Jools Oliver, soția bucătarului britanic Jamie Oliver, a povestit că a primit la maturitate diagnosticele de autism și ADHD. Are 51 de ani și spune că a trăit decenii întregi fără să știe ce se petrece, de fapt, cu ea.
Mărturisirea a apărut în presa britanică după un episod al podcastului „Lessons From Our Mothers”. Povestea ei ridică o întrebare mai largă: cum ajung atâția adulți, mai ales femei, să afle abia târziu de ce viața li s-a părut mereu mai grea decât celorlalți?
Răspunsul care vine după ani de întrebări
Cei care trec prin asta descriu aproape mereu aceeași schimbare de ton. Întâi vine ușurarea de a avea, în sfârșit, o explicație. Apoi apare o tristețe tăcută, pentru toți anii în care nimeni nu a știut ce se întâmplă.
Comediana britanică Holly Morris a aflat la 28 de ani că are ADHD, iar la 31 că este și autistă. Într-un interviu pentru revista Enable, ea spune că, în adolescență, credea că ceilalți primiseră pe undeva un ghid al vieții, pe care ea nu-l primise. După diagnostic, toate s-au așezat la locul lor, dar au urmat și săptămâni de tristețe pentru fetița și adolescenta care nu a avut această explicație.
Două diagnostice care merg adesea împreună
Cele două condiții se întâlnesc la același om mai des decât s-ar crede. O meta-analiză publicată în 2019 în The Lancet Psychiatry, care a adunat 96 de studii, a estimat că aproximativ 28% dintre persoanele cu autism au și ADHD. O altă sinteză, din 2021, a ajuns la aproximativ 40%, dacă se ia în calcul întreaga viață.
De aici vine și o parte din confuzie. Un om poate primi la început un singur diagnostic, iar al doilea să apară abia după ani în care tratamentul nu a rezolvat tot.
De ce trec atâția oameni neobservați
Un motiv bine documentat este camuflarea, adică efortul de a ascunde trăsăturile autiste și de a copia comportamentul celor din jur. O sinteză din 2021, publicată în Clinical Psychology Review, a analizat 29 de studii și a arătat că un nivel mai ridicat de camuflaj merge împreună cu o stare de sănătate mintală mai fragilă. Alte cercetări au găsit că femeile cu autism raportează, în medie, mai mult camuflaj decât alte grupuri.
Autorii spun că datele vin în mare parte din răspunsurile oamenilor înșiși și că nu se poate stabili ce îl provoacă pe celălalt. Un lucru e însă limpede: cine se străduiește zilnic să pară „obișnuit” poate trece neobservat ani la rând, chiar și în fața medicilor. De aceea, tot mai mulți cercetători cer ca evaluările să țină cont de acest efort ascuns, mai ales la femei.
