Liderul AUR, George Simion, și lidera POT, Anamaria Gavrilă, au anunțat că își vor depune amândoi candidaturile pentru alegerile prezidențiale, după ce Curtea Constituțională a respins definitiv candidatura lui Călin Georgescu. În urma întâlnirii cu Georgescu, cei doi au declarat că, după validarea candidaturilor de către BEC și CCR, unul dintre ei se va retrage din cursă.
Simion, care până acum a susținut că nu va candida la prezidențiale, a explicat că este momentul să își ajusteze planul în contextul noilor evoluții. „Trebuie să revenim la realitate și la turul II, după ce ne-am întâlnit cu domnul Călin Georgescu. Vom continua această mișcare suveranistă și vom face pașii necesari mai departe”, a transmis Simion într-un mesaj video pe Facebook.
În aceeași postare, Anamaria Gavrilă a confirmat că amândoi își vor depune candidaturile, dar au subliniat că, odată ce candidaturile sunt validate, unul dintre ei va face un pas înapoi pentru a susține mișcarea suveranistă: „Avem nevoie de voi să fiți alături de noi. După validare, unul dintre noi se va retrage”, a spus Gavrilă.