Semnal Magazin

Cum a apărut fermoarul: de la brevetul din 1851 la azi

Fermoarul a avut trei brevete în 66 de ani și un nume venit de la o gheată de cauciuc. Cine l-a inventat, cum funcționează și de ce arată la fel ca în 1917.

de Redacția Semnal · · Asistat de AI

Detaliu macro al unui fermoar metalic auriu pe blugi albaștri, cu cursorul marcat „IDEAL”. (Foto: Castorly Stock / Pexels)
Detaliu macro al unui fermoar metalic auriu pe blugi albaștri, cu cursorul marcat „IDEAL”. (Foto: Castorly Stock / Pexels)

Fermoarul a primit trei brevete în 66 de ani înainte să funcționeze cum trebuie. Prima versiune datează din 1851, iar cea de la care pornește modelul de azi, din 1917.

Elias Howe a brevetat ideea, dar n-a scos-o pe piață

Inventatorul american Elias Howe, cunoscut mai ales pentru mașina de cusut, a primit în 1851 un brevet pentru un „închizător continuu automat pentru haine”. Invenția nu a ajuns în magazine. Ideea unui șir de elemente care se prind între ele a rămas totuși înregistrată pe hârtie.

Whitcomb Judson a vândut cârlige pentru ghete

Peste patru decenii, inginerul Whitcomb Judson din Chicago a brevetat în 1893 un „clasp locker”, un sistem de cârlige și ochiuri cu un cursor deasupra. L-a prezentat la Expoziția Mondială din Chicago, în același an. Era gândit pentru ghetele înalte, care se încheiau cu zeci de nasturi.

Modelul avea defecte. Cârligele se desprindeau ușor, iar lanțul se bloca. În 1894, Judson și omul de afaceri Lewis Walker au înființat Universal Fastener Company, dar vânzările au rămas mici.

Gideon Sundback a înlocuit cârligele cu dinți care se îmbină

Soluția a venit de la Gideon Sundback, inginer născut în Suedia, angajat al companiei. În 1913 a realizat varianta numită „Hookless”, fără cârlige. Brevetul pentru „separable fastener”, adică un închizător care se desparte complet, a fost acordat în 1917.

Principiul s-a păstrat și azi la fermoarele cu dinți individuali, din metal sau plastic. Fiecare dinte are o mică proeminență și o adâncitură, iar dinții de pe cele două benzi se îmbină alternativ. Sundback a proiectat și mașina care producea lanțul în serie, iar fără ea invenția ar fi rămas un obiect scump, făcut aproape manual.

Numele a venit de la o gheată de cauciuc

Primii mari clienți au fost producătorii de încălțăminte. În 1923, firma B.F. Goodrich a montat închizătorul pe galoși de cauciuc și l-a numit „zipper”, după sunetul pe care îl face. Denumirea a trecut de la gheată la obiectul însuși. Româna a preluat cuvântul „fermoar” din franceză, de la „fermoir”, termen derivat din verbul „a închide”.

În haine, fermoarul a intrat mai lent. Producătorii l-au încercat în anii 1930 pe îmbrăcămintea copiilor, unde se închidea mai repede decât rândul de nasturi, apoi pe pantalonii bărbătești. În 1934, în Japonia, Tadao Yoshida a pus bazele firmei YKK, azi unul dintre cei mai mari producători din lume.

Cursorul forțează elementele să se îmbine

Un fermoar are puține piese. Două benzi de material textil poartă elementele de închidere, iar cursorul le trage unul spre celălalt. În interiorul cursorului, un canal în formă de Y apropie elementele și le împinge unul în altul când urcă, apoi le desparte când coboară. Opritoarele de la capete împiedică ieșirea cursorului de pe lanț. La fermoarele care se desfac complet, de exemplu la geci, o piesă de la bază le fixează între ele.

Lanțurile se fac în trei variante principale:

  • dinți din metal, folosiți mai ales la blugi și la genți;
  • spirală continuă de nailon sau poliester, ale cărei bucle se îmbină între ele, mai flexibilă și întâlnită la rochii și la sacii de dormit;
  • plastic turnat, cu dinți mai mari, specific hainelor de iarnă.

Spirala din fibre sintetice s-a răspândit după al Doilea Război Mondial, când nailonul a devenit ieftin. Ideea de bază din 1917, două șiruri de elemente îmbinate de un cursor, a rămas aceeași.

De ce nu s-a schimbat în peste un secol

Mecanismul a rămas aproape neschimbat pentru că face bine un singur lucru: se închide și se deschide cu o mână, fără să ceară precizie. Costă puțin, se coase în serie și se repară ușor, de regulă prin schimbarea cursorului. Alternativele, precum capsele, scaiul sau magneții, rezolvă cazuri speciale și nu înlocuiesc lanțul cu dinți.

Producătorii folosesc și un sistem de mărimi. Numărul fermoarului, de exemplu nr. 5, indică aproximativ lățimea lanțului închis, în milimetri. Numărul nu garantează compatibilitatea: cursoarele diferă între mărci și între tipurile de lanț, iar la reparații se alege cursorul potrivit pentru același tip și aceeași mărime de lanț.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.