Tonul la conservă este unul dintre cele mai consumate produse din pește de pe piața românească, apreciat pentru preț și pentru conținutul ridicat de proteine. Specialiștii în nutriție atrag atenția că acest pește poate acumula metilmercur, o formă toxică de mercur, iar riscul real depinde de specia aleasă și de frecvența consumului, nu de o singură masă.
Psihonutriționistul Gina Tăujan a explicat, într-un interviu pentru Digi24.ro, cum diferă nivelul de mercur în funcție de specia de ton și cine ar trebui să fie mai atent la alegerea produsului.
Ce beneficii oferă tonul la conservă
Tonul este o sursă de proteine complete, care oferă organismului toți aminoacizii esențiali. În funcție de specie și de modul de conservare, poate contribui și cu acizi grași Omega-3, vitamina B12, vitamina D, seleniu și fosfor. Consumul regulat poate ajuta la menținerea masei musculare, la buna funcționare a sistemului nervos și la sănătatea cardiovasculară.
Alegerea produsului contează: tonul conservat în saramură are, de regulă, un conținut mai ridicat de sare, în timp ce varianta în ulei are o valoare calorică mai mare.
De ce poate conține tonul mercur
Metilmercurul este un compus care se acumulează în organismele marine și se transmite de-a lungul lanțului trofic. El provine atât din surse naturale, cât și din activități umane, iar unele microorganisme din mediul acvatic transformă mercurul în această formă mai toxică.
Peștii mici acumulează, de regulă, cantități reduse de mercur. Concentrația crește însă pe măsură ce aceștia sunt consumați de specii mai mari, motiv pentru care exemplarele longevive, aflate în vârful lanțului trofic, pot avea niveluri mai ridicate de metilmercur.
Nu toate speciile de ton conțin aceeași cantitate de mercur
Nivelul diferă în funcție de specie: tonul dungat are, în general, o cantitate mai redusă decât tonul alb, în timp ce tonul obez se numără printre speciile care pot acumula concentrații mai ridicate. Această diferență contează atunci când alegem conserva de la raft.
Cât ton este sigur să consumăm
Nu există o cantitate de ton potrivită pentru toată lumea. Porția și frecvența trebuie stabilite în funcție de greutatea corporală, de specia aleasă și de celelalte tipuri de pește din alimentație.
La nivel european, Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA) a stabilit un aport săptămânal tolerabil de metilmercur de 1,3 micrograme pentru fiecare kilogram de greutate corporală, prag reconfirmat de agenție și folosit ca reper în evaluarea riscurilor legate de consumul de pește. În practică, cea mai simplă soluție este alegerea speciilor cu un conținut redus de mercur și menținerea unei alimentații variate, fără un calcul permanent la fiecare masă.
