Sănătate

Ciuma din Madagascar 2017: 2.417 cazuri și cum a fost oprită

Epidemia de ciumă din Madagascar din 2017 a avut 2.417 cazuri și 209 morți și a fost oprită în patru luni prin urmărirea contacților și antibiotice gratuite. Surat, Manciuria și Ziketan arată ce decide soarta unui focar.

de Alin Radu · · Asistat de AI ·

Echipă medicală cu măști și halate la lucru într-un centru de sănătate din Madagascar, în noiembrie 2017, în timpul epidemiei de ciumă
Echipă medicală cu măști și halate la lucru într-un centru de sănătate din Madagascar, în noiembrie 2017, în timpul epidemiei de ciumă

Între august și noiembrie 2017, Madagascarul a trecut prin cea mai mare epidemie de ciumă din istoria recentă a Africii: 2.417 cazuri raportate și 209 morți, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS). Epidemia a fost declarată ținută sub control pe 27 noiembrie 2017, la mai puțin de patru luni de la primul caz. Subiectul a revenit în atenție în aceste zile, după moartea unei laborante de la Institutul antipestă din Irkutsk, caz despre care autoritățile ruse spun că nu a fost confirmat drept ciumă și pe care l-am prezentat în ce știm despre ciuma din Rusia.

Câte cazuri a avut epidemia din Madagascar

Ciuma este endemică pe platourile centrale ale Madagascarului, unde țara raportează în medie circa 400 de cazuri pe an, aproape toate de ciumă bubonică, în zone rurale. Epidemia din 2017 a pornit tot de acolo, din districtul Ankazobe, dar a avut trei trăsături neobișnuite: a început mai devreme decât sezonul obișnuit, a ajuns în orașele mari, Antananarivo și portul Toamasina, și a fost dominată de forma pneumonică, cea care se transmite direct de la om la om prin picături respiratorii.

Bilanțul OMS până la 26 noiembrie 2017 arată 2.417 cazuri, dintre care 498 confirmate în laborator, 793 probabile și 1.126 suspecte. Dintre ele, 1.854 (77%) au fost clasificate drept ciumă pneumonică și 355 drept ciumă bubonică. Au murit 209 oameni, o letalitate de 9%, iar boala a apărut în 57 din cele 114 districte ale țării. Până la finalul sezonului, în aprilie 2018, totalul a urcat la 2.671 de cazuri și cel puțin 239 de morți, de peste șase ori media anuală.

Cum a fost oprită

Răspunsul a avut în centru o idee simplă: fiecare bolnav trebuie găsit repede, iar fiecare om care a stat lângă el trebuie să primească antibiotic înainte să se îmbolnăvească. La sfârșitul lui septembrie, guvernul a interzis adunările publice în capitală. De la 1 octombrie, Ministerul Sănătății și OMS au trimis echipe de intervenție rapidă care investigau fiecare caz și reconstituiau lanțul de expuneri.

Urmărirea contacților a fost piesa decisivă. OMS a pregătit peste 4.400 de oameni pentru această muncă. Până la 30 noiembrie, fuseseră identificați 7.494 de contacți, iar toți au primit profilaxie cu doxiciclină sau co-trimoxazol și au fost urmăriți timp de șapte zile. Tratamentul și profilaxia au fost gratuite, ca să nu existe un motiv financiar pentru care cineva să evite clinica.

Restul măsurilor au acoperit logistica pe care o boală rapidă o cere:

  • OMS a livrat peste 1,2 milioane de doze de antibiotice și a deblocat 1,5 milioane de dolari din fondul de urgență;
  • peste 135 de specialiști OMS și din rețeaua internațională GOARN au fost trimiși în țară;
  • Medici fără Frontiere a organizat centre de triaj și tratament, inclusiv în Toamasina;
  • Institutul Pasteur din Madagascar a confirmat cazurile și a testat 33 de tulpini de Yersinia pestis, toate sensibile la antibioticele recomandate;
  • s-a aplicat un protocol de înmormântări sigure, într-o țară în care ritualurile funerare presupun contact apropiat cu decedații;
  • pasagerii au fost verificați la plecarea din aeroporturi și porturi.

Rezultatul s-a văzut în spitale: pe 26 noiembrie, în toată țara mai erau internați doar 13 bolnavi de ciumă. Datele arată și o limită a sistemului: aproape jumătate din cazuri au rămas „suspecte”, fără confirmare de laborator, pentru că diagnosticul s-a făcut sub presiunea timpului, iar tratamentul nu a așteptat rezultatul.

Surat, 1994: panica a făcut mai mult rău decât boala

În septembrie 1994, un focar predominant pneumonic în orașul indian Surat a provocat aproximativ 50 de morți. Reacția publicului a fost însă disproporționată: în doar câteva zile, sute de mii de oameni au fugit din oraș, unii aflați încă în perioada de incubație. Tetraciclina a dispărut din farmaciile din Bombay și Delhi, cumpărată preventiv de oameni sănătoși. Peste 6.000 de cazuri de febră au fost luate inițial drept ciumă. Autoritățile au distribuit în Surat circa jumătate de milion de capsule de tetraciclină, iar pierderile economice ale orașului au trecut de 260 de milioane de dolari.

Manciuria, 1910-1911: fără antibiotice

Cea mai gravă epidemie de ciumă pneumonică documentată a avut loc în nord-estul Chinei, înainte de era antibioticelor, și a ucis în jur de 60.000 de oameni în circa patru luni. Medicul Wu Lien-teh, format la Cambridge, a sosit la Harbin în ajunul Crăciunului din 1910 și a impus măsuri considerate atunci radicale: măști din tifon și vată, carantină în vagoane de tren rechiziționate, controlul căilor ferate și incinerarea în masă a trupurilor, pentru că pământul înghețat nu permitea înmormântări. Un medic francez care a refuzat masca a murit de ciumă. La 1 martie 1911, Harbinul nu mai înregistra cazuri noi.

Personal medical cu măști de protecție la Mukden, în Manciuria, în timpul epidemiei de ciumă pneumonică din 1910-1911. Foto: arhiva Church of Scotland, domeniu public / Wikimedia Commons
Personal medical cu măști de protecție la Mukden, în Manciuria, în timpul epidemiei de ciumă pneumonică din 1910-1911. Foto: arhiva Church of Scotland, domeniu public / Wikimedia Commons

Ziketan, 2009: carantină pe 3.500 de kilometri pătrați

În iulie 2009, un păstor de 32 de ani din orășelul Ziketan, provincia chineză Qinghai, a făcut febră și a tușit cu sânge. A murit în drum spre spital și a fost înmormântat a doua zi. Unsprezece rude și vecini care participaseră la înmormântare s-au îmbolnăvit, iar alți doi au murit. Autoritățile au izolat întregul oraș de 10.000 de locuitori și o zonă de 3.500 de kilometri pătrați. Focarul s-a oprit la 12 cazuri și 3 decese, iar carantina a fost ridicată după nouă zile. OMS a notat că decesele s-au datorat în mare parte tratamentului întârziat.

Ce au în comun

Cele patru episoade arată același mecanism. Ciuma pneumonică se transmite prin contact apropiat, ceea ce face ca urmărirea contacților și profilaxia să funcționeze dacă sunt făcute în primele zile. Toate focarele moderne au fost oprite cu antibiotice ieftine, disponibile de zeci de ani. Pierderile au venit din întârziere: bolnavi tratați prea târziu, contacți negăsiți, înmormântări fără protecție, panică și stocuri golite de oameni sănătoși. Pentru simptomele bolii și opinia medicilor români, vezi și ghidul nostru despre ciumă.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.