Editat de Asociația Română pentru Transparență Decizională - organizație nonprofit
Economie

România exportă la prânz, importă energie seara

România exportă energie la prânz și importă seara, în timp ce Grecia produce, iar Bulgaria stochează. Expertul Dumitru Chisăliță avertizează asupra lipsei de infrastructură.

de Dana Mateescu · · Asistat de AI ·

Panouri fotovoltaice
Panouri fotovoltaice

În timp ce Grecia a devenit un mare exportator de energie regenerabilă, iar Bulgaria și-a construit rapid capacități mari de stocare în baterii, România rămâne fără exact resursa de care are nevoie seara: energie disponibilă după ce apune soarele. Țara ajunge să importe, la câteva ore distanță, chiar energia pe care o exporta la prânz, avertizează expertul în energie Dumitru Chisăliță.

Excedent la prânz, deficit seara

Datele Transelectrica pentru 17 august, ora 11:31, arătau o producție națională de 5.701 MW și un consum de 4.661 MW — un excedent de peste 1.000 MW, exportat către țările vecine. Peste jumătate din producție venea din surse fotovoltaice (3.066 MW), restul fiind acoperit de hidrocarburi, cărbune, hidro și eolian; centralele nucleare de la Cernavodă erau, ca și în restul verii, oprite.

Problema apare odată cu apusul soarelui: producția fotovoltaică scade rapid, dar consumul rămâne ridicat, mai ales seara, când oamenii ajung acasă. Fără capacități suficiente de stocare sau de producție flexibilă, diferența trebuie acoperită prin importuri — adesea la prețuri mai mari decât cele la care România și-a exportat, cu câteva ore înainte, propriul surplus.

Modelele Greciei și Bulgariei

Grecia a atins recent exporturi record, cu 54 GWh trimise într-o singură zi către alte state, dintre care 25 GWh către Bulgaria — rezultatul unei investiții masive în eolian și solar, care a depășit anul acesta 6.000 MW în capacitate eoliană instalată.

Bulgaria, la rândul ei, a mizat pe stocare: capacitatea sa de baterii este estimată la 14-15 GWh, față de mai puțin de 2 GWh în România. Practic, energia solară ieftină produsă la prânz — inclusiv cea venită din România — poate fi cumpărată și stocată, pentru a fi folosită sau revândută seara, când prețurile cresc.

„Fără stocare, tranziția rămâne o afacere de prânz”

Chisăliță atrage atenția că dezvoltarea regenerabilelor trebuie însoțită de investiții paralele în stocare și flexibilitate, altfel sistemul rămâne dezechilibrat. Potrivit lui, soluțiile diferă în funcție de orizontul de timp: bateriile prosumatorilor pot muta energia produsă la prânz spre seară, pentru 2-6 ore, în timp ce bateriile industriale asigură reglaj rapid și acoperirea vârfurilor de consum.

Hidrocentralele cu lac de acumulare pot furniza energie controlabilă pe ore sau zile, iar cele cu acumulare prin pompaj pot stoca la scară mare. Printre soluțiile suplimentare enumerate de expert se numără consumul industrial flexibil, încărcarea inteligentă a vehiculelor electrice și stocarea termică; centralele pe gaze, spune el, nu reprezintă stocare, dar oferă flexibilitate și rezervă.

Chisăliță critică felul în care au fost gândite unele scheme de sprijin din ultimii ani, spunând că statul a plătit producția „indiferent de oră”, dar nu a construit paralel infrastructura care să o valorifice și seara.

Presiune suplimentară de la Cernavodă

Peste problema stocării se suprapune, în această vară, o situație dificilă la nivelul producției interne: ambele reactoare de la Cernavodă sunt oprite, din cauza nivelului scăzut al Dunării. În mod normal, centrala asigură aproape 20% din electricitatea țării, iar absența ei obligă sistemul să se bazeze mai mult pe cărbune și pe importuri.

Un proiect pentru stocare la scară mare

În acest context se înscrie și proiectul Tarnița-Lăpuștești, o centrală hidroelectrică cu acumulare prin pompaj, gândită să folosească surplusul de energie pentru a pompa apă într-un rezervor situat mai sus, apă care poate fi ulterior lăsată să coboare prin turbine pentru a produce electricitate atunci când sistemul are nevoie. Proiectul prevede patru grupuri de câte aproximativ 250 MW, cu o putere totală de circa 1.000 MW — o soluție de stocare la o cu totul altă scară decât bateriile obișnuite.

Chisăliță insistă că miza nu este energia regenerabilă în sine, ci lipsa infrastructurii care s-o susțină: fiecare capacitate nouă de producție ar trebui evaluată simultan din perspectiva sursei, a rețelei de transport și a consumului real care poate prelua energia produsă.

DistribuieFacebookXWhatsApp

Articole înrudite

Comentarii

Nu există comentarii la acest articol.