Am văzut-o prima dată jucând în spectacolul de mare succes, care a fost invitat deja în câteva festivaluri internaționale de teatru, “Othello”, de William Shakespeare, în regia lui Suren Shahverdyan de, la Teatrul “Tony Bulandra” din Târgoviște și mi-a atras atenția ca actriță. Avea o strălucire și o frumusețe aparte în scenă, pe care n-o are orice actriță la început de drum în cariera sa.
Andrada Fuscaș este din Timișoara și a absolvit în 2013, la secția Actorie, a Facultății de Teatru de la U.N.A.T.C., clasa prof. univ. dr. Adrian Titieni, în 2013, iar la Gala Absolvenților a primit premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal, pentru rolul Florence Unger, din spectacolul “Un cuplu ciudat”. A urmat școala masterală, secția actorie, din cadrul aceleiași universități și a absolvit la clasa prof. univ. doctor Gelu Colceag și prof. univ. doctor Tania Filip, în 2015. În 2016, a debutat la Teatrul “Excelsior” din București, cu rolul Ena din spectacolul “Bambi” de Felix Salten, regia Attila Visauer. Este angajată Teatrului “Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, iar la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște mai joacă în spectacolul cu piesa “Vânătoarea Sălbatică”, după “Titus Andronicus” de William Shakespeare, regia Michele Modesto Casarin. Despre ce este teatrul pentru ea și cum a fost cu spectacolul “Othello” la festivalurile internaționale de teatru din lume, am povestit într-o zi cu soare pe terasa teatrului târgoviștean în fața unor tei falnici.
Monica Andrei: De ce teatru ai ales teatrul?
Andrada Fuscaș: În stabilirea meseriei mele, mama mea a avut un rol important. Am făcut la Timișoara liceul de actorie, apoi am dat admitere la Facultatea de Teatru, am intrat prima. Tot mama m-a trimis să dau admitere la UNATC, în sesiunea din toamna acelui an. Vedeam U.N.A.T.C.-ul la fel de valoros ca Harvard-ul la englezi. Am fost admisă.
Ce înseamnă teatrul tine?
Cunoaștere continuă. Îmi place această meserie pentru că am șansa de a învăța câte ceva de la fiecare personaj despre felul cum privește viața, cum se manifestă. Fiecare personaj își pune amprenta în mine și am ocazia să fiu tot timpul altcineva, apoi să mă întorc la mine, cea din viața reală. Mă interesează tot despre toate personajele pe care le interpretez, sunt atentă la ce vrea regizorul de la spectacol. Îmi place teatrul pentru că este o meserie complexă.
Cum ai ajuns să joci la Teatrul „Tony Bulandra” din Târgoviște?
Am participat la castingul pentru rolul Desdemona. Avusesem spectacol la “Excelsior”, jucasem în spectacolul “Bambi”, apoi am alergat la Târgoviște la casting. Se înscriseseră multe actrițe. N-apucasem să citesc „Othello” de W. Shakespeare. Ajunsesem în faza finală de selecție, eram cam 13 actrițe. La interviu, regizorul se uita lung la mine, răspunsesem la prima întrebare de ce se atașase „Othello” de Desdemona, ducând lucrurile în zona psihologiei, iar el își dăduse seama că nu citisem piesa. Nu știam nimic despre batistă. Regizorul alesese cele 13 actrițe după fotografia din CV, apoi voia să vadă fiecare candidată în față. De fapt, lecturarea piesei era doar un pretext de a comunica, dar el observa de fapt, cum ne manifestam în timpul castingului. La ultima probă, m-a pus să intru în scenă de mai multe ori cerându-mi să am mai multă energie. Eu încercam să fiu sinceră, să fac totul bine. Apoi am aflat, că regizorul căuta un soi de puritate, de naivitate și vulnerabilitate, precum și alte calități pe care să le aibă actrița pentru personajul Desdemona. Acum îi mulțumesc că a avut încredere în mine și m-a ales pentru rol.
Cum a fost la repetiții?
Suren Shahverdyan vine din școala rusă de regie de teatru, știe ce vrea de la fiecare actor. Ne vorbea în limba rusă, aveam un traducător bun, în felul acesta nu se pierdea mesajul pe care avea să ni-l transmită. Îmi spunea: „aici, zâmbești!”. „Aici vreau să fii fericită!”. Mergea pe ideea respectivă, iar când ajungeam la starea pe care o dorea pentru personaj îmi spunea: “păstrează asta!”. Apoi mergeam mai departe în construirea personajului. „De ce”-urile le găseam în mine ulterior. Când Othello găsește batista și mi-o arată, ca indicație de regie, eu trebuia să zâmbesc. E un altfel de zâmbet decât zâmbetul unui om de pe stradă. Și în viață, de multe ori, când intru în panică, râd. Am citit de multe ori “Teoria râsului” de Bergson, care-mi place enorm.
