Prevenția nu mai poate rămâne o temă declarativă
La Camera Deputaților, într-o sală în care s-au întâlnit medici, profesori, psihologi, reprezentanți ai autorităților, ONG-uri, elevi, părinți și specialiști în sănătate publică, tema prevenției a fost discutată în termeni concreți, nu doar declarativi. Conferința „Prevenția se învață”, desfășurată pe 24 iunie 2026, în cadrul programului „Sănătatea în Mișcare”, a pornit de la ideea că școala, familia și comunitatea trebuie să devină parteneri în formarea obiceiurilor sănătoase la copii.
În deschiderea evenimentului au vorbit Alexandru-Mihai Ghigiu, președintele Comisiei pentru Învățământ din Camera Deputaților, Oana Voicu, președinte CREDU, și dr. Andreea Ștefănescu, coordonator al programului „Sănătatea în Mișcare”. Dincolo de cadrul instituțional, discuția a urmărit o întrebare esențială: cum poate fi transformată educația pentru sănătate dintr-o temă ocazională într-un mecanism coerent și constant?
Copiii au nevoie de contexte sănătoase, nu doar de informații
Una dintre concluziile importante ale dezbaterii a fost că problema nu se reduce la lipsa de informație. Copiii aud despre alimentație, sport, somn, ecrane sau igienă, însă informația ajunge la ei inegal, dezordonat și fără continuitate. În unele școli există profesori motivați și proiecte aplicate. În altele, prevenția rămâne o temă îndepărtată, pierdută între lipsa de timp, programa încărcată și alte probleme urgente, precum abandonul școlar sau lipsa resurselor de bază.
Raportul preliminar al programului „Sănătatea în Mișcare” arată un interes real pentru educația pentru sănătate. Cercetarea națională CREDU a inclus aproximativ 1.200 de respondenți, iar pilotul experimental a ajuns la aproximativ 3.000 de copii, în 14 unități școlare, în perioada 2025-2026. Temele abordate au fost nutriție și hidratare, somn, mișcare, gestionarea emoțiilor, relații sociale, igienă personală, dependența de ecrane, comportamente cu risc și bullying legat de sănătate.
Cea mai importantă constatare nu ține doar de cifre, ci de receptivitate. Copiii nu sunt străini de subiectul sănătății. Atunci când limbajul este adaptat, interactiv și non-moralizator, participă activ. Adolescenții, inclusiv cei de liceu, reacționează mai bine la discuții aplicate decât la discursuri frontale. Metoda comparației între obiceiuri sănătoase și nesănătoase pare să funcționeze la mai multe niveluri de vârstă.
Această observație schimbă perspectiva asupra rolului lor. Copiii nu trebuie tratați ca un public pasiv, căruia i se transmit indicații de sus. Ei au nevoie de instrumente, contexte, exemple și exercițiu. Prevenția nu înseamnă doar să afli ce este bine. Înseamnă să înveți cum să alegi bine atunci când presiunea grupului, algoritmii, reclamele, oboseala sau mediul familial te împing în altă direcție.
Școala rămâne esențială, dar nu poate duce singură totul
Un fir roșu al dezbaterii a fost rolul școlii. Aproape toți vorbitorii au revenit la aceeași idee: școala nu poate fi singura responsabilă pentru sănătatea copiilor, dar fără școală orice strategie de prevenție rămâne incompletă. Este locul în care copilul poate primi, într-un cadru organizat, informații validate. Tot aici pot fi corectate mituri și pot fi explicate teme precum alimentația echilibrată, hidratarea, somnul, mișcarea, emoțiile, riscurile din mediul online și felul în care se cere ajutor.
În același timp, școala este un sistem suprasolicitat. Profesorii nu pot primi la infinit noi sarcini fără resurse, formare și timp. De aceea, una dintre soluțiile discutate a fost construirea unor resurse educaționale gata de folosit, validate de specialiști și accesibile profesorilor, elevilor și părinților. Platforma sanatateainmiscare.ro poate deveni un astfel de instrument, dacă este integrată într-un cadru mai larg și nu lăsată doar ca resursă opțională pentru cei deja interesați.
Au fost formulate și propuneri concrete: alocarea unui slot lunar la dirigenție sau dezvoltare personală pentru teme de sănătate, organizarea unei Zile a Sănătății în cadrul Săptămânii Altfel, crearea unui protocol standardizat între școală, ONG-uri și sistemul medical, dar și formarea unor cadre didactice voluntare care să devină ambasadori de sănătate în școală. Ideile mută discuția de la „ar trebui” la „cum se poate face”.
Prevenția începe înainte de spital și înainte de criză
Un alt mesaj puternic al conferinței a venit din zona medicală: prevenția nu începe în spital. Spitalul este, de cele mai multe ori, locul în care sistemul ajunge prea târziu. Acolo se tratează consecințe. Prevenția începe în familie, în școală, în cabinetul medicului de familie, în cabinetul medicului școlar, în comunitate și în felul în care copilul este obișnuit, zi de zi, să aibă grijă de sine.
Mai mulți medici au subliniat că medicina românească este încă orientată predominant spre tratament, nu spre prevenție. Medicii sunt formați să diagnosticheze și să trateze, dar nu întotdeauna sunt pregătiți sau sprijiniți să educe. În cabinetul specialistului, timpul este limitat, iar pacientul vine de regulă cu o problemă acută. De aceea, medicii de familie și medicii școlari ar trebui întăriți, nu marginalizați. Ei sunt prima interfață cu copilul și familia.
