocate în interior.
Intervenția a implicat mobilizarea Detașamentelor 1 și 2 Pompieri Timișoara, care au acționat cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială de descarcerare, trei autospeciale de stingere (dintre care două cu modul de descarcerare), modulul de căutare-salvare, două echipaje SMURD (unul cu medic) și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ).
