Sănătate

Doar 27% dintre persoanele cu obezitate au boală activă

Obezitate clinică: un studiu Nature pe aproape 850.000 de adulți arată că doar 27% dintre persoanele cu obezitate au boală activă.

de Marian Tomita · · Asistat de AI

Doi adulți în haine sport merg zâmbind printr-un parc, pe o alee cu copaci fără frunze
Doi adulți în haine sport merg zâmbind printr-un parc, pe o alee cu copaci fără frunze

Doar între un sfert și o treime dintre persoanele diagnosticate în prezent cu obezitate ar trebui considerate ca având o stare de sănătate precară, potrivit unui studiu publicat miercuri, 11 noiembrie, în revista Nature. Cercetarea, condusă de profesorul Francesco Rubino de la King's College London, a analizat date de la aproape 850.000 de adulți din China, Marea Britanie, SUA și Spania și se alătură apelurilor de a schimba felul în care se pune diagnosticul.

Ce arată studiul publicat în Nature

Autorii au aplicat o definiție nouă, care nu se mai bazează doar pe indicele de masă corporală (IMC), ci ține cont și de grăsimea corporală și de starea organelor. Rezultatul: în medie, doar aproximativ 27% dintre persoanele cu obezitate din cele patru țări suferă de forma clinică a bolii. Procentul reprezintă circa 8,5% din totalul adulților.

Restul persoanelor se încadrează în obezitatea preclinică, adică au un exces de grăsime, dar organele funcționează normal. Majoritatea acestui grup, în medie aproximativ 82%, nu a evoluat către forma clinică. Ratele de progresie au fost mai mari în China și în Spania.

Riscul de deces diferă mult între cele două grupuri

Potrivit comunicatului Universității Colorado Anschutz, al cărei cercetător Robert Eckel a participat la studiu, obezitatea clinică a fost asociată cu un risc de deces substanțial mai mare pe parcursul a 10 ani. În cazul celei preclinice, creșterea riscului a fost doar modestă. Între 77% și 91% dintre persoanele cu obezitate preclinică nu au dezvoltat boala activă în acest interval, în funcție de grupul analizat.

De ce nu mai ajunge indicele de masă corporală

IMC se calculează pe baza greutății și a înălțimii, iar un adult cu valoarea de cel puțin 30 este încadrat, de regulă, la obezitate. Calculul nu spune însă nimic despre cum este distribuită grăsimea și nici dacă ea afectează sănătatea. Rubino a arătat că imprecizia IMC este binecunoscută, dar că, până acum, specialiștii nu au avut un sistem mai bun.

Limitele IMC apar și în alte cercetări. Semnal a relatat recent despre un studiu pe 8.252 de adulți care leagă IMC-ul de declinul memoriei, un exemplu de indicator folosit în cercetare pentru efecte care merg dincolo de greutate.

Ce măsurători se adaugă

Noul model propune măsurarea grăsimii corporale, inclusiv prin circumferința taliei, alături de IMC. Cercetătorii au folosit și raportul dintre talie și înălțime, iar pragurile pentru talie au fost adaptate în funcție de origine etnică, pentru că grăsimea se distribuie diferit de la o populație la alta. Rezultatele arată că IMC singur a supraestimat obezitatea la unele persoane și a subestimat-o la altele.

Grăsimea din zona abdomenului este urmărită tot mai atent de cercetători. Un alt articol Semnal descrie legătura dintre grăsimea abdominală și îmbătrânirea biologică.

Cine ar ieși din diagnostic și cine ar intra

Conform estimărilor, între 1% și 3% dintre persoanele clasificate drept obeze doar pe baza IMC nu ar mai primi acest diagnostic. În schimb, alte 5% până la 9% dintre adulți, de exemplu cei cu un procent ridicat de grăsime corporală, ar fi diagnosticați cu obezitate. La nivelul întregii populații, diferența ar putea însemna zeci de milioane de oameni.

Obezitate clinică și preclinică: două stadii, două abordări

Împărțirea vine din propunerea făcută în ianuarie 2025 de Comisia Lancet pentru Diabet și Endocrinologie, formată din experți și organizații medicale. Obezitatea clinică este definită ca o stare în care excesul de grăsime provoacă deja disfuncții ale organelor sau limitări în activitățile zilnice. Este considerată o boală activă, care necesită, de regulă, tratament mai urgent.

Pentru obezitatea preclinică, comisia recomandă consiliere, monitorizare în timp și, eventual, intervenții care să reducă riscul de a ajunge la forma clinică. Organizația Mondială a Sănătății estimează că obezitatea afectează în prezent peste un miliard de oameni la nivel global.

Obezitatea este un factor de risc pentru diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, afecțiunile hepatice și renale, precum și pentru cancer. Despre problemele hepatice asociate, studiul Mayo Clinic despre cele 5 subtipuri de ficat gras oferă un context suplimentar.

Ce spun criticii și ce rămâne de lămurit

Noua definiție nu are doar susținători. Un alt studiu, publicat în Annals of Internal Medicine și citat de Boston Globe în iunie, a estimat că jumătate dintre adulții americani cu supraponderalitate, dar fără obezitate după IMC, ar putea fi încadrați la forma clinică a bolii. Rubino a apreciat efortul, dar a spus că estimarea ar putea fi exagerată, deoarece unele probleme de sănătate au și alte cauze, precum hepatita virală sau lupusul.

Unii medici se tem, de asemenea, că eticheta „preclinică” i-ar putea face pe pacienți să nu ia afecțiunea în serios. Ei invocă și riscul ca asigurătorii să refuze plata tratamentului. În plus, clinicienii ar avea nevoie de instruire pentru a face corect măsurătorile și pentru a distinge între cele două stadii.

Ce înseamnă pentru pacienți

Deocamdată, cadrul propus rămâne o recomandare a experților, validată de acest studiu pe cohorte mari. Diagnosticul unei persoane depinde în continuare de evaluarea medicului. Autorii susțin că o definiție mai precisă ar permite ca tratamentele să ajungă mai repede la cei care au deja organe afectate, iar ceilalți să fie monitorizați.

Surse: Reuters, preluat de Agerpres și de Știrile ProTV; Live Science; Universitatea Colorado Anschutz; Boston Globe; revista Nature.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.