Zdreanță, cățelul cu ochii de faianță din poezia lui Tudor Arghezi, a existat cu adevărat. A trăit între 25 mai 1942 și 18 iunie 1958, în curtea casei de la Mărțișor din București, printre oamenii și animalele familiei poetului.
Azi e vineri, iar eu vreau să vă spun o poveste mică, dintre acelea care te fac să-ți privești altfel propriul câine.
Un câine care a avut chip, nu doar rimă
Curtea Mărțișorului era plină de câini și de pisici, iar Zdreanță era cel mai iubit dintre ei. În arhiva casei memoriale se păstrează o fotografie cu Arghezi alături de el, dovada că povestea nu s-a născut doar în versuri.
Poezia a apărut în volumul Prisaca, în 1954, când Zdreanță avea cam doisprezece ani. Versurile îl arată zbârlit și zdrențuros, dar frumos. Exact așa îi vedem și noi pe ai noștri: nu perfecți, ci ai noștri.
O grădină cu morminte mici
Zdreanță a trăit 16 ani și a fost înmormântat în curtea Mărțișorului. Astăzi, vizitatorii găsesc acolo o căsuță cu numele lui și un mormânt amenajat. Reprezentanții muzeului spun însă că nu se știe sigur dacă a fost îngropat exact în acel loc.
Într-o tabletă din 1946, Arghezi scria că până atunci avusese în grădină doar morminte mici, de pui, de pisici și de căței, plecați blând dintre ai casei. Zdreanță avea atunci patru ani. Un om care își numără astfel animalele pierdute nu le trata drept decor.
Alma, Foxy și o poveste care nu îmbătrânește
Eu am două cățelușe, Alma și Foxy. Când citesc despre Zdreanță, nu mă gândesc la literatură, ci la cât de mult loc poate să ocupe un suflet mic într-o casă. N-are nevoie de pedigree, de cuvinte sau de ani mulți. Are nevoie doar să fie al tău.
Arghezi a lăsat un câine în poezie. Noi îi lăsăm pe ai noștri în fotografii, în telefoane, în obiceiuri mici care rămân și după ei: un loc lângă ușă, un sunet pe hol.
Zdreanță a plecat în 1958, dar cel cu ochii de faianță se uită și azi la noi din versuri. Poate de aceea mi se pare că dragostea pentru un câine nu se termină niciodată, doar își schimbă locul.
Dacă v-au plăcut poveștile cu patru labe, mai găsiți pe Semnal Suflet de cățel și Un cățel cu urechi blegi.
Voi aveți un animal care v-a schimbat viața atât de mult, încât amintirea lui vă aduce și azi un zâmbet sau o lacrimă?