Problema este că medicina școlară rămâne insuficient consolidată. Există deficit de personal, lipsă de atractivitate pentru această zonă și o nevoie clară de integrare a medicinei școlare într-o politică publică reală. Oricât de multe proiecte ar exista, fără o rețea funcțională de specialiști, prevenția rămâne dependentă de excepții.
Specialiștii au atras atenția și asupra faptului că sănătatea copilului nu se reduce la absența bolii. Ea include mișcare, alimentație, somn, echilibru emoțional, relații sociale, siguranță digitală și capacitatea de a înțelege informația medicală. Un copil care învață aceste lucruri devine, mai târziu, un adult mai greu de manipulat și mai atent la propriul corp.
Sedentarismul, ecranele și sănătatea mintală cer răspunsuri integrate
Datele și intervențiile prezentate au adus în prim-plan probleme care nu mai pot fi tratate separat. Sedentarismul, obezitatea, consumul de băuturi energizante, vapingul, expunerea excesivă la ecrane, lipsa somnului și alimentația dezechilibrată nu sunt fenomene izolate. Ele se alimentează reciproc.
Copilul care petrece multe ore în fața ecranului se mișcă mai puțin. Cel care mănâncă în fața ecranului pierde contactul cu senzația reală de foame și sațietate. Cel care doarme prost devine mai vulnerabil emoțional. Cel care nu are repere alimentare ajunge să aleagă produse promovate agresiv, nu neapărat produse sănătoase. Iar copilul care nu știe să decodeze mesajele comerciale din social media devine un consumator vulnerabil.
Aici apare una dintre cele mai delicate teme ale prezentului: influența mediului digital. Copiii nu mai cresc doar în familie și în școală. Cresc și în algoritmi. Sunt expuși la conținut creat pentru retenție, nu pentru sănătate. Sunt influențați de persoane pe care le urmăresc zilnic, dar care nu marchează întotdeauna clar publicitatea sau nu au competența de a transmite sfaturi despre stil de viață.
De aceea, educația digitală trebuie tratată ca parte a educației pentru sănătate. A învăța copilul cât să stea online, cum să recunoască manipularea, cum să diferențieze informația reală de conținutul fals sau sponsorizat, cum să își gestioneze atenția și cum să se desprindă de ecran nu mai este un moft. Este o formă de igienă mentală.
Un alt punct central al conferinței a fost sănătatea mintală. Prea des, aceasta este discutată abia atunci când apare o criză: anxietate severă, depresie, autovătămare, tentativă de suicid, tulburări de comportament sau episoade care obligă familia să caute ajutor specializat. Intervențiile au insistat asupra ideii că sănătatea mintală începe înaintea diagnosticului și se construiește prin relații, experiențe, limbaj emoțional, sprijin și predictibilitate.
În școli, cadrele didactice au nevoie de instrumente pentru a recunoaște semnele de alarmă și pentru a comunica delicat cu părinții. Mulți profesori nu știu cum să îi spună unui părinte că ar fi utilă o evaluare psihologică sau psihiatrică. Mulți părinți se sperie, resping ideea sau o interpretează ca pe o etichetă. Iar copilul rămâne, între aceste reacții, fără sprijinul de care are nevoie.
Campaniile clasice nu schimbă singure comportamentele
Unul dintre cele mai lucide momente ale conferinței a fost critica adusă campaniilor clasice de prevenție. România este obișnuită cu evenimente mari, aule pline, discursuri lungi, afișe, sloganuri și campanii punctuale. Problema este că multe dintre acestea nu schimbă comportamente.
În zona consumului de droguri, alcool sau fumat, s-a subliniat că frica nu este suficientă. Nu ajunge să le spui copiilor că drogurile sunt rele. Nu ajunge să le arăți imagini șocante. Nu ajunge să aduci pe scenă medici, polițiști, procurori, profesori și preoți, fiecare cu discursul lui. Copilul aflat în fața riscului nu are nevoie doar de informație. Are nevoie de abilități.
Prevenția eficientă presupune programe structurate, repetate, cu sesiuni aplicate, în care copiii învață să spună „nu”, să gestioneze presiunea grupului, să recunoască riscul, să își controleze impulsurile și să ceară ajutor. Pentru copiii deja expuși riscului, prevenția trebuie să fie și mai țintită: identificare timpurie, grupuri mici, intervenție psihologică și lucru constant, nu doar afișe și discursuri.
ONG-urile au fost prezentate ca actori importanți, pentru că vin cu energie, flexibilitate și expertiză. Pot construi materiale, pot intra în școli, pot testa metode și pot aduce specialiști împreună. Dar nu pot acoperi singure o țară întreagă. Proiectele făcute de ONG-uri sunt valoroase, însă nu sunt sustenabile dacă rămân doar pe bază de voluntariat.
De aceea, una dintre soluțiile discutate a fost o platformă națională în care astfel de inițiative să fie adunate, validate și puse la dispoziția profesorilor. Dar și aici apare o limită: platforma nu este suficientă dacă profesorii nu au timp, formare și recunoaștere pentru a folosi aceste resurse. Statul nu trebuie să înlocuiască societatea civilă, dar trebuie să îi transforme inițiativele bune în politici publice scalabile.
