La început de stagiune, toamna, se numără premierele prin teatre. La Teatrul “Toma Caragiu”, din Ploiești întotdeauna premiera devine sinonim cu sărbătoarea. La fel, și când e festival. E meritul echipei și în special al doamnei manager Mihaela Rus, și al doamnei Miriam Dumitrescu, pentru că mențin în acest spațiu cultural, ce poartă numele și spiritul uriașului actor Toma Caragiu, marca valorii, iar forța artistică este înnobilată de trecerea timpului. “Vino și ocupă-ți locul!” – e logo și strategie de marketing – în teatrul ploieștean, unde ai ce vedea din repertoriul valoros de dramă comedie, teatru de revistă și spectacole de teatru pentru cei mici.
Stagiunea 2019-2020 a început cu spumoasa comedie “Ziua Recunoștinței ”, în regia lui Horia Suru, scenografia Romulus Boicu. Un spectacol despre “familia teatrului” mai ales despre ceea ce nu se vede din “culise” despre ura afrodiziacă declanșată de orice motiv, intrigile acide și orgoliile terciuite, dar și neuitata prosteală cronică a castingului.
După surpriza plăcută pe care am avut-o la spectacolul de teatru de revistă “Zaraza”, despre care am scris la vremea respectivă, Daniel Chirilă ne arată și de astă dată, că a înțeles rolul spectacolului de teatru de revistă, un gen destul de greu, care nu se învață în nicio școală de teatru, că știe să scrie pentru actor, și nu este lucru ușor. Bravo lui!
În teatru e o modă senilă și tristă să se bifeze ceva. De aici pornește subiectul comediei. Un telefon, o invitație, și toată trupa vrea în China. Pentru (c)rampa de lansare miza e un curcan. Adică tot mâncarea-i motivează pe actori să participe la casting. O momeală care-i adună pe toți pentru o treabă de serviciu unde ni se arată despre “arta adevărată ” și “teatru fizic”, adică aberații inventate din pură mediocritate. Nu poate pleca toată trupa în Orient, iar pasărea la tavă o primește doar câștigătorul. Frumoasa și talentata actriță Daniela Răduică (Victoria) mediază castingul. Îți dă senzația de prospețime și autenticitate, că stăpânește bine cele două tabere. Rochia e superbă și merită aprecieri scenograful Romulus Boicu, că știe să pună în valoare o actriță în scenă, pe lângă faptul că a gândit bine decorul. Sus orchestra, jos spațiul pentru dans, mișcare scenică etc. În două tabere, de-o parte și alta a scenei, fiecare artist trebuie să prezinte ce știe să facă mai bine, să spună poezii, să danseze, sau să cânte etc. Rezultatul final e important: curcanul și plecarea în China. Actorii redau cu mult farmec cum se mimează cabotin simțul datoriei și clișeele încrâncenate caracteristice unui casting de teatru, cu timpii lui morți, stârnind râsul publicului. Pentru spectatori, teatrul mai e și acum un loc copleșit de splendori, care alungă spectatorului din suflet tristețea lungă și albă, deoarece omul de rând vine la teatru ca la un fel de “distracție ”.
