Mihai Gioară conduce interimar, din sâmbătă, Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN), potrivit Mediafax, căreia i-a acordat prima declarație după preluarea funcției. Până vineri, el a fost director de Dezvoltare și managementul participațiilor în cadrul companiei.
Gioară, profesionist cu o vechime de aproximativ 12 ani în domeniul energetic, preia conducerea la o zi după încheierea mandatului lui Cosmin Ghiță, care a renunțat la funcție.
Plecarea lui Cosmin Ghiță, anunțată în plină criză a energiei
Decizia lui Ghiță a fost anunțată pe 25 august, când cele două reactoare de la Cernavodă, operate de companie, erau oprite. Ea a venit la câteva săptămâni după publicarea concluziilor raportului Corpului de control al premierului privind activitățile pentru dezvoltarea proiectului reactoarelor modulare mici (SMR) de la Doicești.
Ghiță a deținut funcția din septembrie 2017. Potrivit Ministerului Energiei, acționar majoritar al companiei, plecarea a intervenit în contextul unei noi oportunități profesionale. Din ianuarie 2027, el va fi CEO al Asociației Mondiale a Operatorilor Nucleari (WANO). Noua poziție a fost făcută publică vineri, printr-un mesaj pe LinkedIn al lui Bernard Le Guen, vicepreședinte pentru proiecte nucleare internaționale al gigantului francez EDF, cu ocazia adunării generale bianuale a organizației, desfășurată la Tokyo.
Alertă energetică din 1 august, cu ambele unități oprite
România se află în stare de alertă energetică din 1 august, după închiderea primei unități de la Cernavodă, pe 28 iulie, din cauza debitului redus al Dunării. Același debit a dus la înjumătățirea producției celor două hidrocentrale de la Porțile de Fier, care contribuie, la nivel multianual, cu 10-15% din energia națională.



